din-punctul-meu-de-vedere

Gheorghe Smeoreanu

Stupidă, fără îndoială, decizia Comisiei de Media formată din reprezentanţii Clubului Român de Presă cu privire la, chipurile, scoaterea din breasla jurnaliştilor a lui Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu. Sunt câteva întrebări care, o dată rostite, pun respectivul demers în lumina deplinului său absurd.

Câtă vreme pot fi jurnalişti, în România, analfabeţii şi infractorii, cei plătiţi la negru şi cei vânduţi pe de-a-ntregul, ce sens mai are ideea de breasla ? Breslele aveau reguli mult prea stricte şi nobile pentru a le maimuţări acum.

Câtă vreme pot fi proprietari de televiziuni şi gazete urmariţii penal şi foşti ofiţeri acoperiţi, evazioniştii şi compromişii, mai putem discuta despre cine poate fi şi cine nu în breaslă ? Breasla însăşi e o maimuţăreală.

Unii îşi iau dorinţele drept realitate şi vorbesc despre breaslă ca şi cum ar avea vreo întemeiere morală. Acest sindrom psihotic este dăunător deoarece îi legitimează etic pe cei rămaşi în dauna celor excluşi. A rămâne în breaslă înseamnă a fi drept şi bun şi autentificat pentru accesul la resurse ?

Ştiu eu, în provincia unde am lucrat, nenumăraţi indivizi dubioşi, restanţieri la cârciumi şi la chirie, cu copiii lăsaţi în grija unor foşti parteneri de procreare alcoolică, totuşi membri ai breslei. Apar săptămânal, în această provincie, vreo duzină de articole cu iz de răzbunare şi de şantaj, ori se ştie, iar dacă nu, ar fi bine să se ştie, că în oraşele mici scuipaţii de presă devin mari.

Breasla seamană mai mult cu viermuiala celor neprinşi.

Redacţiile acceptă în multe cazuri homunculi, iar instituţiile statului îi acreditează, spre mirarea micilor comunităţi calamitate de roiuri de media. Pe Dâmboviţa, spaţiile largi fac să se audă doar marile ecouri.

La Uniunea Scriitorilor din România contează doar opera, nu şi autorul. Să fie autorul mai important decât opera în cazul jurnaliştilor ? Dacă da, în baza cărei epistemologii ? Înapoi la Kant, dragi prieteni, eliberaţi-vă de determinări exterioare şi apelaţi la raţiune solicitând, la nevoie, chiar ajutorul unei raţiuni superioare omului !...

Dacă dorim însă o presă a autorilor şi nu a micilor ori marilor lor opere, atunci să o spunem deschis şi să procedăm în consecinţă. Un dosar, o baterie de teste, o diplomă de liberă practică, toate acestea ar rezolva problema măcar din punct de vedere formal.

Cazurile Chirieac şi Roşca Stănescu au apărut pentru ca, ştiţi dumneavoastră, cele nebune să le ruşineze pe cele înţelepte, atât şi nimic mai mult.