GUŞTERELE ROŞU A NĂPÂRLIT PUŢIN

din-punctul-meu-de-vedere, C.P. (2010-06-19 00:00:00)

GUŞTERELE ROŞU A NĂPÂRLIT PUŢINMăreşte imaginea

Sesizând ca şeful său Ion Cîlea miroase a mort (politic)tânărul Mihai Persu a părăsit barca PSD-ului câlesc. Problema este că Mihăiţă a rămas marcat de moralitatea propovăduită de Guşterele Roşu şi s-a dus şef din prima, la organizaţia municipală a conservatorilor. Ideea este că dacă nu l-au pus şef social-democraţii, sfânta tinereţe politică a lui Mihai Persu l-a îndemnat să caute şefia la alt partid, că doar nu merită să faci politică fără funcţii...

Pentru modul în care i-a dat cu tifla lui Cîlea, Persu cel Mic merită felicitări, însă pentru felul carierist în care a încercat să se descurce îl anunţăm că nu-i acordăm nicio şansă să crească frumos. Preluarea din zbor a unei funcţii de preşedinte nu pare deloc o treabă serioasă, nici pentru PC, nici pentru noul lor lider, fiind, în schimb, un exemplu despre modul lipsit de fair-play în care se face politică în România.

Îi acordăm totuşi a şansă lui Mihai Persu, măcar pentru faptul că şi-a dat seama că oriunde e mai bine decât alături de Guşterele Roşu.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 1 ore

USL îi amendează pe ziariştii incomozi

USL îi amendează pe ziariştii incomoziRecunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului Ungureanu. Pentru că nu există o poliţie a conferinţelor de presă, amenda cuvenită mi-a fost aplicată de domnul Ion Popa, preşedintele...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică) Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava. Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 18 ore

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme) Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 34 ore

Isterie la USL Argeș

Isterie la USL ArgeșA fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția. Că, de, a fost ziua votului de...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrareOpoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni. Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură. În...

Citeşte tot articolul

ACUM 36 ore

De ce a rămas repetent Crin Antonescu

De ce a rămas repetent Crin Antonescu Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (4)

IRINUT spune:

PRESURI SI INCALTARI

ORIUNDE E MAI BINE PENTRU PERSU CEL MIC. NUMAI CA ORIUNDE AR FI, NU VA STA CUMINTE SI MEREU V-A GASI PE CINEVA LA CARE SA-I SARA LA GAT. ASA ESTE EL, UN TIP CONFLICTUAL, CU PROBLEME PSIHICE DIN COPILARIE, SI CU MULTE PROBLEME DE SANATATE DESPRE CARE CHIAR NU E BINE SA VORBIM AICI. VREA SA AJUNGA PREA REPEDE IN FUNCTII INALTE, FARA SA MUNCEASCA PENTRU A AJUNGE ACOLO. RAMANE SUB LUPA NOASTRA PENTRU A OBSERVA COMPORTAMENTUL LUI GAUNOS.

Raspunde acestui comentariu!


lazar spune:

gusterele rosu

tu SMEUREANU esti GUSTERELE!si rosu e tarfa ta pe care ti-a aruncat-o SILVIU POPESCU.esti un FRUSTAT si un LINGAU

Raspunde acestui comentariu!


coltuc spune:

coltuc

Adevarata lupta cu criza:reduceri de onorarii de 11% pentru servicii juridice Noutate absoluta:Daca veniti cu o oferta scrisa,ferma de la concurenta cu onorarii mai mici decat ale noastre aveti o reducere de 15% din onorarii. Nu ne este frica de concurenta!Din contra o acceptam si facem oferte de nerefuzat pe acest segment de piata. Toate acestea au un singur nume:Casa de avocatura Coltuc coltuc.ro

Raspunde acestui comentariu!


Popovici Mircea spune:

SMEOREANU=GUSTERELE PROFITOR

GUŞTERELE ROŞU A NĂPÂRLIT, CE BINE RECUNOASTE D-UL SMEOREANU STIE CUM A FACUT, CUM S-A PETRECUT CU EL. SMEOREANU=GUSTERELE PROFITOR

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc” Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul...

Citeşte tot articolul

Ieşi afară, Margă ordinară!

Ieşi afară, Margă ordinară! Fosila Marga ar trebui să tacă. Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...

Citeşte tot articolul

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebunPrestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul Ungureanu...

Citeşte tot articolul

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...

Citeşte tot articolul

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...

Citeşte tot articolul