din-punctul-meu-de-vedere

Gheorghe Smeoreanu

Există la Rm. Vâlcea un tip de vreo 35 de ani, înalt, frumos, cu o carismă de gladiator adorat de matroane, curajos până la fanatism, dispus (aşa lasă impresia) să aşeze propriile principii deasupra tuturor intereselor personale. Admirabil ins, locvace precum Savonarola, intransigent ca Marat şi, aţi ghicit, ziarist precum acesta.

Domnul despre care vorbesc se numeşte Bogdan Popescu şi face furori la un post de televiziune, perorând împotriva primarului arestat. Aş spune că dl Popescu blamează atât de bine, încât dovedeşte că posedă o adevărată vocaţie a acuzării, de parcă ar fi direct descendent din anticul Meletos, reclamantul lui Socrate, ale cărui cuvinte mie unuia îmi zumzăie permanent în urechi ascultându-l pe tânărul în cauză: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaşte zeii recunoscuţi de cetate şi de a introduce divinităţi noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea".

Raţionamentul d-lui Popescu este pe cât de dur, pe atât de logic. Din moment ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe primarul Mircia Gutău la închisoare printr-o hotărâre definitivă şi executorie, toată lumea trebuie să respecte sentinţa, să se abţină de la comentarii care ar dăuna Justiţiei şi să-şi vadă de treabă. Avem un sistem juridic ierarhizat, iar faptul că două instanţe anterioare l-au declarat pe Gutău nevinovat nu are nicio relevanţă, orice discuţie pe această temă comportând riscul să relativizeze puterea judecătorească. Nici măcar faptul că instanţa supremă s-a pronunţat în structura de 2/1 nu poate constitui vreun motiv de dispută, deoarece Legea prevede o asemenea posibilitate. Legea este sfântă, hotărârile date în numele ei sunt în toate cazurile de necontestat, fiindcă altminteri am aluneca spre anarhie şi anomie. "Fiat justitia et pereat mundus".

Ah, cât îl invidiez pentru siguranţa de sine pe tânărul Bogdan Popescu ! Aş spune că regret a nu fi înzestrat cu o asemenea judecată de oţel care mi-ar asigura un somn profund şi odihnitor. Ba, din contra, eu unul am somnul superficial şi străveziu de când cu arestarea lui Gutău. Cel despre care scriu precis doarme bine, ceea ce e o virtute a celor împăcaţi cu propria conştiinţă.

Conştiinţa mea e, vai mie, încărcată de când am aflat ce s-a petrecut cu sărmanul primar al Râmnicului Vâlcii. Pe de o parte, sunt tentat să gândesc asemenea impetuosului Bogdan Popescu şi, după o partidă de cugetare zdravănă cu privire la imanenţa actului justiţiar, să pun capul pe pernă şi să adorm buştean. Pe de altă parte, mă gândesc unde oare scria Platon că legea nu este infailibilă şi nu trebuie să prevaleze asupra cunoaşterii vii. Nu-mi aduc aminte unde, n-am timp să caut, dar parcă e ceva profund în această chestiune. Ori Aristotel, oare ce zicea? Parcă...parcă spunea undeva că legile şi principiile nu emană din ordinea naturală a lumii, nu sunt intangibile, că organizarea socială ţine de oameni, de psihologia lor, că mersul politicii e dependent de o mişcare neîncetată. Ce greu e să fii "zoon politikon" !

Respect Justiţia în sensul practic şi ma supun civic oricărei decizii a ei. Spre deosebire de teribilul Bogdan Popescu, nu îmi fac însă idol dintr-o hotărâre judecătorească ce mi se pare suspectă şi, de altminteri, din nicio hotărâre a omului. Nu zicea Sf.Ioan Damaschinul să nu ne facem idol, nici măcar din Sfânta Scriptură ? Ce e în ceruri nu poate avea un corespondent identic pe pământ, eu unul cred în această idee şi îndrăznesc să mă gândesc câteodată la ea, chiar şi în faţa unor situaţii concrete.

Mai cred că omului i se poate ierta că este fanatic în apărare şi nu i se poate admite să fie fanatic în acuzare. Acuzarea presupune întotdeauna circumstanţierea care o "înmoaie", pe când apărarea cuprinde întotdeauna în ea sâmburele iertării creştine.

Nu vreau să fiu însă, la rândul meu, acuzat că speculez. Am scris acest articol pentru a spune că ziaristul - inchizitor îşi trădează, uneori fără să vrea, meseria. Poate în nicio altă situaţie nu se plică mai bine decât lui Torquemada-cu-condei ideea că drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Jurnalistul justiţiar riscă permanent să fie interogat asupra lacunelor de informaţie, de judecată, de cultură, chiar şi asupra golurilor de umanitate. Între a fi just şi a fi justiţiar este aceeaşi diferenţă ca între a fi orgolios şi a fi vanitos.

Un dram de îndoială, cât un fir de praf, ne salvează, ca ziarişti, de păcatul justiţiarismului. Şi - nu am cum să nu o spun negru pe alb - cel mai bun drum spre găsirea bobului de îndoială e cititul acelor cărţi bune fără de care poţi fi ziarist în sensul slab, niciodată în sensul tare.

Pentru talentatul Bogdan Popescu din Rm. Vălcea, un drum la bibliotecă ar putea fi, pe termen lung, mai profitabil decât încă o documentare la Poliţie sau la Parchet.