DIN CATEGORIA: VORBE GRELE SI NEFOLOSITOARE!

editorial, Alina Vlad (2009-06-15 00:00:00)

DIN CATEGORIA: VORBE GRELE SI NEFOLOSITOARE!Măreşte imaginea

Cand ziceam ca s-a terminat cu nebunia alegerilor si mai ales cu reprosurile facute din partea diverselor partide pentru colegii lor din celelalte partide, caci, slava Domnului, suntem in recesiune dar de partite nu ducem lipsa, iata o noua bomba politica zguduie linistea oricarui cetatean dornic de liniste.

Asfel, vicepreşedintele PRM, Marcu Tudor, a anunţat, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că cei trei deputaţi europeni ai formaţiunii politice vor prezenta, în PE, documente prin care să ateste frauda electorală din 7 iunie.

El a mai precizat ca, „prin europarlamentarii noştri, vrem să constituim un subiect de uriaşă critică şi evidentă fraudă” si că „vom face un caz uriaş în care România va cădea prost”. Vai, dar este exact de ce are tarisoara noastra nevoie: “un caz urias în care Romania” sa cada fix prost. Nu este absolut inaltator sentimentul de bucurie la auzul unor astfel de vorbe?

Evident ca a fost stabilita si o strategie: reprezentanţii PRM la Strasbourg se vor adresa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, comisiei care se ocupă de monitorizarea activităţii jurudice, dar şi plenului PE „prin două pagini traduse în care arătăm toată frauda comisă”.

De fapt si de drept, marea problema extrem de deranjanta ar fi cele 16 procente reprezentate de voturile pe listele suplimentare ce nu ar trebuit luate în calcul, ci ar fi trebuit scăzute atât din scorul PSD, cât şi din cel al PD-L, aşa încât să se confirme „rezultatele reale pe care le-a arătat exitpol-ul nostru: PNL a câştigat alegerile cu 24%, PSD şi PD-L vin în urma lui cu 22%, iar PRM imediat după ei, cu 16%”.

In concluzie, din categoria “Vorbe grele si nefolositoare nimanui” adresez o intrebare: “De ce trebuie sa ne lovim singuri imaginea tarii si a oamenilor ce o populeaza?”

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 1 ore

USL îi amendează pe ziariştii incomozi

USL îi amendează pe ziariştii incomoziRecunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului Ungureanu. Pentru că nu există o poliţie a conferinţelor de presă, amenda cuvenită mi-a fost aplicată de domnul Ion Popa, preşedintele...

Citeşte tot articolul

ACUM 15 ore

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică) Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava. Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme) Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 34 ore

Isterie la USL Argeș

Isterie la USL ArgeșA fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția. Că, de, a fost ziua votului de...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrareOpoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni. Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură. În...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

De ce a rămas repetent Crin Antonescu

De ce a rămas repetent Crin Antonescu Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (1)

Elector spune:

"Romania sa cada fix prost"...si alegirile trucate

În 1990 ori în 1992, ori în 1996 ori chiar si dupa aceea, este foarte posibil ca alegerile prezidentiale sa se fi facut sub semnul fraudei electorale. De altfel, vedem bine, este o practica foarte la moda în lumea larga.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc” Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul...

Citeşte tot articolul

Ieşi afară, Margă ordinară!

Ieşi afară, Margă ordinară! Fosila Marga ar trebui să tacă. Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...

Citeşte tot articolul

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebunPrestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul Ungureanu...

Citeşte tot articolul

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...

Citeşte tot articolul

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...

Citeşte tot articolul