Smedescu

Constantin Smedescu

Era pe la începutul economiei planificate în România. Un artist meşteşugar din Bucureşti s-a prezentat la un magazin de stat, „Romarta”, şi a propus conducerii să-i livreze ursuleţi de catifea, pe care urma să-i confecţioneze el, din catifeaua pe care magazinul trebuia să i-o pună la dispoziţie. În timp ce preţul oficial la metrul de catifea era de 70 lei, pe piaţa liberă era de 210 lei. Pentru confecţionarea unui ursuleţ, al cărui preţ de vânzare a fost stabilit la 150 de lei, era necesar exact un metru de catifea, material foarte greu de găsit pe piaţa liberă. Dar magazinul „Romarta” putea primi repartiţie, la preţul oficial. Conducerii magazinului i s-a părut o afacere profitabilă din moment ce, în schimbul unui metru de catifea care costa 70 de lei, primea un ursuleţ pe care-l putea vinde cu 150 de lei. Dornică să-şi facă planul, a încheiat un contract pentru 2.000 de ursuleţi, livrabili în loturi de câte 100 bucăţi. Habar nu avea că, imediat după livrare, oamenii „artistului” cumpărau ursuleţii din vitrinele magazinului şi apoi îi livrau din nou, ca pe un nou lot! În felul acesta, pentru numai 100 de ursuleţi confecţionaţi efectiv, ingeniosul meşteşugar a primit în total 2.000 metri de catifea. Pe care, vânzându-i „la liber” cu 210 lei/m, a încasat 420.000 lei. Asta da afacere, nu-i aşa?

Întâmplarea, pe care ne-o relatează Matei Boilă în volumul „Socialism sau libertate economică”, se situează într-o vreme când interesul particular, deşi legat de stâlpul proprietăţii de stat, mai putea să se mişte pe o arie destul de largă, pentru că lanţul era încă lung. Abia când capătul lanţului a ajuns la stâlp, lucrurile au început să se strice definitiv şi irevocabil, drept pentru care socialismul a sucombat, înecat în propria-i vomitură – o uriaşă birocraţie pe care proprietatea de stat a generat-o şi i-a favorizat creşterea necontrolată. Am evocat această întâmplare ca un exemplu din care deducem că tunurile în afaceri au existat dintotdeauna şi pe orice câmp de luptă. Numai că, după 1989, au bubuit întruna, încât au spart timpanele legii în România. Aţi auzit să mai respecte cineva vreo lege în ţara asta? Nu vedeţi cum înşişi guvernanţii se întrec în nerespectarea legilor emise chiar de ei? Iar bomboana de pe colivă o reprezintă tocmai această birocraţie cu care actualii guvernanţi se fac că se luptă.

Ne-am aşteptat ca, după 1989, Reforma să înceapă mai întâi cu retezarea măcar a câtorva dintre tentaculele în care caracatiţa birocraţiei strângea de atâta vreme, până la sufocare, sistemul economiei. Iniţiativei particulare i-au fost eliminate nişte bariere, într-adevăr, dar nu s-a ajuns la esenţă, nimeni nu a ţintit în ochiul caracatiţei. Uriaşa birocraţie nu numai că a rămas, practic, neatinsă, dar a devenit atât de obeză încât ameninţă să nu mai mişte nimic sub greutatea ei. Precum balaurul din basme, dacă i-a retezat cineva un cap, i-au crescut imediat două în loc. Peste tot, în tot felul de instituţii, după fiecare uşă de birou, dai peste aceeaşi bine întreţinută potaie a birocraţiei, lenevind între munţi de dosare. Dar parcă nicicând această pacoste moştenită din „socialismul victorios” nu a dus-o mai bine decât în ultimii 3-4 ani, având în vedere şi anul 2009, anul crizei, când respectiva potaie abia dacă a clipit din ochi la stingerea visurilor de prosperitate ale românilor. Doar îşi avea tainul asigurat, ce naiba!

E adevărat, a tresărit puţin când a auzit de un aşa zis val de disponibilizări din sistemul bugetar, dar s-a liniştit imediat, mulţi şefi de instituţii asigurând-o că nu e vorba decât de o furtună într-un pahar cu apă. Şi cum să nu fie aşa când auzi pe câte un şef că, la el în instituţie, oricum sunt prea multe dosare pe cap de om şi că, de fapt, i-ar trebui mai mult personal?! Şi mai aberantă e situaţia în care, câte un director mai şmecher, disponibilizează din personal, în loc să şteargă din organigramă posturile vacante, dar bugetate! Din aberaţie în aberaţie, birocraţia va supravieţui şi de această dată. Peste jarul din vatra economiei, birocraţia va continua să-şi cearnă cenuşa ineficienţei şi ne va readuce mereu în minte o melodie a grupului „Taxi”, din care vă redau următorul refren:”O mulţime de zerouri / Printr-o groază de birouri”...