Iubirea, ca un film SF

De Ramona Voiculescu (2012-02-21 22:29:31)

Măreşte imaginea

În dragoste nu existã coincidenţe. Şi cine se încãpãţâneazã sã creadã cã da, nu doar se minte singur de teama de a accepta lucruri pe care nu şi le poate explica, dar îşi impune şi sã piardã din fascinaţia surprinzãtorului atunci când iubeşte. Îşi neagã ocazia de a pãşi pe tãrâmul misterelor prin care iubirea creeaza canale de comunicare extrasenzorialã, de fricã sau pur şi simplu dintr-un pronunţat pragmatism.

Atunci când te gandeşti intens la persoana iubitã, cu inima plinã de un dor care îţi freamãtã în suflet şi nu îţi dã pace, nu de puţine ori se întâmplã ca în scurt timp sã te sune şi sã îţi spunã cã a facut-o fãrã un motiv special, ci pentru cã pur şi simplu aşa a simţit. La început crezi cã a fost întâmplãtor, dar când vezi cã tot mai des se repetã acest lucru începi sã îţi pui întrebãri. De ce m-a sunat tocmai acum? De ce a zis cã a simţit cã mã gândeam la el? De ce s-a trezit din somn când îl strigam în gând? De ce am spus amândoi acelaşi lucru în exact acelaşi moment?

Cui nu i s-a întâmplat aşa ceva mãcar o data în viaţã? Mie în ultimul timp mi se întâmplã tot mai des şi ştiu de ce. Pentru cã iubirea care îmi mângâie viaţa în momentul de faţã este de o atât de mare intensitate încât cuvintele şi privirea nu mai sunt singurele prin care comunicãm. Gândurile ni s-au îmbrãţişat şi atunci când le e dor sã se sãrute se contopesc. Se cheamã cu disperare şi bat la uşa sufletului.