De Gheorghe Smeoreanu (2008-03-05 00:00:00)
Măreşte imaginea "Ruşinea dispare cînd viaţa e lungă", spune Sartre, autorul piesei de teatru "Tîrfa cu respect". Chiar dacă au păţit o mulţime de ruşinări, nişte muieri de presă le-au uitat deja şi fac pe vestalele. Într-o gazetă la care lucrează cîteva erori ale moralei minimale, a apărut un articol care pare scris pe hîrtia higienică folosită de familia deputatului Adrian Miuţescu de-a lungul anilor. Permiteţi-mi să transcriu aici un fragment, cu promisiunea că imediat ma voi spăla cu spirt pe mîini: "Toamna lui 1997. An fatidic în ceea ce priveşte viaţa personală a liberalului Adrian Miuţescu dar, paradoxal, prolific, în plan profesional. Este anul în care liberalul decide să-şi bage nevasta în ghearele legii penale, cerând să fie trasă la răspundere pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie şi totodată anul în care acesta devine director general al IPEE Curtea de Argeş. Certurile crunte din familia sa legate de lipsa nejustificată a Mihaelei Miuţescu de acasă ajung pe masa de lucru a procurorilor din Curtea de Argeş. Soţul a decis să se răzbune pe soţie, povestind tot oamenilor legii, întreaga viaţă intimă, de la modul în care aceasta şi-a neglijat cei doi minori până la acuzaţii grave de adulter. Alăturat, vă prezentăm, ad litteram, filele din dosarul penal în care Mihaela Miuţescu este acuzată de abandon de familie: dosar nr. 783/p/1997, reclamant-parte vătămată Adrian Miuţescu - învinuit - Mihaela Miuţescu, martori - Mihai Botoş şi Maria Căluţ." Ce vrea, în fond, acest articol ? El nu are nici o legătură cu vreo faptă reprobabilă comisă de deputatul Adrian Miuţescu. Absolut niciuna. Nu scrie acolo că omul politic şi-a bătut soţia sau a înjurat-o, că a dat-o afară din locuinţă sau nu s-a mai ocupat de copil. Scrie doar că, într-un moment de furie şi frustrare, un bărbat s-a apucat să scrie o serie de lucruri chestii dure fiindcă soţia îl părăsise. Tuturor oamenilor li se întîmplă să aibă momente mai dificile în cuplu, însă este inadmisibil ca astfel de situaţii să apară într-o presă scrisă de nişte fufe care au trecut, în viaţa lor, prin momente cu mult mai jenante şi mai demne de oprobiul public. Contează şi cine te judecă, fiindcă una este să ţi se uite cu mult reproş în trecutul tău cineva care se ştie curat ca lacrima şi cu totul altceva să îţi bată obrazul unii mai murdari ca tine.
Presa se consideră îndreptăţită să intre în viaţa personală a unui om politic deoarece unele fapte private pot fi de interes public. Sînt perfect de acord cu acestă atitudine. În respectivul articol, la o justă analiză de conţinut, nu găsim însă nici un fel de comportament imoral sau ilegal al personajului vizat. Ca atare, articolul nu trebuie publicat, pur şi simplu, indiferent că se pierdea ceva la tiraj. Este tirajul un fel de criteriu suprem, în baza căruia să nu mai conteze nici un fel de deontologie ? Dacă e aşa, le pot eu demonstra celor care gîndesc astfel ce tiraj fac eu publicînd o serie de istorii picante din viaţa lor profesional-privată. Ar fi măsură pentru măsură. Ne mai gîndim.
Eu cred că numitul Adrian Miuţescu şi-a iubit şi îşi iubeşte cu pasiune nevasta. Cînd s-au certat şi ea a plecat...la mama, el s-a gîndit să îi dea o lecţie şi a făcut plîngere. După cîte vad, s-au amestecat şi nişte prieteni buni, care i-au dat un sfat prost. Toţi s-ar fi gîndit că se poate lăsa cu divorţ şi în felul acesta se obţine tutela copilului. S-au gîndit rău, însă şi-au revenit imediat, iar plîngerea a fost retrasă. După mai mult de un deceniu, soţii Mihaela şi Adrian Miuţescu sînt împreună, cresc şi educă acel copil, nu s-a mai auzit despre ei nimic scandalos.Mai mult, ca să facă Adrian Miuţescu o carieră, e limpede că s-a bucurat de sprijinul familiei, de solidaritatea soţiei, fiindcă altfel nu se poate. Ce vor acum tîrfele cu respect, să divorţeze Miuţescu sau Miuţeasca, să reia scandalul , să îşi dea în cap ? Vor tîrfele să rămînă copilul pe drumuri sau măcar să îi fie ruşine de colegi pentru o faptă pasageră din viaţa părinţilor săi de care poate nici nu avea ştiinţă ? Probabil asta se doreşte, fiindcă deputatului, ca om, nu i se poate reproşa nimic demn de orientarea electoratului în apropiatele campanii electorale.
Gazeta respectivă, care a început să sară calul într-un mod cu care eu nu sînt de acord, publică şi documente în facsimil, procurate de cei care le deţin. Să le fie de cap procurorilor sau poliţiştilor care au copiat şi au scos la iveală aceste hîrtii, în mod ilegal, numai ca să joace ei un joc politic. Şefii lor ar trebui să se autosesizeze, iar prefectul să ia atitudine, pentru că se încalcă legea. Presa trebuie să fie liberă cîtă vreme se pune în slujba societăţii, nu cînd scormoneşte gratuit în viaţa de familie a oamenilor. Şi apoi, să ridice piatra cei fără de păcat. În urma acestui articol odios, mi s-au întîmplat două lucruri. Primul: am decis că nu am dreptul să tac şi, la nevoie, trebuie să port un război cu cei care se cred jurnalişti dar de fapt sînt vidanjori. Al doilea: încep să îl simpatizez pe Adrian Miuţescu, fiindcă această criză masculină prin care a trecut acum zece ani şi ceva mi-l relevă ca fiind un om între oameni. Bravo lui că e un bărbat normal ! Bravo ambilor soţi Miuţescu pentru faptul că au depăşit situaţia şi au ajuns să fie cine sînt ! Ruşine să le fie celor care murdăresc şi vor să destrame o familie ca aceasta !
Recomanda articolulJoi, a avut loc la Rm. Vâlcea lansarea candidaților USL pentru CJ și Primăria Râmnicului. La eveniment a luat parte și liderul PNL Crin...
Se pare că românii sunt șocați de manevrele mizerabile ale noului guvern USL, drept pentru care vâlcenii au stat acasă și nu au venit să...
Există dubii dacă Constantin Nicolescu va fi sau nu reales în funcția de președinte al CJ Argeș. E chiar amuzant. Omul a furat cu acte în...
Zilele trecute, artistul fotograf Cătălin Colniceanu a postat pe facebook un text prin care îi solicita președintelui PP-DD Vâlcea datoria de...
La reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Joi, a avut loc la Rm. Vâlcea lansarea candidaților USL pentru CJ și Primăria Râmnicului. La eveniment a luat parte și liderul PNL Crin...
Se pare că românii sunt șocați de manevrele mizerabile ale noului guvern USL, drept pentru care vâlcenii au stat acasă și nu au venit să...
Există dubii dacă Constantin Nicolescu va fi sau nu reales în funcția de președinte al CJ Argeș. E chiar amuzant. Omul a furat cu acte în...
Zilele trecute, artistul fotograf Cătălin Colniceanu a postat pe facebook un text prin care îi solicita președintelui PP-DD Vâlcea datoria de...
La reclamația unui consătean care vrea să-i ia locul, primarul comunei Șirineasa de Vâlcea a fost verificat de ANI. Agenția i-a găsit lui Dan...
Gavril fricosul spune:
In 1990 m-am inscris in P.N.L.Cred ca am fost intre primii 10 din Curtea de Arges.O lunga perioada ,ocupat cu scoli si aventuri in Iugoslavia,am lipsit din oras.Tin minte ca legitimatia de membru de partid am lasat-o gaj pentru odamigeana de 10 litri de vin meserias,unui student din Galati.(i-o fi folosit omului la ceva mai ales ca eram tare chipes in poza).Pe Miutescu l-am cunoscut cand a venit la mine acasa insotit de profesorul Stelian Malacea.Vroiau sa reorganizeze filiala locala dupa ce partidul se disipase in partidulete.Le-am promis tot sprijinul meu.E foarte usor sa promiti,poate,mult mai usor decat sa minti.Am ramas cunostinte si atat.Pe Mihaela,sotia domnului deputat,am vazut-o prima oara cand gazetarul Doman,suparat pe ziaristii si scriitorii din Pitesti,si-a mutat subredactia la Curtea de Arges.Ii picase cu tronc bruneta si chiar isi facea planuri in legatura cu ea,repeta tot timpul ca vrea s-o duca la munte.Cu aprobarea lui Mos Teaca,fostul primar,sotii Miutescu aveau in incinta bazaruluiGeorge Toparceanu(fosta Casa de Cultura),un mic depozit en-gros(in camera unde acum e biroul directorului Mitrofan).Generoasa,Mihaela,ne trata mereu cu vin sau cu tarii ,mai ales ca nici ei nu-i displaceau.Doman isi citea articolele aparute in EVENIMENTUL ZILEI si din cand in cand o privea cu ochi pofticiosi.Cand ea era plecata,la Valcea,dupa marfa ,era trist si pus pe harta.Tin minte ca intr-o seara i-a aplicat o corectie fizica unui metodist pentru ca-i criticase un articol aparut in ziua respectiva,articol in care Doman compara carciuma Casei de Cultura cu fieraria lui Iocan.Metodistul cu pricina se numea Mircea Bortis Ben si era poet.Zilnic,gazetarul,il vizita pe MARELE CARMACI.MARELE CARMACI era seful procuraturii locale.De aici se conducea,de fapt,orasul.Veneau sa-i ceara sfatul si sa-i indrume in viata profesori,directori de institutii,primarul si viceprimarul,mame de fetite neascultatoaresi de baieti cu apucaturi rele,membrii comisiei de aplicare a legii fondului funciar sa se dumireasca cum si cui trebuie impartit pamantul,ziaristi in cautare de stiri ,publicitate si sponsorizari,meseriasi in proiecte pentru Piscul Negru,politicieni locali,investitori straini,fosti ofiteri de securitate care nu-si gaseau locul in democratie etc.MARELE CARMACI ii rezolva pe toti cu zambetul pe buze.Se pregatea,insa,de razboi si-l alesese pe Doman,cronicar-sef.Se anuntau vremuri tulburi.Doman a urmat un curs intensiv de jurnalism ofensiv,pe terasa restaurantuluiCAPRA NEAGRA.Profesor indrumator i-a fost fostul procuror Jidovu."O sa fiu necrutator cu mafia din oras",spunea,la o vodca,cunoscutilor.Lupta anticoruptie,incepuse.Doman isi ascutise penele si se pregatea sa-l zdrobeasca in scris pe Dumitru Grecu.Nu mai stiu ce s-a ales de iubirea domnului Doman dar cred ca s-a ales praful.Dintr-o speranta a ziaristicii romanesti,Doman,avea posibilitatea sa devina certitudine.Si nu putea rata o asemenea ocazie.In parchet se facea politica,nici un procuror nu simpatiza,insa,cuP.N.L.-ul.Unul dintre ei regreta si-n ziua de azi ca nu mai apare SCANTEIA.Daca,acum,dupa 10-11ani au scos la lumina dosarele inseamna ca vor sa-l ingroape definitiv pe Miutescu.Si mai cred ca vor,daca nu sa-l demoleze,macar sa fisureze MAUSOLEUL GHEORGHE NICUT.Este binecunoscuta prietenia dintre cei doi.L-as intrba pe Miutescu de ce a refuzat sa-l ajute pe unul din marii scriitori ai Romaniei,ma refer la omul MIRCEA BARSILA,si nu la vreun trepadus oarecare.Din cauza orientarii sale politice?In occident majoritatea oamenilor de valoare sunt de stanga,sa stii ,draga Adriane.Nu cumva ai fost sfatuit gresit de o anumita persoana de o parsivenie rara?In sfarsit,ai reusit sa ne umilesti.La vreo 2 saptamani,dupa,ia-ioferit cu generozitate ,profesorului Ionescu 2 milioane de lei pentru monografiaMircea Nedelciu...deh! grija fata de proprii copii...in sfarsit,tu si cu Mihaela formati o familia minunata.
popa spune:
Domnul Doman . Adevarat ca ai dat da dracu. Eu am inteles ca te referi la leoaica in calduri din documentarele Discovery si mi-a placut. In replica, concluziile convergente ale lu' dragos si colegului revoltat spun ca nici vorba de asa ceva. Ele spun de fapt ca tie ti s-a crapat curul si ca trebuie sa-l schimbi. Remarcabila viziune cinematografica !