Mașină căzută în râpă, pe Transfăgărășan. Ocupanți - trei tineri din Bistrița Năsăud
- Written by Criterii
- Category: Arges
UPDATE :
Paramedicii ajunși și ei la locul accidentului au găsit un tânăr de 19 ani, cu traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial, escortații și suspiciune de fractură la membrul inferior. El va fi preluat de SMURD și transportat la spital.
Celelalte 2 victime refuză, deocamdată, transportul la spital.
Cei 3 tineri sunt Tobias B., de 19 ani (șoferul), Iulian R. de 17 ani și Rareș R. de 23 de ani.
______________
Cu puțin timp în urmă, pe Transfăgărășan, la aproximativ 6 km în aval de Piscu Negru, o mașină (un AUDI) cu 3 ocupanți a căzut într-o râpă.
Cei 3 sunt bărbați, cu vârste de 20-26 de ani, din Bistrița Năsăud.
Ei fuseseră în plimbare până la Bâlea Lac și erau pe drumul de întoarcere, când a avut loc accidentul. Se pare că principala cauză a producerii evenimentului ar fi fost viteza neadaptată la condițiile de drum.
Râpa în care a căzut mașina are aproximativ 6 m. Mașina e făcută praf, dat fiind că s-a răsturnat pe plafon, dar, din fericire, cei 3 tineri nu au răni care să le pună viața în pericol.
Primii salvatori care au intervenit la fața locului au fost salvamontiștii argeșeni.
”Toți 3 sunt conștienți și au reușit să iasă singuri, prin nu știu ce minune, din mașină, care e răsturnată pe plafon și făcută praf”, ne-a spus Cristian Toma, șef serviciu Salvamont Argeș.