1202 articole in categoria Valcea
Reuniune selectă. Don Caliano Giovani, şeful celui mai mare clan, don Cristiano Bucano, don Giurcano Dore şi don Mazilio. Se punea de mult la cale această reuniune, în vederea unei acţiuni în teritoriu, de cea mai mare amploare. Fiecare clan trebuia să-şi negocieze bine feliile. Reuniunea avea loc pe un teren neutru, într-o clădire părăsită, la ceas de taină. Fiecare familie avea pe lângă naş şi locotenenţii principali. Masa întinsă în pătrat, linişte, fără...
Eusebiu Vețeleanu, viceprimar al municipiului Rm. Vâlcea, a fost exclus miercuri din PDL, urmând să își piardă și funcția.Frustrat de faptul că, în urmă cu doi ani, nu a fost preferat pentru postul de primar, Vețeleanu s-a orientat spre un alt frustrat, fostul primar Micia Gutău, anunțând că va candida din partea UNPR. În mod paradoxal, viceprimarul nu și-a dat demisia din partid și nu a avut nici bunul simţ de a demisiona din funcția de vice înainte de a trece în...
Adrian Bușu a devenit un model de interlocutor la emisiunile politice din zona Vâlcii într-o etapă foarte puțin propice pentru modele. Interesant este că acest om a reușit să fie concomitent partizan și elegant, tezist și de bun simț, colocvial și serios.Cred că, la această oră, Adrian Bușu de la PSD este cel mai acceptat, apreciat, poate chiar vânat om politic din perimetrul său. Conferă o senzație de echilibru și succes, face bine moralului echipei, iar echipele l-ar...
Poate e de la faptul că mă așteptam să întâlnesc o rudă din neamul lui Manivelă, poate eram eu mai dezamăgit de semenii mei în ziua aceea, oricum, când l-am cunoscut pe Dumitru Becșenescu am avut rara impresie că în preajma acestui om se respiră mai ușor și aerul e mai curat.Acum știu de unde mi se trage această impresie, fiindcă l-am „folosit” pe D.B. drept „refugiu” în mai multe rânduri, fără să i-o spun, bineînțeles. M-am adăpostit în perimetrul...
Un partid serios nu ar susţine un primar acuzat în mod repetat de încălcări ale legilor. Cel puţin aşa ar proceda o organizaţie a unui partid cu pretenţii dintr-o ţară membră a UE. În Vâlcea, PSD a susţinut constant astfel de oameni. Pe Ion Cîlea nu l-au interesat decât rezultatele la urne. Adică numărul de voturi pe care i le poate aduce un primar pentru partidul său. Aşa se face că presa din Vâlcea, uneori şi cea naţională, a avut mereu de publicat despre...
Nu suntem puritani. Credem în libertatea tuturor și, mai ales, în libertatea adolescenților.Semnalăm totuși clubului TAO din Rm. Vâlcea să se joace foarte atent de-a concursul de Miss Liceu Rm. Vâlcea, pe care tocmai își propune să-l organizeze.La TAO Club, ca la club, adică noapte sunt și scene picante.Atenție la picanteriile cu minore, fiindcă lumea deja e pe fază și va urmări sub aspect moral acest concurs.
PDL Vâlcea a avut cel mai evanghelic Consiliu Local din istoria primăriei Râmnicu Vâlcea. Cu 4 excepţii notabile, restul de 132 consilieri locali ai democrat-liberalilor au fost, indiferent de schimările de personal, un grup statuar, fiind de departe cel mai tăcut, mut, naşpa, consiliu. De fapt toţi au intrat în acest legislativ local pe o listă făcută de Mircia Gutău. Au intrat pe baza loialităţii, a obedienţei, a slujbaşului care se supune fără să crâcnească regelui....
1. Dacă Cîlea e cel mai deştept, noi cît de proşti suntem ?2. Dacă Cîlea e cel mai frumos, noi cît de urâţi suntem ?3. Dacă Cîlea e cel mai puternic, noi cît de slabi suntem ?4 .Dacă Cîlea e cel mai harnic, noi cît de leneşi suntem?5. Dacă Cîlea e cel mai cinstit, noi cît de hoţi suntem ?6. Dacă Cîlea e cel mai patriot, noi cît de trădători suntem ?7. Dacă Cîlea are viitor, noi cît de morţi suntem ?
Telenovela noastră continuă. Dar să reluăm din episoadele anterioare: Un soţ vine acasă de la piaţă, obosit şi îşi găseşte soţia în dormitor, în flagrant delict cu amantul. Şi soţul şi amantul au mustaţă. Omul îi lasă pe cei doi să-şi ducă amorul până la obştescul geamăt de final. Se duce amărât în bucătărie, fumează o ţigară şi îşi pune o cafea. Amantul se duce la baie, se spală şi apoi pleacă, nu înainte de a se şterge pe perdea, fără să-i...
Dacă, prin absurd, primarul Romeo Rădulescu ar decidă să plece într-o călătorie în jurul lumii, ori să se călugărească, ori să se mute în Patagonia, CRITERII ar decide să îl susțină pe Emilian Frâncu în competiția cu Eusebiu Vețeleanu.De ce ? Pentru simplu fapt că Frâncu ar fi măcar primar, nu un prelungitor al fostului primar. Apoi, pentru că Frâncu, în ultima vreme, a muncit în plan politic, iar Vețeleanu s-a aflat într-un fel de grevă la locul de muncă....



