PENESCU ESTE TORTURAT PSIHIC ÎN ÎNCHISOARE

editorial, Gheorghe Smeoreanu (2009-06-04 00:00:00)

PENESCU ESTE TORTURAT PSIHIC ÎN ÎNCHISOAREMăreşte imaginea

Cu toate că sunt de părere că Penescu a distrus echipa F.C. Argeş, a distrus reputaţia zonei şi s-a distrus, în primul rând, pe sine, modul în care îl torturează justiţia mi se pare indamisibil. Oameni suntem cu toţii, iar instanţele de judecată nu trebuie să se tranforme în instrumente de schizofrenizare a învinuiţilor, inculpaţilor şi a opiniei publice. Cred că este momentul ca Ministerul Justiţiei, CSM şi societatea civilă să ceară explicaţii despre ceea ce se întâmplă în justiţia argeşeană cu numitul Cornel Penescu.

Tribunalul Argeş l-a eliberat de trei ori şi Curtea de Apel Piteşti tot de trei ori l-a întos în puşcărie. Noroc că nu se pun sentinţele în aplicare imediat, mă refer la cele de eliberare în prima înstanţă, fiindcă ar fi fost ca în evul mediu chinezesc. Tortura asitică tocmai asta însemna, să îl condamni pe unul, apoi să te faci că îţi scapă, să îl prinzi şi să-l bagi la loc, de câteva ori, până cînd insul înnebuneşte.

Se spune despre Curtea de Apel Piteşti că este cea mai dură instanţă din ţară. Mă rog, o fi vreo şcoală juridică acolo, nu-i judec eu pe judecători. Însă este clar că greşeşte cineva, ori Tribunalul, ori Curtea de Apel. Şi greşeşte pe seama sănătăţii psihice şi fizice a unui om, nu contează cum îl cheamă.

Cazul trebuie anchetat urgent, altfel se va repeta la fiecare 30 de zile. Cornel penescu nu mai trebuie supus de justiţie unor duşuri scoţiene.

Recomanda articolul

Alte articole despre

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 2 ore

Opinia, cât costă opinia, domnule Ciuvică ?

Opinia, cât costă opinia, domnule Ciuvică ? Admit că opiniile politice exprimate de dl Mugur Ciuvică la Antena 3 sunt corecte, imparțiale și chiar patriotice. Aș vrea totuși să știu cât costă.Una e dacă o scrâşnire din dinţi valorează o sută de euro şi alta, dacă e din indignare. Într-un fel aş aprecia o privire...

Citeşte tot articolul

ACUM 2 ore

Fostul primar Gutău îşi „măsoară” nevasta în public

Fostul primar Gutău îşi „măsoară” nevasta în public Așa cum am anunțat încă din noiembrie, drept dovadă că noi i-am descifrat ADN-ul politic lui Mircia Gutău și nu el pe al nostru, fostul primar al Râmnicului intenționează să o lanseze pe soția sa Mariana în cursa electorală pentru Primărie. Nimeni nu ne-a crezut, la momentul...

Citeşte tot articolul

ACUM 3 ore

Ziaristul Edy Dulăcioiu îi atacă prin sms-uri mizerabile pe cei care nu sponsorizează ziarul

Ziaristul Edy Dulăcioiu îi atacă prin sms-uri mizerabile pe cei care nu sponsorizează ziarul Președintele executiv al PC Vâlcea este un tip care nu a mai făcut politică și, în plus, are un aer total nonconformist.Îl vedeți în fotografie și intuiți stilul. Îi cheamă Nicu Gheorghe și nu umblă la cravată. Se subînțelege că un asemenea politician original nu plătește...

Citeşte tot articolul

ACUM 10 ore

Nu consumaţi politică pe burta goală!

Nu consumaţi politică pe burta goală!Există o sumedenie de substanţe halucinogene care îl fac pe om să se creadă pe altă lume, îl fac să vadă vîrtejuri colorate, să se simtă mai puternic decît este şi, în general, să bată cîmpii. Există şi forme de artă care încearcă să dea materialitate acestor...

Citeşte tot articolul

ACUM 10 ore

De ce nu vreau unirea Moldovei cu România

De ce nu vreau unirea Moldovei cu RomâniaPe rețelele de socializare au apărut, din nou, îndemnurile la unirea Republicii Moldova cu România. De data asta, pornite de la cei mai virulenti - și virali - susținatori ai USL. Se mizează pe un sentiment naționalist rămas de mult însa pe cale de dispariție, și este un subiect care...

Citeşte tot articolul

ACUM 17 ore

Mizeria presei locale

Mizeria presei locale De ce nu se citeşte presă locală ? Mai exact de ce nu se caută la tarabă ziare din provincie, de ce locuitorii unui târg nu sunt interesaţi de publicaţiile din urbea lor. Chiar nu sunt tentaţi să vadă ce anume s-a mai petrecut prin cetate? Preţul? Să fim serioşi, de multe ori...

Citeşte tot articolul

ACUM 26 ore

Iubită și frumoasă Dana Grecu, îți scrie primul tău…

Iubită și frumoasă Dana Grecu, îți scrie primul tău… Dragă Dana,Am folosit cu tot cinismul de care sunt capabil măgăria din titlu. Nu am fost primul tău bărbat, știm amândoi asta, am fost doar primul tău director. Are vreo importanță ? Tot primul se cheamă că am fost…Vezi , cam așa îți construiești și tu raționamentele în...

Citeşte tot articolul

ACUM 35 ore

Pe un liberal vâlcean l-a prins nevasta cu amanta (de vină fiind Băsescu, evident)

Pe un liberal vâlcean l-a prins nevasta cu amanta (de vină fiind Băsescu, evident) De bucurie că au crescut în sondaje, liberalii vâlceni au început să trăiască viaţa periculos. Deunăzi, consilierul judeţean de dreapta Victor Popescu l-a pocnit chiar la sediu pe aliatul de centru Nicu Gheorghe. Ca să fie reprezentate toate curentele, i-a dat cu stânga....

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (7)

bau-bau spune:

restante la facultate?sau ce?

ma eu.ce restante are domnul CORNEL PENESCU?e la facultatea unde preda domnul GHEORGHE SMEOREANU?

Raspunde acestui comentariu!


eu spune:

el stie....

el(adica "dl.Smeoreanu") stie fff bine ce spun .

Raspunde acestui comentariu!


eu spune:

si-a platit restantele?

Raspunde acestui comentariu!


eu spune:

si-a platit restantele?

si-a platit restantele penescu la tine de ii iei apararea acum ,cum mai schimba un ban omul...

Raspunde acestui comentariu!


liviu amza(nadie) spune:

pai ce domnul Cornel Penescu sta in gazda la domnul Gheorghe Smeoreanu?

@eu nu crezi ca esti un pic cam rau?ai vazut publicitate in ziar cu Hypermarket PIC sau cu firma de constructii a domnului Cornel Penescu aici?atunci puteai sa zici ca are restante.dar asa........

Raspunde acestui comentariu!


liviu amza(nadie) spune:

CA LA NOI LA NIMENEA.

CORECT.SI-A BAGAT POLITICA COADA SI AICI?ESTE CRIMINAL SAU VIOLATOR?NU MAI ARE IMPORTANTA CA-I IN SERIE SAU NU.AI VIOLAT O PERSOANA ESTE DEAJUNS.SPER SA GINDEASCA BINE CE FAC?

Raspunde acestui comentariu!


bufnita rosie spune:

ori e alaba ori e neagra.

e ca cum te-ai apuca sa faci dragoste si suna un vecin ca vrea un tel sau o forma de prajituri.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Înainte era mai bine. Cel puțin iarna

Înainte era mai bine. Cel puțin iarnaÎntr-o țară în care companiile private sunt interesate - iar asta nu este anormal - numai de...

Citeşte tot articolul

În genunchi vă rog, domnule Mircea Badea

În genunchi vă rog, domnule Mircea BadeaSînt disperat, domnule Mircea Badea, mă tem de faliment, de sărăcie, de neplata facturilor, de...

Citeşte tot articolul

Breaking news . Asumare secretă de răspundere a guvernului Boc

Breaking news . Asumare secretă de răspundere a guvernului Boc Se pare că Guvernul Boc şi-a asumat în secret comasarea zăpezii cu viscolul şi cu gerul....

Citeşte tot articolul

SMS-uri ordinare date de un ziarist unui om politic

SMS-uri ordinare date de un ziarist unui om politic Presa în România e o meserie la îndemâna oricărui idiot sau infractor sau şantajist....

Citeşte tot articolul

Viermii de sub coaja senatorului Frâncu

Viermii de sub coaja senatorului FrâncuEmilian Frâncu e ca un măr frumos pe dinafară pe care îl rod mai mulți viermi pe dinăuntru....

Citeşte tot articolul