Menu

Ziua Mondială a Apei sărbătorită de Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_ZMA-7.JPG

 

 

 

 

 

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea este în plină derulare a activităților prin care sărbătorește Ziua Mondială a Apei. Acestea sunt concretizate în acțiuni de ecologizare a cursurilor de apă, activități de informare în unități de învățământ, competiții, întâlniri la nivelul administrației și autorităților publice.

Acțiunile prin care Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea sărbătorește Ziua Mondială a Apei au fost demarate încă de la începutul lunii martie. Cu ajutorul salariaților au fost ecologizate mai multe cursuri de apă, în unele zone intervenția fiind repetată din cauza gunoaielor care reapar la scurt timp. Astfel de acțiuni au avut loc pe malul râului Argeș amonte și aval de Podul Viilor între barajele Bascov și Prundu, amonte baraj Râușor, în zona CHE Apa Sarata, dig mal stang și dig mal drept baraj Budeasa. Au fost realizate defrișări de vegetație pe malul stâng al râului Doamnei – aval baraj Maracineni, pe râul Târgului amonte Pojorâta și decolmatări (Valea lui Nan, cuvetă lac Pojorata).

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_ZMA-2.JPG

 

 

 

Ziua Mondială a Apei a fost și tema ședinței Comitetului de Bazin Argeș – Vedea, ocazie cu care au fost prezentate aspecte din activitatea de gospodărire a apelor în scopul asigurării resurselor neceasare tuturor folosințelor precum și pentru protejarea acestora și fazarea proiectul “WATMAN - Sistem Informațional pentru Managementul Integrat al Apelor,, –etapa I, menit să reducă riscul la inundații în zonele vulnerabile. Alte probleme abordate de participanți (prefecți, reprezentanți ai Consiliilor Județene, ai primăriilor, instițuților publice, ONG-uri și operatorilor de apă) au vizat legislația în domeniul apelor, lucrările necesare în anumite zone, colaborarea inter-instituțională. Tot în cadrul ședinței Comitetului de Bazin s-a desfășurat sesiunea de comunicări științifice ,,Apă pentru viitor, viitorul pentru ape”, ediția a III-a în care și-au prezentat lucrările studenți ai Universității din Pitești.

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_ZMA-1.jpg

 

 

 

Ziua Mondială a Apei este sărbătorită în bazinul hidrografic Argeș – Vedea și prin activități de informare în rândul preșcolarilor, elevilor și studenților despre importanța protejării și folosirii raționale a resurselor de apă. Au fost primiți în Laboratorul ABA Argeș -Vedea zeci de copii și tineri care au cunoscut o mică parte din activitatea specifică de verificare a calității apei. De asemenea reprezentanții ABAAV au organizat vizite ale copiilor la lucrări hidrotehnice administrate, dezvăluindu-le astfel ce înseamnă activitatea de gospodărire a apelor și de întreținere a lucrărilor hidrotehnice.

Activitățile se desfășoară sub sloganul “Apă pentru toți! Nu lăsăm pe nimeni în urmă” și vor continua până la sfârșitul lunii martie.

Purtător de cuvânt
Ana Maria Dulică

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK