PENESCU, L-AI COMPROMIS ŞI PE PENDIUC !
editorial, C.P. (2009-05-09 00:00:00)
Primarul Piteştiului, Tudor Pendiuc, a fost chemat la DNA, fiind pus într-o situaţie cel puţin jenantă. Primarul nu are legătură cu fotbalul, el a dat declaraţii în alte speţe pe care procurorii le anchetează şi anume activitatea de la Service Taxi Piteşti S.A. şi de la Muntenia Security SRL.
Lăsând la o parte faptul că Penescu a reuşit să compromită judeţul, că a antrenat în acest scandal oameni integri, credem că se va ajunge la vorba noastră şi în curând va da cu subsemnatul viceprimarul Cornel Ionică. Acolo trebuie să caute procurorii, nu la Tudor Pendiuc, fiindcă Ionică este cel care a fost omul de taină al lui Penescu în chestiuni edilitare.
Recomanda articolulAlte articole despre
Mai cititi in CRITERII.RO
ACUM 1 ore
USL îi amendează pe ziariştii incomozi
Recunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de
presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului Ungureanu.
Pentru că nu există o poliţie a conferinţelor de presă, amenda cuvenită mi-a fost
aplicată de domnul Ion Popa, preşedintele...
ACUM 15 ore
El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)
Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava.
Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind profeţiile lui Sebastian Lăzăroiu, cel care vorbea de un posibil guvern PSD –PDL, zâmbeam vizibil amuzat. Acum trei luni, Victor Ponta se referea la...
ACUM 16 ore
Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări
Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei,...
ACUM 16 ore
Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?
Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se spune că unul dintre aceștia ar fi președintele CJ și PSD Argeș Constantin Nicolescu. Omul a fost detașat în străinătate pe vremea...
ACUM 17 ore
De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)
Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să apelăm la o metodă veche, care a dat întotdeauna rezultate: cherchez la femme.Daciana a intrat în politica mare intempestiv, înca de pe vremea...
ACUM 34 ore
Isterie la USL Argeș
A fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele partidelor dinainte ca cel mai crai, Ion Popa, ștersul Florin Tecău și bondocul Cornel Lazăr să-și facă apariția.
Că, de, a fost ziua votului de...
ACUM 35 ore
USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare
Opoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc și în Parlament și la televiziuni.
Unii, certati de cei mai mari și mai vechi, au început să laude noul guvern, chiar la învestitură.
În...
ACUM 35 ore
De ce a rămas repetent Crin Antonescu
Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL vorbește stricat limba româna, mai stricat decât unii de la UDMR.De câte ori vorbește despre învestirea guvernului, Antonescu zice investirea....
Articole pe aceeaşi temă
- Terapia prin iubire
Viaţa este ca mersul pe sârmã şi cu toţii devenim adevãraţi circari atunci când ne luptãm sã supravieţuim în lupta cu noi înşine sau cu...
- El e...Albă ca Zăpada ? (o ipoteză politică)
Nu m-ar mai mira nimic, spun acum, parafrazându-l pe regretatul Iosif Sava. Spun asta, acum, după ce în urmă cu trei luni, citind...
- Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări
Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.Se discută pe...
- Este președintele CJ Argeș ofițer acoperit ?
Este clar că ofițerii acoperiți ai SIE, câți vor fi și pe unde vor fi, vor asculta de fostul lor șef și actual premier.De multă vreme se...
- De ce a trădat Ponta (cherchez la femme)
Fiindcă nimeni nu a găsit explicația unui gest politic surprinzător cum a fost discursul de ieri al lui Victor Ponta, suntem nevoiți să...
- Viol în patul lui Procust
Chiar dacă trăim în era 'web 2.0', o cutumă, o prejudecată din primele secole cu privire la femei este încă atât de prezentă la...
- războiul este tatăl tuturor lucrurilor şi mama lor e minciuna
ntr-o lume în care nu mai există timp sau loc de politeţuri plânsul pe umăr e cea mai mare utopie de la hegel încoace războiul este tatăl...
- Isterie la USL Argeș
A fost și conferință la USL Argeș. Nimic neobișnuit, la început. Deși tensiunea era pe undeva lânga peretele pe care tronează siglele...
- USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare
Opoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc...
- De ce a rămas repetent Crin Antonescu
Antonescu se dă cult și îi privește de sus pe toți din acest motiv. Se consideră mare orator, un spirit modern. Totuși, liderul PNL...

Comentarii (1)
Matematician spune:
Iar Ionica, avea si el un om, care om avea si el un om, (care om era si el omul altui om)
Si uite asa, continutul parantezei asezata dupa virgula, devine "perioada". Putem înmulti cu cît vrem.
Raspunde acestui comentariu!Adauga comentariul tau!
O nouă sectă din România susţine că „cititul e de porc”
Laboratorul de manipulare al lui Voiculescu a generat o nouă temă parșivă: noul...
Ieşi afară, Margă ordinară!
Fosila Marga ar trebui să tacă.
Am să fac vărsat de vânt, greaţă, dizenterie,...
Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun
Prestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul
Ungureanu...
Mircea Badea în derută pe blog, viperele se mușcă între ele
După discursul echilibrat şi constructiv al lui Ponta în Parlament, ziariştii antenelor...
Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva...