O METODĂ PENTRU A AFLA DACĂ PIERDE BĂSESCU

editorial, Gheorge Smeoreanu (2009-10-21 00:00:00)

O METODĂ PENTRU A AFLA DACĂ PIERDE BĂSESCUMăreşte imaginea

Această campanie electorală mai are o miză în afară de cea a alegerii preşedintelui României.În 6 decembrie se va şti dacă mai rezistă sau nu vechile noastre percepţii cu privire la deontologia ziaristică. După revoluţie, într-un mod aproape spontan, jurnaliştii s-au străduit, după puteri, să fie echilibraţi politic, iar cei care au ales să fie partizani aveau, cel puţin la nivelul propriei conştiinţe, unele probleme. Desigur că editorialele lui Ion Cristoiu îndreptate împotriva lui Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, ori cele ale lui C.T. Popescu scrise contra lui Adrian Năstase erau totalmente partizane, însă autorii lor erau percepuţi ca desfăşurând o luptă pe cont propriu, potrivit unor precepte morale şi profesionale la care aveau dreptul să apeleze. Ziarele care publicau astfel de campanii om la om se străduiau să lase măcar impresia de echilibru şi echidistanţă, arătând, implicit, că pierderea oricăror repere deontologice ar fi o catastrofă pentru breasla jurnalistică.

Prin raportarea la deontologie, ziariştii încercau să sugereze că se deosebesc radical de politicienii obligaţi prin înregimentare partinică să cânte pe o singură coardă.

Astfel stau lucrurile în acest moment. Cele două televiziuni de ştiri cu sediul în Bucureşti au stabilit o linie editorială anti-Băsescu având consistenţa unui ordin de front. Echidistanţa a fost omorâta în numele libertăţii de exprimare, dar nu o libertate individuală, ci una la unison, ca la partid. Redacţiile au devenit grupuri care, prin contractul liber consimţit, îşi asumă un mesaj de un anumit tip. Deontologia este acum sinonimă cu solidaritatea editorială şi nimeni nu mişcă în rând.

Singura problemă ar consta în testarea pe teren a acestei strategii. Dacă Traian Băsescu pică, strategia va fi legitimată istoric, nu se va mai vorbi despre deontologie şi profesia de jurnalist nu va mai fi niciodată în România ceea ce a fost. Redacţiile vor fuziona cu anumite partide sau alianţe în sisteme politico-mediatice. Totul va fi la vedere, ceea ce nu va suna deloc rău pentru public.

Ce se va întâmpla dacă rezită, totuşi, Băsescu acestui atac ? Ei bine, în acest caz presa românească se va maturiza, puţin câte puţin, va ieşi din zona balcanică şi, pierzând din spectaculozitate şi câştigând în seriozitate, va semăna tot mai mult cu presa din Uniunea Europeană. Cu bunele şi cu relele ei...

Cineva ar putea încerca o deducţie pentru a prospecta viitorul imediat, întrebându-se ce şanse are presa mioritică să se europenizeze. Cam aceleaşi şanse pe care le are Traian Băsescu să învingă în alegeri.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 1 ore

USL îi amendează pe ziariştii incomozi

USL îi amendează pe ziariştii incomoziRecunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului Ungureanu. Pentru că nu există o poliţie a conferinţelor de presă, amenda cuvenită mi-a fost aplicată de domnul Ion Popa, preşedintele...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică) Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava. Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 18 ore

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme) Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 34 ore

Isterie la USL Argeș

Isterie la USL ArgeșA fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția. Că, de, a fost ziua votului de...

Citeşte tot articolul

ACUM 36 ore

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrareOpoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni. Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură. În...

Citeşte tot articolul

ACUM 36 ore

De ce a rămas repetent Crin Antonescu

De ce a rămas repetent Crin Antonescu Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (1)

Silviu Ionita spune:

Prof.univ

Pertinente reflectii

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc” Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul...

Citeşte tot articolul

Ieşi afară, Margă ordinară!

Ieşi afară, Margă ordinară! Fosila Marga ar trebui să tacă. Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...

Citeşte tot articolul

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebunPrestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul Ungureanu...

Citeşte tot articolul

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...

Citeşte tot articolul

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...

Citeşte tot articolul