Menu

Cătălin Bulf, PMP Argeș: ”Fuziunea cu UNPR ne crește șansele la parlamentare”

f_350_200_16777215_00_images_Bulf_si_Balan.jpg 
Cătălin Bulf, consilier județean și președintele PMP Argeș, a făcut, într-o conferință de presă, o scurtă analiză a fuziunii, pe plan local, cu UNPR-ul:
”Alegerile locale n-au produs atâta satisfacție pe cât am sperat noi. Asta deoarece procentul candidaților noștri care n-au mai făcut politică a fost destul de mare, 85-87%.  Așadar, lipsa de experiență și-a spus cuvântul. De aceea, întărirea partidului cu cei care au mai făcut politică s-a realizat prin fuziunea cu UNPR-ul.
PMP-ul s-a întărit prin fuziune, atât material cât și uman, iar șansele de a avea un scor cu două cifre la alegerile parlamentare au crescut considerabil. 
Acum, problema care se pune e fuziunea la nivelul organizațiilor locale. Rămâne de văzut cum vom reuși noi, aici, în Argeș. Am avut deja prima ședință de Comitet Județean în noua formulă și s-a stabilit un proiect pentru un plan de fuziune al organizațiilor din teritoriu. Acest lucru trebuie să se întâmple până la 1 octombrie”.
 
Bulf a mai vorbit și despre efectivele partidului rezultate în urma proaspetei fuziunii:
”Existau 10 localități în care PMP Argeș nu a avut consilieri locali, în schimb UNPR-ul - da. PMP-ul are 52 de consilieri ( 2 dintre ei sunt județeni), iar UNPR-ul vine cu 27 de consilieri locali. În total 79.
 Mai avem un primar și un viceprimar, ambii de proveniență PMP”.
 

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN
The most visited gambling websites in The UK