CUM SĂ ÎNŢELEGEM LUMEA DE AZI

din-punctul-meu-de-vedere, Gheorghe Smeoreanu (2009-06-10 00:00:00)

CUM SĂ ÎNŢELEGEM LUMEA DE AZIMăreşte imaginea

Putem trăi fără să încercăm să înţelegem lumea în ansamblul ei, limitându-ne la decodarea a ceea ce se petrece în apropiere. În acest fel, reuşim să ne descurcăm, iar unii dintre noi pot face asta foarte bine.

Pentru anumiţi oameni, acest lucru nu este suficient. Unii dintre noi, poate cei mai evoluaţi, au nevoie de o descifrare a funcţionării întregului sistem mondial. Cei care simt nevoia acestui nivel de înţelegere nu sunt neapărat nici cei mai bogaţi, nici cei mai fericiţi, cu toate că în rândurile lor se află liderii.

Puţină înţelegere a lumii poate fi valorificată relativ uşor, mai multă înţelegere e mai greu de materializat. Din rândurile celor care înţeleg limitat se recrutează adaptaţii, iar din rândurile celor care vor să înţeleagă global se recrutează şi liderii mondiali şi milioane de frustraţi.

Se vorbeşte tot mai mult despre faptul că o cheie potrivită pentru a deschide poarta înţelegerii a ceea ce se întâmplă este să considerăm că ne aflăm în plin război mondial. Un război sofisticat, cu strategi globali. Un război ale cărui arme sunt, în principal, economice. Combatanţii sunt toţi factorii de putere, chiar şi noi, fiecare dintre noi, fiind unul dintre aceştia. Avem, fiecare, războiul nostru economic, mai mic sau mai mare, avem armata noastră pe care o conducem şi care, la rândul ei, este încadrată într-o şi mai mare armată economică şi aşa mai departe, ca la păpuşile ruseşti.

Acesta se pare că este un mod simplu şi realist de a înţelege lumea de azi. Dacă vrem să o înţelegem.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 1 ore

USL îi amendează pe ziariştii incomozi

USL îi amendează pe ziariştii incomoziRecunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului Ungureanu. Pentru că nu există o poliţie a conferinţelor de presă, amenda cuvenită mi-a fost aplicată de domnul Ion Popa, preşedintele...

Citeşte tot articolul

ACUM 15 ore

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)

El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică) Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava. Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...

Citeşte tot articolul

ACUM 16 ore

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?

Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)

De ce a trădat Ponta (cherchez la femme) Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...

Citeşte tot articolul

ACUM 34 ore

Isterie la USL Argeș

Isterie la USL ArgeșA fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția. Că, de, a fost ziua votului de...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare

USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrareOpoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni. Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură. În...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

De ce a rămas repetent Crin Antonescu

De ce a rămas repetent Crin Antonescu Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (8)

bau-bau spune:

oare cine-i mai sperietoare?

am si eu o intrebare.de cine trebuie sa-mi fie frica?de un prost in functie de conducere sau de un om inteligent fara pic de putere?

Raspunde acestui comentariu!


ioana spune:

cerebroton ?

Raspunde acestui comentariu!


ioana spune:

cerebroton ?

Nu,nu,nu dati retete de a percepe si interpreta,noi,cei normali fiziologic, viata.Acesta este apanajul mamei Omida.Prea multe cuvinte cu valoare superlativa (le) si va atribuiti.In sfarsit,inspiratia D-voastra a fost in suferinta si a limitat serios campul cognitiv al celor care va mai citesc.Articol sofisticat,pretios,vanitos,si chiar funest;iubesc pacea!Asta e!

Raspunde acestui comentariu!


liviu amza (nadie) spune:

familie..........

@Harap Alb in tara asta un om inteligent cum este domnul Mircea Margarit este luat la suturi si facut tradator de unu pe care l-a facut sa ajunga sa stea pe 7 perne de puf.cel care are o inventie este tratat sau luat drept nebun.nu mai zic ca ne facem rau unu la altul asa de placere.familie ce cuvint frumos ati rostit.da pentru unii ramine poate o poveste sau inseamna aducerea unui sclav in casa.e drept ca un om nu mai traieste cu aceeasi pofta de viata ca acela care are o familie.sa nu intelegeti ca vrea sa moara dar este apatic.

Raspunde acestui comentariu!


mmmmm spune:

gresit

hai ma ,ne lesi.

Raspunde acestui comentariu!


liviu amza(nadie) spune:

nu-i rau macar sa incercam sa intelegem lumea

este rau daca incerc sa inteleg lumea?adica acest lucru:Sevilla, 9 jun (EFE).- El gobierno andaluz ha aprobado hoy el proyecto de Ley de Derechos y Garantías de la Dignidad de las Personas en el Proceso de la Muerte, una norma pionera en España que regula los derechos de pacientes y deberes de los profesionales sanitarios de los centros públicos y privados.aceasta lege ii permite omului sa refuze tratamentul sau sa se deconecteze de la aparatele care-l tin in viata.ATENTIE! nu aproba eutanasia.cel putin asta am inteles eu.

Raspunde acestui comentariu!


Harap Alb i-a raspuns lui liviu amza(nadie)

Traiul bun, virtutea si Aristotel

A lasat ea, Antichitatea teorii politice pline de întelepciune, inclusiv ideea statului bunastarii materiale, Nadie. Dar cine sa le mai învete azi cînd tot cititorul de alfabet se crede Întelept! Caci ne spunea Aristotel la vremea lui ca cetatea e o suma de comune al carei tel trebuie sa fie TRAIUL BUN. Traiul bun se iveste din virtute, iar comuna era compusa din case, adica din familii. Iar familia era compusa din proprietar, sclavi, femei, copii. Un elev sîrguincios a sorbit slovele lui Aristotel si a ajuns mare împarat, creînd un imperiu ce unea Orientul cu Occidentul. Caci Occidentul atunci se oprea în Balcani. Dincolo de Balani era Întuneric. Azi locul familiei este ocupat de individ. Cum sa mai dea înainte lumea cînd la baza ei nu mai este familia ci individul care se culca fara sa-i spuna nimeni "noapte buna" si se trezeste fara sa-l întrebe nimeni cum a dormit?! Cum sa mai aibe acela pofta de viata?! Dar cum sa mai fie în stare de decizii întelepte?! Aia e Nadie! Una peste alta, are dreptate dl. George Smeoreanu. România trebuie sa învete sa-si foloseasca fii oriunde s-ar afla, nu sa-i lepede. Caci ei, acesti fii ai acestei tari s-au nascut într-o tara unde familia mai este înca familie. N-ai mai vede nunti prin alte parti civilizate care au naruit apetitul de familie al tinerilor. Case scumpe, salarii mici, trasport cu hopuri de nu ajungi trei zile din cinci la timp la serviciu, scoli maternale în loc de bunici, în timp ce altii fac experiente nucleare în oceanele Terrei...Asta e lumea pe care trebuie sa o întelegem si nu mai avem cum, Nadie. Pentru ca a dezvoltat structuri împotriva firii umane. Dar ma rog, dumneata zici ca esti bufonul Regelui si nu întelegi nimic.

Harab Alb spune:

Este greu de înteles o epoca în care se interfera mentalitatile celor care traiesc în secolul XXI, poate chiar mai mult în viitor...

...cu mentalitatile celor care au ramas la nivelul stadiului de dezvoltare rudimentara a societatii umane. Asa e, e bine cum ziceti. În lupta se afla între ei conducatorii grupurilor umane cu afaceristii din spatele lor, care controleaza suprasfera economica, în lupta se afla si cei simpli, care controleaza strada. La nivel înalt se ataca între ei cu ce le e la îndemîna (prabusiri bancare, invazii militare, santaje subtile publicistice), grupati în fel de fel de blocuri militare, financiare etc, la nivel stradal tineri fara orizont, grupati cîte doi sau mai multi, ataca barbar cu bratele sau cutitele femei si alti tineri care se cred traitori ai unui secol civilizat, pentru a le fura banii sau cartoanele alea blestemate numite carti de credit. Daca pentru furtul banilor din buzunar sau geanta hotul era un tip rezon, pentru furtul cartilor de credit, hotul devine un calau josnic, o bruta, caci posesorul unei carti de credit mai trebuie si torturat ca sa spuna codul! Chestie de putere!

Raspunde acestui comentariu!


UN PRIMAT spune:

NU NE MAI PUTEM KK DE SNOBI SI LITERATI

...SI CARE MAI SUNT DOMNU ASTIA EVOLUATI,IN AFARA DE ILUMINATIA TA?

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”

O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc” Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul...

Citeşte tot articolul

Ieşi afară, Margă ordinară!

Ieşi afară, Margă ordinară! Fosila Marga ar trebui să tacă. Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...

Citeşte tot articolul

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun

Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebunPrestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul Ungureanu...

Citeşte tot articolul

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele

Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...

Citeşte tot articolul

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta

Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...

Citeşte tot articolul