Logo

Poliția Română implementează un sistem de recunoaștere facială. Vor putea fi folosite imagini video provenite din orice sursă

f_350_200_16777215_00_images__2017_04aprilie_Recunoastere-faciala.jpg

 

 

 

 

 

Poliția Română implementează proiectul ,,Dezvoltarea sistemului de identificare și recunoaștere facială (NBIS) și interconectarea acestuia cu autoritățile de aplicare a legii din UE prin intermediul sTESTA”. Sistemul va permite introducerea, preluarea și compararea de imagini faciale digitale provenite din diferite surse (CCTV – sisteme TV cu circuit închis, webcam, telefoane mobile, ATMcam) cu cele stocate în baza de date, în vederea recunoașterii persoanelor.

NBIS va permite introducerea și preluarea de imagini faciale digitale în și din baza de date organizată la nivelul Poliției Române și va permite căutări, verificări și comparații ale acestora cu cele provenite din diferite surse (CCTV – sisteme TV cu circuit închis, webcam, telefoane mobile, ATMcam etc), operațiuni în urma cărora va fi posibilă recunoașterea persoanelor.

 

Sistemul va putea realiza procesarea suplimentară a imaginilor persoanelor cu fața parțial acoperită sau a fotografiilor de calitate scăzută, provenite de la persoane suspecte și persoane cu identitate necunoscută.

Totodată, sistemul de recunoaștere facială e menit să creeze premisele schimbului de informații cu statele membre UE, inclusiv în marja problematicii Schengen privind alertele.

Proiectul se desfășoară pe parcursul a 3 ani, este finanţat de Comisia Europeană și are un buget de 7.682.479,38 de lei (aproximativ 1,6 milioane euro), din care 25% reprezintă contribuția părții române.

Template Design © Joomla Templates | GavickPro. All rights reserved.