"BA PE-A MĂ-TII"
din-punctul-meu-de-vedere, Gheorghe Smeoreanu (2010-08-13 00:00:00)
Petre Tănăsoaica s-a gândit bine şi a luat o decizie înţeleaptă. Într-un articol publicat astăzi, a optat pentru un atac pieziş, metaforic, menit să exprime despre subsemnatul un dispreţ profund, fără a se deda însă la atacuri aberante şi neverosimile. În acelaşi timp, formula găsită l-a exonerat de la explicaţii pe care nu are niciun interes să le dea. Fiindcă trebuia să apară şi el cu o replică, respectivul a ales formula "ba pe-a mă-tii", ceea ce poate fi un mod de a încheia discuţia. Din punctul meu de vedere, chiar se încheie, de ce nu, cu minima condiţie ca oamenii în a căror echipă joc să fie lăsaţi în pace. Sunt un coechipier fanatic, mai bine mă ataci pe mine decât să-i ataci pe cei cu care mănânc o pâine, aşa sunt eu setat, să mor mai mult de grija prietenilor decât a mea.
Cu prilejul schimbului de replici dintre subsemnatul şi domnul amintit, a aflat toată comunitatea că nu ne preţuim şi nu ne respectăm, că avem repere şi valori diferite. Cred că era momentul să se întâmple acest lucru, pentru ca lumea să nu facă unele confuzii.Acum s-au clarificat lucrurile, cel puţin aşa sper. Mor de drag că nu semăn cu domnul autor, că din unghiul său de vedere sunt "japiţă", probabil că şi microbii consideră că celulele mele sunt "japiţe" că nu se lasă infectate.
Eu sunt eu, am un drum, am un fel de a fi, mizez pe anumite chestiuni, el pe altele. Preopinentul consideră că sunt o "japiţă" şi nu e niciun paradox când spun că, venind din partea sa, adjectivul mă onorează. Foarte mulţi oameni de valoare din Vâlcea au fost gratulaţi cu diverse insulte de autorul respectiv, aşa încât mă aşează şi pe mine într-o ilustră galerie. Dacă vreţi, pot spune că mă bucur că sunt "japiţă", alături de toţi cei care, dovedind că sunt valoroşi, că ştiu să construiască ceva, au fost taxaţi, de-a lungul timpului, în acelaşi fel. Dacă am fonda o ligă a celor pe care domnul acesta i-a tratat drept japiţe, impostori, escroci, nenorociţi etc., cred că ar trebui să se înscrie în ea toată elita vâlceană, foşti şi actuali parlamentari, oameni de afaceri, prefecţi, directori, editori, zeci sau chiar sute de "japiţe".
Un filosof al secolului XX spune că "infernul este celălalt", numai că infernul rămâne un punct de reper pentru societate. Până la urmă, cei mulţi decid unde se află iadul, iar în cazul pe care îl discut, societatea vâlceană intuieşte deja cine e japiţă, măcar fiindcă în materie de epitete, de obicei, cine zice, ăla e.
Recomanda articolulAlte articole despre
Mai cititi in CRITERII.RO
ACUM 3 ore
El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)
Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava.
Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...
ACUM 3 ore
Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări
Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...
ACUM 4 ore
Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?
Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...
ACUM 5 ore
De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)
Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...
ACUM 22 ore
Isterie la USL Argeș
A fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția.
Că, de, a fost ziua votului de...
ACUM 23 ore
USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare
Opoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni.
Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură.
În...
ACUM 23 ore
De ce a rămas repetent Crin Antonescu
Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....
ACUM 23 ore
O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”
Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul prim-ministru citeşte cărţi. A lansat ideea Mircea Badea şi au preluat-o papagalii care apar la televizor zi de zi.Terenul psihologic în care se plantează diversiunea este mentalitatea că a citi cărţi...
Articole pe aceeaşi temă
- Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări
Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe...
- Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?
Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se...
- De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)
Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să...
- Viol în patul lui Procust
Chiar dacă trăim în era 'web 2.0', o cutumă, o prejudecată din primele secole cu privire la femei este încă atât de prezentă la...
- războiul este tatăl tuturor lucrurilor şi mama lor e minciuna
ntr-o lume în care nu mai există timp sau loc de politeţuri plânsul pe umăr e cea mai mare utopie de la hegel încoace războiul este tatăl...
- Isterie la USL Argeș
A fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele...
- USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare
Opoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc...
- De ce a rămas repetent Crin Antonescu
Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL...
- O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”
Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul prim-ministru citeşte cărţi. A lansat ideea Mircea Badea...
- Ieşi afară, Margă ordinară!
Fosila Marga ar trebui să tacă. Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie, constipaţie neuronală, psoriazis dacă mă mai uit...

Ieşi afară, Margă ordinară!
Fosila Marga ar trebui să tacă.
Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...
Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun
Prestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul
Ungureanu...
Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele
După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...
Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...
Jocul rapid de gleznă al lui Mircea Geoană
Victor Ponta a vorbit echilibrat în Parlament, Crin Antonescu nu s-a prezentat la tribună,...