Smedescu

Constantin Smedescu

Miturile arhaice, consacrate recunoaşterii raportului dintre viaţa omului şi cea vegetală, au dat naştere unor variate obiceiuri, cu practice rituale specifice tuturor popoarelor agrare. Unul dintre acestea este Pluguşorul, la popoarele indoeuropene sau la vechii egipteni. Până în anul 1700, Pluguşorul se sărbătorea şi la români la 1 martie, şi nu la 1 ianuarie. Un alt obicei cu îndepărtată origine este Mărţişorul, care simboliza împăcarea cu natura sub toate formele ei. Nimic nu rămânea în afara acestei împăcări, după cum primăvara dă curs vieţii întregii naturi biologice, fără nicio excepţie. Nu întâmplător mărţişorul, exprimat printr-un bănuţ prins de un găetan de fir roşu şi alb, sau numai alb, se depunea, după un anumit timp, pe ramurile tinerilor pomi fructiferi, odată cu înflorirea lor, sau pe corolele trandafirilor. Iar în anumite zone era aruncat în calea vestitorilor primăverii, cu ocazia primei lor întâlniri.

Preluat în formă tradiţională, cu adânci accente de nobleţe spirituală, mărţişorul şi-a îmbogăţit sensurile şi motivele de reprezentare. Oriunde însă, mărţişorul rămâne, prin simbolistica lui inegalabilă, manifestare de spirit închinată emisferei feminine a genului uman, adică mamelor, soţiilor, fiicelor şi surorilor noastre – fiinţe care, prin similitudine cu natura, reproduc universul în adevărata lui esenţă. Din păcate însă, trecerea la economia de piaţă, aşa cum s-a făcut în România, ne-a răpit până şi această bucurie a mărţişorului. Preţurile, poate nu prea mari din punctul de vedere al producătorului sau vânzătorului, ni se par totuşi mari din cauza sărăciei în care ne zbatem de o bună bucată de vreme şi care se adânceşte pe zi ce trece.

Imediat după 1989, am început să ne bucurăm de produsele Occidentului, pe care până atunci le vedeam numai în filme. Însă bucuria ne-a fost scurtă, căci repede ne-am dat seama că singura schimbare a fost că respectivele produse au trecut din filme în vitrinele magazinelor, adică tot într-un fel de realitate virtuală, căci salariile noastre de mizerie nu ne permitea accesul la ele. Şi aşa, reprimându-ne dezgustul şi ruşinea, ne-am orientat spre magazinele cu mărfuri second-hand. Din nevoie şi disperare. Din disperarea că salariul primit regulat atâţia ani de la făbricuţa „lu nea Nicu” a devenit istorie. Din disperarea de a vedea cum datoriile noastre cresc necontenit la furnizorii de energie electrică, termică, de gaze şi de toate celelalte utilităţi. De 20 de ani suntem împinşi de la spate să ne prindem într-o horă a sărăciei din ce în ce mai largă şi pe care ne-o cântă la toate instrumentele posibile şi în toate registrele, aşa, ca să fie sigură c-o auzim, această clasă politică venită pe capul nostru ca dintr-un blestem ancestral.

În toate ţările pornite pe calea dezvoltării economico-sociale, funcţionează aşa-numitul raport de 3-3-3. Adică o treime din salariu pentru consumul material, o treime pentru consumul de cultură şi pentru perfecţionarea spirituală şi profesională, ultima treime fiind destinată economiilor. În aceste condiţii, coşul zilnic de consum alimentar în ţările UE este evaluat la 10-15% din totalul venitului, în timp ce românii sunt nevoiţi să-şi sacrifice veniturile, numai pe alimente, în proporţie de 60%. Şi dacă încă 25-30% din venituri se duc pe utilităţile publice(energie, apă, gaze etc), cum să-şi mai drămuiască românul partea de 10-15% care-i mai rămâne din salariu, în cazul cel mai fericit că-l are? Cum să se mai perfecţioneze profesional şi spiritual? Sau să-şi mai cumpere şi ceva îmbrăcăminte? Sau ceva caiete şi cărţi pentru copii săi? Nu mai vorbim de economii... Cât despre Mărţişor, ce-i ăla?!