TÎRFELE CU RESPECT VOR SĂ ÎI DEA SIFILISUL LOR DEPUTATULUI MIUŢESCU

articolulsaptaminii, Gheorghe Smeoreanu (2008-03-05 00:00:00)

TÎRFELE CU RESPECT VOR SĂ ÎI DEA SIFILISUL LOR DEPUTATULUI MIUŢESCUMăreşte imaginea "Ruşinea dispare cînd viaţa e lungă", spune Sartre, autorul piesei de teatru "Tîrfa cu respect". Chiar dacă au păţit o mulţime de ruşinări, nişte muieri de presă le-au uitat deja şi fac pe vestalele. Într-o gazetă la care lucrează cîteva erori ale moralei minimale, a apărut un articol care pare scris pe hîrtia higienică folosită de familia deputatului Adrian Miuţescu de-a lungul anilor. Permiteţi-mi să transcriu aici un fragment, cu promisiunea că imediat ma voi spăla cu spirt pe mîini: "Toamna lui 1997. An fatidic în ceea ce priveşte viaţa personală a liberalului Adrian Miuţescu dar, paradoxal, prolific, în plan profesional. Este anul în care liberalul decide să-şi bage nevasta în ghearele legii penale, cerând să fie trasă la răspundere pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie şi totodată anul în care acesta devine director general al IPEE Curtea de Argeş. Certurile crunte din familia sa legate de lipsa nejustificată a Mihaelei Miu­ţescu de acasă ajung pe masa de lucru a procurorilor din Curtea de Argeş. Soţul a decis să se răzbune pe soţie, povestind tot oamenilor legii, întreaga viaţă intimă, de la modul în care aceasta şi-a neglijat cei doi minori până la acuzaţii grave de adulter. Alăturat, vă prezentăm, ad litteram, filele din dosarul penal în care Mihaela Miuţescu este acuzată de abandon de familie: dosar nr. 783/p/1997, reclamant-parte vătămată Adrian Miuţescu - învinuit - Mihaela Miuţescu, martori - Mihai Botoş şi Maria Căluţ." Ce vrea, în fond, acest articol ? El nu are nici o legătură cu vreo faptă reprobabilă comisă de deputatul Adrian Miuţescu. Absolut niciuna. Nu scrie acolo că omul politic şi-a bătut soţia sau a înjurat-o, că a dat-o afară din locuinţă sau nu s-a mai ocupat de copil. Scrie doar că, într-un moment de furie şi frustrare, un bărbat s-a apucat să scrie o serie de lucruri chestii dure fiindcă soţia îl părăsise. Tuturor oamenilor li se întîmplă să aibă momente mai dificile în cuplu, însă este inadmisibil ca astfel de situaţii să apară într-o presă scrisă de nişte fufe care au trecut, în viaţa lor, prin momente cu mult mai jenante şi mai demne de oprobiul public. Contează şi cine te judecă, fiindcă una este să ţi se uite cu mult reproş în trecutul tău cineva care se ştie curat ca lacrima şi cu totul altceva să îţi bată obrazul unii mai murdari ca tine.

Presa se consideră îndreptăţită să intre în viaţa personală a unui om politic deoarece unele fapte private pot fi de interes public. Sînt perfect de acord cu acestă atitudine. În respectivul articol, la o justă analiză de conţinut, nu găsim însă nici un fel de comportament imoral sau ilegal al personajului vizat. Ca atare, articolul nu trebuie publicat, pur şi simplu, indiferent că se pierdea ceva la tiraj. Este tirajul un fel de criteriu suprem, în baza căruia să nu mai conteze nici un fel de deontologie ? Dacă e aşa, le pot eu demonstra celor care gîndesc astfel ce tiraj fac eu publicînd o serie de istorii picante din viaţa lor profesional-privată. Ar fi măsură pentru măsură. Ne mai gîndim.

Eu cred că numitul Adrian Miuţescu şi-a iubit şi îşi iubeşte cu pasiune nevasta. Cînd s-au certat şi ea a plecat...la mama, el s-a gîndit să îi dea o lecţie şi a făcut plîngere. După cîte vad, s-au amestecat şi nişte prieteni buni, care i-au dat un sfat prost. Toţi s-ar fi gîndit că se poate lăsa cu divorţ şi în felul acesta se obţine tutela copilului. S-au gîndit rău, însă şi-au revenit imediat, iar plîngerea a fost retrasă. După mai mult de un deceniu, soţii Mihaela şi Adrian Miuţescu sînt împreună, cresc şi educă acel copil, nu s-a mai auzit despre ei nimic scandalos.Mai mult, ca să facă Adrian Miuţescu o carieră, e limpede că s-a bucurat de sprijinul familiei, de solidaritatea soţiei, fiindcă altfel nu se poate. Ce vor acum tîrfele cu respect, să divorţeze Miuţescu sau Miuţeasca, să reia scandalul , să îşi dea în cap ? Vor tîrfele să rămînă copilul pe drumuri sau măcar să îi fie ruşine de colegi pentru o faptă pasageră din viaţa părinţilor săi de care poate nici nu avea ştiinţă ? Probabil asta se doreşte, fiindcă deputatului, ca om, nu i se poate reproşa nimic demn de orientarea electoratului în apropiatele campanii electorale.

Gazeta respectivă, care a început să sară calul într-un mod cu care eu nu sînt de acord, publică şi documente în facsimil, procurate de cei care le deţin. Să le fie de cap procurorilor sau poliţiştilor care au copiat şi au scos la iveală aceste hîrtii, în mod ilegal, numai ca să joace ei un joc politic. Şefii lor ar trebui să se autosesizeze, iar prefectul să ia atitudine, pentru că se încalcă legea. Presa trebuie să fie liberă cîtă vreme se pune în slujba societăţii, nu cînd scormoneşte gratuit în viaţa de familie a oamenilor. Şi apoi, să ridice piatra cei fără de păcat. În urma acestui articol odios, mi s-au întîmplat două lucruri. Primul: am decis că nu am dreptul să tac şi, la nevoie, trebuie să port un război cu cei care se cred jurnalişti dar de fapt sînt vidanjori. Al doilea: încep să îl simpatizez pe Adrian Miuţescu, fiindcă această criză masculină prin care a trecut acum zece ani şi ceva mi-l relevă ca fiind un om între oameni. Bravo lui că e un bărbat normal ! Bravo ambilor soţi Miuţescu pentru faptul că au depăşit situaţia şi au ajuns să fie cine sînt ! Ruşine să le fie celor care murdăresc şi vor să destrame o familie ca aceasta !

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 2 ore

USL îi amendează pe ziariştii incomozi

USL îi amendează pe ziariştii incomoziRecunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului Ungureanu. Pentru că nu există o poliţie a conferinţelor de presă, amenda cuvenită mi-a fost aplicată de domnul Ion Popa, preşedintele...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică) Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava. Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...

Citeşte tot articolul

ACUM 18 ore

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 18 ore

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme) Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

Isterie la USL Argeș

Isterie la USL ArgeșA fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția. Că, de, a fost ziua votului de...

Citeşte tot articolul

ACUM 36 ore

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrareOpoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni. Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură. În...

Citeşte tot articolul

ACUM 36 ore

De ce a rămas repetent Crin Antonescu

De ce a rămas repetent Crin Antonescu Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (2)

Gavril fricosul spune:

O familie fericita

In 1990 m-am inscris in P.N.L.Cred ca am fost intre primii 10 din Curtea de Arges.O lunga perioada ,ocupat cu scoli si aventuri in Iugoslavia,am lipsit din oras.Tin minte ca legitimatia de membru de partid am lasat-o gaj pentru odamigeana de 10 litri de vin meserias,unui student din Galati.(i-o fi folosit omului la ceva mai ales ca eram tare chipes in poza).Pe Miutescu l-am cunoscut cand a venit la mine acasa insotit de profesorul Stelian Malacea.Vroiau sa reorganizeze filiala locala dupa ce partidul se disipase in partidulete.Le-am promis tot sprijinul meu.E foarte usor sa promiti,poate,mult mai usor decat sa minti.Am ramas cunostinte si atat.Pe Mihaela,sotia domnului deputat,am vazut-o prima oara cand gazetarul Doman,suparat pe ziaristii si scriitorii din Pitesti,si-a mutat subredactia la Curtea de Arges.Ii picase cu tronc bruneta si chiar isi facea planuri in legatura cu ea,repeta tot timpul ca vrea s-o duca la munte.Cu aprobarea lui Mos Teaca,fostul primar,sotii Miutescu aveau in incinta bazaruluiGeorge Toparceanu(fosta Casa de Cultura),un mic depozit en-gros(in camera unde acum e biroul directorului Mitrofan).Generoasa,Mihaela,ne trata mereu cu vin sau cu tarii ,mai ales ca nici ei nu-i displaceau.Doman isi citea articolele aparute in EVENIMENTUL ZILEI si din cand in cand o privea cu ochi pofticiosi.Cand ea era plecata,la Valcea,dupa marfa ,era trist si pus pe harta.Tin minte ca intr-o seara i-a aplicat o corectie fizica unui metodist pentru ca-i criticase un articol aparut in ziua respectiva,articol in care Doman compara carciuma Casei de Cultura cu fieraria lui Iocan.Metodistul cu pricina se numea Mircea Bortis Ben si era poet.Zilnic,gazetarul,il vizita pe MARELE CARMACI.MARELE CARMACI era seful procuraturii locale.De aici se conducea,de fapt,orasul.Veneau sa-i ceara sfatul si sa-i indrume in viata profesori,directori de institutii,primarul si viceprimarul,mame de fetite neascultatoaresi de baieti cu apucaturi rele,membrii comisiei de aplicare a legii fondului funciar sa se dumireasca cum si cui trebuie impartit pamantul,ziaristi in cautare de stiri ,publicitate si sponsorizari,meseriasi in proiecte pentru Piscul Negru,politicieni locali,investitori straini,fosti ofiteri de securitate care nu-si gaseau locul in democratie etc.MARELE CARMACI ii rezolva pe toti cu zambetul pe buze.Se pregatea,insa,de razboi si-l alesese pe Doman,cronicar-sef.Se anuntau vremuri tulburi.Doman a urmat un curs intensiv de jurnalism ofensiv,pe terasa restaurantuluiCAPRA NEAGRA.Profesor indrumator i-a fost fostul procuror Jidovu."O sa fiu necrutator cu mafia din oras",spunea,la o vodca,cunoscutilor.Lupta anticoruptie,incepuse.Doman isi ascutise penele si se pregatea sa-l zdrobeasca in scris pe Dumitru Grecu.Nu mai stiu ce s-a ales de iubirea domnului Doman dar cred ca s-a ales praful.Dintr-o speranta a ziaristicii romanesti,Doman,avea posibilitatea sa devina certitudine.Si nu putea rata o asemenea ocazie.In parchet se facea politica,nici un procuror nu simpatiza,insa,cuP.N.L.-ul.Unul dintre ei regreta si-n ziua de azi ca nu mai apare SCANTEIA.Daca,acum,dupa 10-11ani au scos la lumina dosarele inseamna ca vor sa-l ingroape definitiv pe Miutescu.Si mai cred ca vor,daca nu sa-l demoleze,macar sa fisureze MAUSOLEUL GHEORGHE NICUT.Este binecunoscuta prietenia dintre cei doi.L-as intrba pe Miutescu de ce a refuzat sa-l ajute pe unul din marii scriitori ai Romaniei,ma refer la omul MIRCEA BARSILA,si nu la vreun trepadus oarecare.Din cauza orientarii sale politice?In occident majoritatea oamenilor de valoare sunt de stanga,sa stii ,draga Adriane.Nu cumva ai fost sfatuit gresit de o anumita persoana de o parsivenie rara?In sfarsit,ai reusit sa ne umilesti.La vreo 2 saptamani,dupa,ia-ioferit cu generozitate ,profesorului Ionescu 2 milioane de lei pentru monografiaMircea Nedelciu...deh! grija fata de proprii copii...in sfarsit,tu si cu Mihaela formati o familia minunata.

Raspunde acestui comentariu!


popa spune:

!!!!!!!!!!!!!!

Domnul Doman . Adevarat ca ai dat da dracu. Eu am inteles ca te referi la leoaica in calduri din documentarele Discovery si mi-a placut. In replica, concluziile convergente ale lu' dragos si colegului revoltat spun ca nici vorba de asa ceva. Ele spun de fapt ca tie ti s-a crapat curul si ca trebuie sa-l schimbi. Remarcabila viziune cinematografica !

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc” Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul...

Citeşte tot articolul

Ieşi afară, Margă ordinară!

Ieşi afară, Margă ordinară! Fosila Marga ar trebui să tacă. Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...

Citeşte tot articolul

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebunPrestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul Ungureanu...

Citeşte tot articolul

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...

Citeşte tot articolul

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...

Citeşte tot articolul