UN CAZ DE PEDOFILIE LA PRIMARIA RÂMNICULUI

din-punctul-meu-de-vedere, C.P. (2010-03-26 00:00:00)

UN CAZ DE PEDOFILIE LA PRIMARIA RÂMNICULUIMăreşte imaginea

După nefericita şi nedreapta întâmplare cu primarul Mircia Gutău, la Rm. Vâlcea vor fi alegeri. Ca de obicei, în astfel de situaţii, încearcă să iasă în evidenţă diverşi indivizi, mai mult sau mai puţin neaveniţi. De la PER candidează un tip buimac, cu ochii înroşiţi de nesomn, de la aşa-zisul Partid al Protecţiei Pensionarilor (cam aşa ceva) s-a înscris în cursă un bacalaureat frustrat. Surpriza vine însă de la PNL, care vrea să provoace municipiul Rm. Vâlcea la crima pedofiliei, avansându-l drept candidat pe copilul Bogdan Pistol.

Propunem Biroului Electoral să verifice atent buletinul candidatului liberal, pe care îl bănuim că nu a împlinit încă 18 ani, deşi arată ceva mai în vârstă. Cel puţin după imaginea pe care o cultivă, copilul Bogdănel ar putea fi primar la un orăşel al copiilor numit Râmnicel. De altminteri, îi sugerăm celui care va câştiga Primăria, lui Romeo Rădulescu, să facă în Râmnic un orăşel al copiilor şi să propună alegeri pentru primarul micuţei citadele. Dacă va candida Bogdan Pistol, îl vom susţine negreşit.

Deocamdată, ni se pare că naivii liberali râmniceni provoacă un caz de pedofilie. Fiidcă asta ar înseamna dacă l-ar vota cetăţenii pe Bogdănel: să violeze un suflet candid de copil.

Lăsând gluma la o parte, nu credem că în oraşul lui Mircea cel Bâtrân trebuie să fie primar Bogdănel Coadă de Purcel.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 1 ore

USL îi amendează pe ziariştii incomozi

USL îi amendează pe ziariştii incomoziRecunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului Ungureanu. Pentru că nu există o poliţie a conferinţelor de presă, amenda cuvenită mi-a fost aplicată de domnul Ion Popa, preşedintele...

Citeşte tot articolul

ACUM 15 ore

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică) Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava. Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme) Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 34 ore

Isterie la USL Argeș

Isterie la USL ArgeșA fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția. Că, de, a fost ziua votului de...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrareOpoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni. Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură. În...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

De ce a rămas repetent Crin Antonescu

De ce a rămas repetent Crin Antonescu Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (5)

Adrian Pana spune:

Rusine.

Cu tristete aflu, abia acum, ca se foloseste cineva de numele altcuiva (in acest caz, oarecum al meu). Nu este mai nimic adevarat, iar cel care a postat stie acest lucru la fel de bine ca si mine. De ce aflu abia acum? Pentru ca n-am avut alta treaba mai buna in aceasta campanie decat sa muncesc, alaturi de colegi, foarte mult. Pentru o idee, poate chiar si pentru un om. N-am avut timp decat foarte putin sa urmaresc presa si imi reprosez asta, printre multe altele. Observ ca altii au avut timp, ceea ce nu ma mira in mod deosebit. Nu-mi permit sa reprosez ceva cuiva din proprietarii acestui produs media. Poate doar ca imi stiu numarul de telefon sau adresa de e-mail si ma puteau contacta oricand pentru a aplica un vechi principiu pe care vad ca presa "electronica" il ignora: audiatus et altera part. Va doresc sanatate tuturor si va rog sa va asumati ceea ce faceti, asa cum incerc si eu sa fac acest lucru. Adrian Pana

Raspunde acestui comentariu!


marius spune:

pt tine smeo

esti un nerecunascator d-le smeoreanu.Pana ieri bogdan pistol era prietenul tau.iti dadea de baut cel mai scum wischi din bar la gavoulin parca,ii faceai strategia de campanie si-i spuneai cum poate sa-l bata pe cap mare romeo radulescu.acum,pentru niste maruntisi de la pd-l si maria te iei de el.SA-TI FIE RUSINE MAI SMEO!!!!!!!!!!!!!!

Raspunde acestui comentariu!


Dinu spune:

Valoare zero

Mi-am pierdut timpul citind atacuri la persoana. Cel care a scris mizeria de mai sus vrea sa se numeasca gazetar?

Raspunde acestui comentariu!


Cornel i-a raspuns lui Dinu

Halal Gazetari

Domnilor, chiar aveti tupeu sa va numiti gazetari! Articolul scris de acest C.P. (nici macar nu are curajul sa isi scrie numele complet) are valoare 0 (ZERO)! Ce este, Domnule C.P., va e teama ca acest Bogdanel e mai capabil decat dumneavoastra? Sa fim seriosi daca vrem sa ni se raspunda cu seriozitate! Eu sunt apoilitic, dar cand vad atata nesimtire in tara asta, imi vine sa plec in tara la fel ca alte persoane, mai capabile decat mine, doctori, profesori si, de ce nu, gazetari! Poate ca si dumneavoastra, domnule C.P., ar trebui sa va lasati de gazetarie si sa va luati campii! :)) Cred ca ar fi o idee buna! Lasand gluma si bascalia la o parte, vreti o tara buna? Fiti mult mai seriosi! Vreti competitii corecte in politica? Fiti mult mai corecti? Vreti sa fiti vorbiti de bine? Vorbiti-i si pe altii de bine! Luati exemplul din politica greaca: oratorul intai isi lauda oponentii, le prezenta calitatile, abia apoi isi incepea discursul! Asta se numeste RESPECT, Domnule C.P.! Iar cei care au publicat acest articol, sa va fie rusine! Nu va puteti numi un ziar serios!

Cotcodac buimac spune:

Felicitari!

Nici ca se putea o mai buna caracterizare facuta lui Pistolas cu apa ruginita. Pamfletul este perfect. Premiul Pulitzer pentru autor....

Raspunde acestui comentariu!


smeo (rcaitu) spune:

laso ca macane

Eu chiar cred că Bogdan Pistol poate face treabă bună în politică - spuneai odată, măi ăsta cu nume de fructe de pădure. acum nu mai e bun pistolică? de ce, pentru că în partea cealaltă e mălaiul, şi aici niet?! de unde şti tu că va câştiga Romeo ăsta primăria?, te muţi acum cu miloaga la el? nu vezi bă ăsta cu mustaţă de hitlerist că eşti penibil?

Raspunde acestui comentariu!


Ady Pana i-a raspuns lui smeo (rcaitu)

Pacaliciul galben

Cum poate gandi cineva ca Bogdan Pistol, omul care nu a avut serviciu niciodata, poate sta pe scaunul primului gospodar al unui oras atat de mare si frumos. Esteun milog si un hot. Ady Pandurasu iidadea cate 5000.000 de lei lunar, sa mi-i dea mie, sa sustin plata tipografiei ziarului meu. Nenorocitul de Pistol imi oprea, de fiecare data, cate 2 milioane de lei. Pana am aflat asta. I-am facut scandal public si prietenii mei stiu ce va scriu acum. Verificati. Mai obisnuieste sa bea in baruri, sa comande bautura pentru amicii lui de pahar, dandu-se mare, pentru ca, mai apoi, stiind ca nu are cu ce plati consumatia, sa-si cheme finii sa achite contravaloarea. Acestia sunt Eduard Dulacioiu si Vasi Caprescu. Cu sinceritate, acestia va pot confirma.

Adauga comentariul tau!

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc” Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul...

Citeşte tot articolul

Ieşi afară, Margă ordinară!

Ieşi afară, Margă ordinară! Fosila Marga ar trebui să tacă. Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...

Citeşte tot articolul

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebunPrestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul Ungureanu...

Citeşte tot articolul

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...

Citeşte tot articolul

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...

Citeşte tot articolul