Despre plecarea secretă a lui Crin Antonescu în Olanda

De Mihai Ionescu (2012-02-22 11:03:12)

Măreşte imaginea

Crin Antonescu, Dan Radu Ruşanu, Puiu Haşoti şi Andrei Marga, evident noaptea la ora două, după o partidă de poker. „Bă, Voicu ăsta, când dracu vine să-mi spună şi mie lista ţărilor unde să mă duc. Sper că a înţeles că am pretenţii mari, nu vreau să pic mai prejos decât puţoiul ăsta de Ponta.” Haşoti zâmbeşte. Crin îl vede însă. „Ce râzi bă! Crezi că nu ştiu!? Da, şi am şi eu demnitate. Auzi cu ce vine la mine ieri Voicu. Am fost acceptat în Lichenstein, Andora, San Marino. Păi dă-o dracu de treabă. Ăstea sunt cât Tulcea mea de mari. I-am zis vreo două...” Linişte.

„Auzi şefu, nu ar fi cazul să renegociem protocolul ăla cu judeţele. Nouă ne-au dat 17 Consilii, dar eu, ardelean din fire m-am prins că de fapt sunt 14. Păi ne-a făcut oltenaşul. Harghita, Covasna şi Mureş. Câştigă dracu acolo!” zice Marga. „Lasă-mă şi tu cu prostiile astea. Eu am altele pe cap. Ăsta fu în America, iar eu dacă nu mă-nsuram cu văleanca, nu vedeam nici Bruxelles-ul. Mă oftic, bă, dar mă oftic de mor. Vreau să văd şi eu o ţară mare, ca viitor preşedinte.”

„Stai şefu, că nici Ponta nu a făcut mare brânză pe la americani. S-a întâlnit cu tiriplici de mâna a treia. Aşa că, hai să ne scutească”, sări de acolo Ruşanu. „Bă, da a fost, a fost. Şi mai ştie şi engleză. Eu abia rup o boabă de ruseşte de la bunică-meo de pe mamă, lipovean. Şi nici p-aia bine. Nu am avut timp să învăţ limbi străine. Da, mă Deltă, condiţii grele, nu ca la Târgu Jiu.” Sună telefonul. Mihai Voicu. „Da, mă, zi. Ai reuşit ceva?” „Olanda şefu. Da greu...” „Şi, alta?” „Alta nu a mai fost. Atât. Dar şi la aştia a fost greu. M-au trimis de la ambasadă la Spital, a trebuit să sun la dumneavoastră acasă, şefu!” „Păi de ce?” întrebă mirat Antonescu. „Păi… cum să spun eu... am dat de nenorocitul acela de ambasador. Care… ” „Zi mă, ce ai de spus.”

„Care nu vă cunoaşte. I-am spus că sunteţi marele lider al opoziţiei. A, mi-a spus pentru Ion Iliescu, oricând. I-am spus că nu Iliescu. A, a zis, pentru dom Năstase, se face. I-am spus că nici. Atunci a zis că pentru dom Voiculescu ar găsi ceva. Of, m-am enervat şi i-am spus. Atât. Pentru Crin. Mi-a închis telefonul. Apoi am sunat din nou, a crezut că fac mişto de el, că ştii că ăştia sunt cu florile şi sunt sensibili la ironii. I-am spus că nu Crin floarea. Ci, Antonescu. Omul s-a mirat, m-a întrebat dacă mai trăiţi, că cică... nu v-au împuşcat ruşii după război! În fine, i-am explicat eu că e vorba de candidatul la preşedinţie. A crezut că e vorba de Ungureanu. Tot nu m-a crezut. I-am trimis o poză a dumneavoastră. Aveam una cu plete… Am pus-o pe fax. A râs la telefon, mi-a zis, că de ce nu am spus de la început ce vreau, că îmi dă şi nişte adrese directe de la unele baruri d-astea pentru …”băieţi”. M-am enervat, în fine, o oră am stat cu nenorocitul în telefon. Omul mi-a spus că trebuie să aveţi analizele făcute, asigurări de sănătate şi o declaraţie pe propria răspundere că mergeţi în turism şi nu pentru a căuta de muncă.”

„Cum mă turism? Eu mă duc la nivel înalt. Vreau să mă văd cu Beatris!” zbieră Crin. „Cu cine, păi, am spus Olanda”, zise Voicu. „Da, mă prostule. Acolo regină e Beatris”, preciză Crin. „E de la PNL-ul lor?” „E de la dracu! Alta ia zi. Ce ai mai reuşit. Franţa, Anglia, Italia, Germania. Că voiam un turneu. Îmi dă Voiculescu şi cameraman după mine să fac serial”

„Păi, la francezi, m-au întrebat dacă aveţi rude pe acolo şi m-au luat la rost şi cu etnia. Li s-a părut suspect prenumele... Crin. Ştii şi dumneata, şefu, cine pune nume de flori la copii. Au mustăcit, au zis să revin eu cu un telefon mâine, dar să am poze de la ambii părinţi plus o declaraţie fiscală cu veniturile şi... că nu sunteţi muzicant. La englezi, ăştia în primă fază au fost de acord, au crezut că sunteţi coleg cu Ungureanu, când le-am spus că sunteţi istoric, şi m-au întrebat dacă ţineţi la Oxford vreun curs ceva. A trebuit să le spun că nu ştiţi limba şi că de fapt sunteţi liderul opoziţiei. Apoi şi-au amintit că aţi mai fost acum 5 luni, iar translatorul de atunci a luat-o razna, că a început să gesticuleze şi să urle, spun ei, ca un apucat, după ce v-a cunoscut. La italieni, au spus pas. Pentru că nu mai aveau locuri la avion şi m-au trimis la tren, dar la tren cică au grevă, dar puteţi să mergeţi dumneavoastră cu un autocar cu o echipă de români zidari. Am zis că nu se cade. Iar la nemţi… ăştia au râs când le-am spus despre cine e vorba. Că sunteţi candidat la preşedinţie. Cu PSD? Au întrebat ei amuzaţi. Asta s-o creadă el. Au mai comentat ei. În fine, hai că închid că mă duc la ambasada Olandei să plătesc biletul…”

„Cum, să plătim noi? Păi e vizită oficială, la invitaţia lor.” „Lasă şefu, că m-a împrumutat Voiculescu, dar m-a rugat să-i luăm cu noi şi pe Ţociu şi Palade, că de, când nu mai e Bingo Metropoolis, sunt despresivi şi poate îi ducem şi pe ei la fete.” Voicu închise telefonul. Crin aprinse o ţigară. „Fir-ar ei ai dracu de europeni. Bă, când o să ies preşedinte scot eu România din UE. Păi după cum ne tratează, aşa şi noi. Hai la somn acum, că mâine e zi grea, avem grevă. Radule, să treci tu pe la casierie la Senat şi să-mi iei şi mie indemnizaţia. Vreau să-i cumpăr ceva de Dragobete lu Adina”, zise romantic Crin..