premeditare

Mircea Mărgărit

Pe seama lui Cornel Penescu circula mai demult o butadă: cică ar fi fost propus la Premiul Nobel pentru fizică, pentru că a inventat kilogramul de zahăr de 800 de grame. Nu i-am cîntărit niciodată pungile, aşa că nu pot să precizez cît adevăr este aici. Pentru că a inventat orezul cu gărgăriţe nu l-a mai propus însă nimeni la nici un premiu. Dar nici la vreo amendă. Zic de orez cu gărgăriţe pentru că în urmă cu vreo trei sau patru ani, o clientă, din Curtea de Argeş, dacă nu mă înşel, s-a dus la Libertatu, tînără speranţă a opecismului autohton, cu o pungă de orez, cumpărată de la prăvălia lui Penescu, reclamînd că în respectiva pungă forfotesc gărgăriţele. Iar Libertatu, proaspăt opecist şi neuns cu toate monedele forte, aduce punga la conferinţa de presă şi aşa află toată lumea că Penescu vinde orez cu conlocuitori. Presa ailaltă (adică toate ziarele în afară de TOP) a consemnat întîmplarea. A consemnat şi poziţia lui Cornel Penescu, care declara că nu trebuie să luăm în seamă ce spune orice nebună. O reacţie de bun simţ...

Prietenie transpartinică pe bază de gărgăriţe

De atunci, deşi nu am urmărit foarte atent fenomenul, am remarcat că au dispărut brusc din presă şi gărgăriţele, şi alte necazuri peste care nu se poate să nu dai într-un magazin de asemenea mărime, dacă eşti inspector opecist. La conferinţele de presă ale lui Libertatu era arătat paiul din ochii concurenţei lui Penescu, iar bîrna, dacă o fi fost, era cu grijă ferită de ochii lumii.
Acum m-am lămurit de ce.
Deşi succesiunea nu implică neapărat şi cauzalitatea, se poate trage concluzia că după întîmplarea cu gărgăriţele, între Libertatu, tînăra speranţă liberală a opecismului autohton, şi patronul de la magazinul PIC - care a pupat în cur PSD-ul pînă şi-a văzut sacii (cu zahăr şi cu orez) în căruţă, s-a iscat o prietenie cimentată - potrivit Parchetului - cu jdemii de euro, dar care, uite, acum i-a dus pe amîndoi la pîrnaie. Aşa cum spuneam, e imposibil ca, într-un magazin precum PIC, Kaufland, Carrefour sau, dracu să le mai ştie, Auchan, Protecţia Consumatorului să nu găsească nimic-nimic în neregulă. M-a surprins însă întotdeauna că la PIC, nimic-nimic, în timp ce ziarul aspirantului la Premiul Nobel dădea o amploare de cataclism cosmic unor banale amenzi pe care harnicii inspectori libertaţi le împărţeau cu dărnicie pe la alţii. AMENZI LA CUTARE, AMENZI LA CUTĂRIŢĂ, clama TOPU la pagina 1. În lumina relaţiei speciale dintre PIC şi OPC care se vădeşte acum, se vede că ziariştii ăia - în speţă Claudiu Diţă, rivalul lui Nicolae Iorga, că era sectorul lui - jucau necinstit.

Penescu la pîrnaie şi Codunas se piaptănă

Şi jocul necinstit continuă.
Mărturisesc că nu mă aşteptam ca ziarul TOP să comenteze arestarea şi aruncarea în pîrnaie a patronului iar (ne)aşteptările nu mi-au fost înşelate. E o situaţie absolut inedită în Argeş şi nu există, aşadar, jurisprudenţă în materie. Nici un ziarist local nu a fost vreodată pus în situaţia să aleagă între a comenta arestarea patronului lui sau a tăcea. Cînd nu eşti sigur, abţine-te, spune o vorbă, iar editorialiştii - Zamfir şi Codunas - s-au abţinut, adică au tăcut. Ah, ba nu, Codunas a scris ceva cu monarhia, dacă nu mă înşel, potrivit principiului Penescu este la pîrnaie şi Codunas se piaptănă. Deşi este oarecum firească tăcerea, este, în acelaşi timp, şi nefirească. Dacă Penescu ar fi, sau s-ar considera nevinovat - adică nu a dat mită arbitrilor şi nici lui Libertatu - ziarul pe care l-a creat ca să-i sprijine şi să-i promoveze afacerile ar fi trebuit să sară în apărarea lui. Credeţi că dacă Becali ar fi avut ziar, ziarul ăla ar fi dat poveşti cu ouă verzi în ziua cînd vine poliţia şi ţi-l ia pe patron cu duba? Mă îndoiesc. Aşadar, ziarul lui Penescu a ratat startul tocmai cînd patronul ar fi avut nevoie să nu-l rateze. Şi l-a ratat pentru că ziariştii lui TOP nu sînt de fapt ziarişti. Aşa cum angajaţii de la linia de ambalat zahăr sau orez a lui Penescu stau la curu maşinii şi umplu pungile, tot aşa şi angajaţii de la linia de ambalat vorbe: scriu te miri ce, că tot nu contează (în afară de articolele Monicăi Sandu, din care aflăm ce minunat e la PIC), şi aşteaptă să treacă luna, să-şi ia leafa, fără dureri de cap. În redacţia aia nu s-a auzit de lupta pentru existenţă, lupta cu tirajul, cu vînzările.

Hai, băieţi, decent şi fără isterii!

Existenţa le era asigurată din vînzarea zahărului şi a orezului, tirajul era mare, pentru că ziarul se dădea gratis la tejghelele de la PIC, iar încasările lunare din vînzări i-ar fi ajuns patronului să le spargă într-un week-end în Poiană. Evident, cu soţia... (Se pare că în ultimele luni, lucrurile s-au cam schimbat, şi putorilor ălora li se lungesc urechile acum aşteptînd să-i cheme casiera. E criză şi la PIC, ce dracu!) Aşadar, cu simţurile atrofiate, îmbuibaţi şi puturoşi, redactorii lui Penescu nu au sărit la bătaie în apărarea patronului. O să ne spună, dacă îi întrebăm pe stradă, că nu au primit indicaţii sau chiar că li s-a interzis să scrie ceva. Aiurea. Chiar dacă lucrurile ar fi stat aşa, nu cred că Penescu, de la beci, de unde e acum, sau altcineva (mă gîndesc la Ilie), i-ar fi concediat pe motiv că, fără indicaţii sau împotriva interdicţiilor, i-au luat apărarea patronului - decent şi fără isterii şi umflări în pene tipic zamfireşti - chiar în ziarul lui. Păi dacă nici în TOP, atunci unde, fraţilor? Şi, chiar dacă este arestat, pînă cînd instanţa nu se va pronunţa definitiv şi irevocabil, Penescu este DOAR suspect şi mai beneficiază, sper, de prezumţia de nevinovăţie. Tăcerea angajaţilor, după - să admitem - o zi de uluială, pare să însemne că Zamfir et co. nu-i mai acordă patronului această prezumţie.

Poate mă înşel, poate redacţia pregăteşte cîteva materiale decente şi fără isterii şi umflări în pene tipic zamfireşti, materiale grele care au nevoie de timp pentru a fi documentate. Le aştept. Nu de alta, dar, deşi este oarecum de înţeles, tăcerea ziarului este, în mai mare măsură, de neînţeles.