Utilitatea unei strategii coerente pentru viitorul cercetării arheologice din România este evidentă, în contextul transformărilor de ordin administrativ, academic, metodologic şi chiar economic prin care trece disciplina în ultima perioadă, ca şi metamorfoza continuă a contextului cultural, social şi economic căruia i se adresează arheologul.

Acestea impun o regândire fundamentală a statutului arheologiei, ca disciplină ştiinţifică, a arheologului, ca actor social şi nu în ultimul rând restructurarea şi redimensionarea, în sensul măririi, comunităţii profesionale.

Înţelegerea necesităţii unei astfel de strategii presupune o analiză a situaţiei curente, aşa cum atrage după sine, pe cale de consecinţă, asumarea critică a concluziilor unei astfel de analize.

În paginile ce urmează au fost reunite analizele privind situaţia cercetării arheologice din România pentru perioadele paleolitică, neolitică, epoca bronzului şi a fierului. Sugestiile sintetizează concluziile autorilor ale căror analize sunt anexate. Cel mai proeminent obiectiv care reiese din intervenţiile lor ne apare a fi creşterea vizibilităţii publice a disciplinei, ceea ce implică de la sine o regândire a politicii formative, a standardelor metodologice de cercetare, ca şi a formulelor de finanţare a cercetării.

Considerăm că modul în care aceste obiective vor fi acceptate, asumate şi urmărite în practică de forul central al arheologiei româneşti şi de ansamblul comunităţii de specialişti este esenţial pentru îmbunătăţirea calităţii ştiinţifice şi a imaginii publice a cercetării arheologice din România. (...)

Dacă se are în vedere amploarea previzibilă a intervenţiilor antropice asupra siturilor arheologice, apare drept absolut necesară crearea la nivel naţional a unui număr de minimum 2.000 de posturi de arheologi calificaţi, capabili să intervină rapid pe teren. Numărul de cca. 700 arheologi existenţi în prezent dimensionează pregnant catastrofa posibil a se manifesta în viitorul apropiat în domeniul patrimoniului arheologic. (...)

Singura soluţie pentru o rezolvare acceptabilă a salvărilor o reprezintă crearea unei instituţii de stat care să efectueze săpături de salvare si preventive şi să gestioneze eliberarea certificatelor de descărcare de sarcină istorică. Cel mai bun exemplu de urmat este INRAP-ul din Franţa, care, în cei 10 ani de existenţă, a atins performanţe excepţionale. Întreprinderea pentru salvarea patrimoniului arheologic se va autofinanţa, prin plăţi făcute de către investitorii interesaţi în efectuarea sau dezvoltarea unor proiecte. În acelaşi mod este finanţat INRAP-ul din Franţa, dar şi instituţia asemănătoare din Marea Britanie. Crearea unei astfel de instituţii are şi avantajul că va oferi de lucru tinerilor absolvenţi. Atragem atenţia că nu sunt puţini cei nevoiţi să renunţe la arheologie, din pricina salariilor descurajante şi puţinelor oportunităţi de angajare în cadrul muzeelor, a căror politică de personal este decisă de către finanţator, adică de autorităţile locale, rareori conştiente de importanţa misiunii culturale a arheologiei. (Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania 2008, Tîrgovişte, 2009; http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2009/cd/index.htm)