Menu

În perspectiva campaniei electorale, conservatorii și-au mobilizat juniorii în tabără la mare

f_350_200_16777215_00_images_TC_Arges_la_sc_de_vara_pC.jpg

Vineri, 29 august, a avut loc închiderea oficială a Școlii Politice de Vară a Tineretului Conservator, organizată la Eforie Nord, acolo unde și TC Argeș a participat cu șase reprezentanți, coordonați de președintele Codruț Matei. Timp de 3 zile, cei peste 100 de tineri politicieni din toate filialele județene au discutat, alături de liderii Partidului Conservator, despre importanța campaniei pentru alegerile prezidențiale și rolul Tineretului Conservator în perioada imediat următoare.

Având ca principal subiect campania pentru alegerile prezidențiale, Școala Politică de Vară a Tineretului Conservator a reprezentat un nou prilej de mobilizare a tinerilor conservatori din întreaga țară.

Prima sesiune de comunicare a avut ca principal obiectiv creionarea unei strategii comune a organizațiilor de tineret ale PSD, PC și UNPR în vederea implicării în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, cea de-a doua sesiune a fost dedicată prezentării strategiei Partidului Conservator pentru alegerile prezidențiale și stabilirii rolului pe care organizația de tineret îl va avea în timpul campaniei electorale. În cadrul acestei sesiuni, cei peste 100 de tineri conservatori au avut ocazia să dialogheze cu cei mai importanți lideri ai Partidului Conservator: Daniel Constantin – Președinte PC, Vasile Nistor – Președinte Executiv PC, Bogdan Ciucă – Vicepreședinte PC, Maria Grapini și Laurențiu Rebega – Europarlamentari, Damian Florea – Secretar General PC.

A treia sesiune de comunicare a reprezentat o noutate în programul Școlii Politice de Vară. Avându-i ca invitați pe Bogdan Chirieac și Marius Pieleanu, doi dintre cei mai experimentați observatori ai scenei politice din România, dezbaterea a depășit stadiul luptei politice de zi cu zi, aducând în discuție teme relevante pentru societatea românească în ansamblul ei: rolul Președintelui și principalele sale atribuții, relațiile dintre Președinte și instituțiile importante ale statului precum și profilul ideal al unui candidat la Președinția României.

Punctul culminant al Școlii Politice a fost reprezentat de Gala Tineretului Conservator.

Organizată pentru prima dată, Gala TC a avut ca obiectiv premierea celor mai activi lideri și a celor mai importante organizații TC din întreaga țară. În cadrul Galei TC au fost premiați și aplaudați toți tinerii conservatori care prin implicare, determinare și creativitate au excelat în ultimul an. Codruț Matei, președintele TC Argeș, a primit distincția “Cel mai vizibil comunicator al Tineretului Conservator”.

Biroul de Presă                                                                             

 

ARGES - CELE MAI CITITE ARTICOLE

  1. 7 zile
  2. 30 zile
  3. 1 AN