CORIN BIANU, Recentele cărţi ale unei poete tot mai substanţiale, înfierează tarele sociale contemporane

De (2008-02-29 00:00:00)

Măreşte imaginea Anul 2006 marchează un moment de referinţă în creaţia poetei Maria Diana Popescu, care, începând cu volumul Cursuri de şantaj* îşi densifică lirismul într-o modalitate niciodată învechită – cea a suprarealismului. În concret, faţă de poezia aerată pe care o scria, poeta vine cu un plus de mister pe fondul extinderii ariei lirice, adăugându-şi tehnicii poetice, un suprarealism de bun simţ, uzitat în ton formal cu ultima modalitate de abordare a poeziei… A rezultat un nou stadiu în evoluţia lirismului ei, individualizat în esenţă prin creşterea profunzimii şi a personalităţii poetice până la o amprentă inconfundabilă în literatura contemporană. Versurile …”un curent postmodern/ strecurat pe sub uşă/ mă îndemnă să scriu despre umbra bătrânului”… mi se par emblematice. Din cele trei volume apărute din 2006 încoace, reiese că autoarea, însuşindu-şi până la asimilare, metoda de ultimă oră a creaţiei poetice, nu direct şi vizibil, ci indirect şi deductibil, se simte îndemnată să scrie… tot pe tipicul “bătrânesc”, anterior actualei mode cultivate de tineri ce chiar un început cu ea! Acelaşi fragment dă notă şi despre suprarealismul de bun simţ ce se manifestă, deja cu success în creaţia ei lirică: “În lentilele lui (poemului-n.n.) îmi văd propriul chip mărit ca o proorocire”. Ea plăteşte astfel, un tribut inspirat modei de ultimă oră în care autori lirici cred că descoperă o altă Americă, spunând, în loc de “poetul face, poetul drege, ori pur şi simplu, eu”, “poemul face” etc, şi redescoperind în fapt aceeaşi veche Americă, dar plecând de la efect la cauză. N-am nimic împotriva acestei noi atitudini faţă de poezie, nu poate exista la nesfârşit aceeaşi tehnică de abordare a liricii, de la Petrarca la Nichita Stănescu, în condiţiile în care tehnica industrial-economico-socială a evoluat de la fuga calului şi atelajul hipo, la viteze supersonice şi vehicule terestre nuclear-interplanetare… Sunt chiar curios la ce va rezulta şi încrezător, că până la urmă, vor rămâne totuşi, câteva nume reprezentative. Până acum, singura certitudine e că, în pofida valorii incontestabile, toată această lirică e livrescă, deci intelectuală şi intelectualistă… Aşadar, M.D.P. a învăţat bine lecţia poeziei, pentru că... a scrie poezie înseamnă în acelaşi timp şi a citi foarte foarte multă poezie; numai astfel poţi scrie cărţi (bune) mai puţine de cât ai citit, în condiţiile în care poezia, ca artă a omului, incluzând şi nu excluzând inspiraţia, se deosebeşte şi trebuie să se deosebească de cântarea instinctuală a păsărilor. Revenind la Cursuri de şantaj, se poate aproxima că poeta, tot frecventând, ca jurnalist, diverse medii sociale, în sus şi în jos, la dreapta şi la stânga, antenele ei artistice receptează şi acumulează şi alte segmente poetice, alăturate liricului. Ca la rafinarea petrolului, unde motorina se situează mai jos ca benzinele, rămânând însă tot produs petrolier, angrenajul de artistă al autoarei prinde şi domeniul satiric, interesant pentru publicul cititor, care începe cu ea, dar situat alături de filonul liric propriu-zis. Este, în convingerea mea, cauza şi explicaţia a două plachete de versuri ale poetei, în care liricul se împleteşte indestructibil cu satiricul, care n-avea cum să fie omis, fiind adus de “materia primă” prelucrată. În ce priveşte atitudinea împotriva şantajului (şi a celorlalte monstruozităţi sociale), care o devitalizează (“sunt searbădă ca un măr rupt de pe ram/ înainte de a se coace”) şi a “regizorilor pantocratori”, autoarea se dovedeşte poetă, mie în sută! Ea combate păgubitorul fenomen social cu poezia – “poeţii îşi îndreaptă cuvintele ca pe o armă”… A spus, repet, poeţii – nu jurnaliştii etc., e o încredere totală în supravieţuirea artei, cu rolul său terapeutic, vis-à-vis de îmbogăţiţii amorali ai epocii, care… “şi-au ales sinuciderea cu ifos original”… Intimismul de pînă mai ieri al poetei este înlocuit cu fronda şi teribilismul, ambele “frumoase”, estetic realizate, dar nu viguros condamnatoare… E însă, un teribilism de surdină, care nu distonează nici cu poezia ei, nici în genere; la fel şi fronda, atitudinea contestatară implicată în vers. (Naşterea mamei, Travesti, Maria Diana, Nimic, Să fiu femeie, Zilele Piteştiului, Hermafrodiţii, Actul IV, Punct, Scrisul, Aşa sunt eu ş.a.). Cele două volume la care mă refer, primul din 2006 şi al doilea, ImPerfectul PERFECT**, din 2007, sunt practic două părţi ale aceleiaşi plachete, destinate înfierării tarelor sociale contemporane. Poeta se luptă… de fapt nu se luptă, ci încondeiează! Poeziile din această categorie, cuprind, aşa cum spuneam, un lirism, neabandonat niciodată, împletit cu un filon satiric de cele mai multe ori, sau un uşor sarcasm. Evidenţiind din start, valoarea ridicată a aproape tuturor pieselor din volume, susţin că autoarea lor este departe de vigoarea blestemelor lui Arghezi, ori de spiritul justiţiar al lui Corneliu Vadim Tudor. “Mişeii” de azi, cu care se confruntă poeta, nu se indispun prea mult, adversara lor nu le provoacă reacţiuni, mişeii deci, îşi spun că, aşa e, o fi având dreptate poeta şi jurnalista, dar ea e acolo, departe, aşa că… Într-adevăr, M.D.P. îi examinează de la distanţă, nu coboară, nu se insinuează în înteriorul “grupurilor de interese”; fidelă structurii ei înnăscute, se situează în turnul de fildeş şi numai de acolo… Rezultă că în ciuda valorii estetice incontestabile, poeziile de acest tip sunt… simpatice, iar autoarea lor e privită cu înţelegere, nu şi-o pot face duşman nici unul dintre cei încondeiaţi, iar ceilalţi, neutrii, surâd sau zâmbesc cu simpatie, satisfăcuţi. Necontestând reuşita adusă de cele două volume la opera ei şi la lirismul românesc în general, ci din contră, subliniind-o, subsemnatul îl prefer pe… al treilea, cu un titlu tipic suprarealist şi susceptibil de mai multe interpretări, toate în bine: Cai crucificaţi la simpozioane***. Dar… o lectură atentă dezvăluie continuitatea prezenţei satirei în unele poezii, însă aceasta a fost sublimată poetic într-un civism superior, poeta ia seama la lumea în care trăieşte. În acest op, autoarea dă măsura deplină a saltului calitativ în creaţia poetică, a nivelului la care a urcat şi sper că nu se va dezminţi în viitoarele apariţii editoriale! În argumentarea evaluării mele, invoc şi numeroasele imagini poetice splendide, cu adevărat memorabile, pe care poeta le-a reuşit în toate cele trei opuri amintite: “m-am pomenit mânând cai, urmărită de lupi prelungi”, epitetul din urmă sugerând salturile lupilor în fugă, deci viteza şi tensiunea agresiunii efective, rostul poeziei, fiind, înainte de toate, să sugereze imagini lirice şi să emoţioneze; “leul căzut din lună” – pentru semnul zodiacal al Leului, “seara acesta se năruie, pingea rătăcită în zăpadă”, “privesc prin crăpăturile amiezii herghelia clipelor”, “ne rupe din încheieturi sărăcia”, “beţivi lovind cu pumnul zarea de piatră/ a sărăciei”, “săptămâna (…) ar încăpea într-o cană”, “secunde cilindirice”, “mişei ducând cu ei trădarea, cum duce cu el bezna, un melc osificat în bulgărele de pământ”, “vulturilor prăfuiţi (…) bătuţi în cuie pe zidul frazelor”, “mă clatin deasupra cuvintelor/ ca pe o frânghie, /jongleur de silabe”, “năruită în sine,/ viaţa pare bărbatul zdrobit de vin”, “ca poet/ trăiesc pe ascuns în scorbura de mătase/ a unui diamant” şi multe altele, toate dezvoltate în context şi nu disparate, izolate în noianul cuvintelor. Tot ca o argumentaţie, dau în continuare exemple dintre poeziile foarte frumoase de ultimă oră a poetei: Oraşul adormit, Impărţiţi la doi, Comedie, Cina cailor verzi, Cai crucificaţi, Nimic- 45, Nimic- 49, Cuvinte şi cai, Teamă, Scrisoare albă şi încă multe altele. La polul opus, suprarealismul ei îşi arată ici-colo o latură uşor macabră, de un naturalism cam agresiv, dar “bine temperat” – “mumia sepulcrală e gata să-mi soarbă creierul”… “ia capul nopţii în palme/şi-i soarbe de pe buze/ sângele morţilor încă fierbinte”… “relatări despre cimitirul fantomelor goale/ sorbind sângele călăilor/ la sărbătoarea solstiţiului”, care, chiar dacă poate deveni o notă distinctivă a scrisului poetei, în opinia mea, îi scade valoarea, în ciuda culorii accentuat personale. …Dar poezia aceasta de valoare, să nu mai aibă ea, acolo, o fisură, ori un călcâi vulnerabil, chiar dacă aparent întreg? Cum să nu, din moment ce însăşi autoarea e om! Câte o expresie banală preluată din cotidian, un poncif, îi tulbură din când în când zicerea, nu o limpezeşte, ca de par-examplu: “m-a durut în cot”, “fuga pentru fecundare”, “se sparge ca o băşică” ş.a.; lirica e pândită în acelaşi timp, persuasiv, de o anume uscăciune, risc dat de succesiunea necontrolată a vocabulelor abstracte ((Kitsch e o mostră). În concluzie la toate cele de mai sus, cu aceste trei apariţii editoriale, Maria Diana Popescu a devenit o voce lirică certă şi inconfundabilă, greu de ignorat pentru oricine frecventează poezia română actuală. În vremea noastră, obsedată de clasmente, ea este cu siguranţă o poetă de top, despre care se va mai vorbi şi scrie… P.S. De câtăva vreme, Maria Diana Popescu… Dar să fac o paranteză de istorie literară! Miron Radu Paraschivescu, poet (nu chiar aşa de mare cum fusese “făcut” şi nu născut), mare om de cultură, era supranumit, M.R.P., cam imediat, scriitorul Dumitru Radu Popescu, prozator bun şi excepţional dramaturg, a căpătat apelativul de D.R.P. şi chiar D.R… De ceva vreme, Maria Diana Popescu este foarte activă în mediile de comunicare, comentează cu aplicaţie şi exigenţă cărţi de poezie românească în paginile culturale ale unor publicaţii argeşene, postură în care, în mod sigur, mai nemulţumeşte pe câte cineva, supărat pe adevărul scriiturii sale… Unii dintre artiştii recenzaţi aşa şi aşa, precum le este scriitura, oameni fiind, fac de temut (nu de aşteptat, de temut), eventuale atitudini neortodoxe, dar să sperăm că, faţă de folosul pe care îl aduce condeiul ei în aria respectivă, se merită riscul acesta omenesc… Prevăd că în aceste condiţii, susnumita poetă şi comentatoare are toate şansele să devină, la rândul ei, M.D.P.! * Cursuri de şantaj, Ed. Tiparg – Piteşti, 2006 ** ImPerfectul PERFECT, Ed. Tiparg – Piteşti, 2007 *** Cai crucificaţi la simpozioane, Ed. Tiparg – Piteşti, 2007