Vanghelie s-a însurat cu Caţavencu şi l-au născut pe Ponta

De Mircea Mărgărit (2012-02-20 11:27:10)

Măreşte imaginea

Copreşedintele s-a dus în Statele Unite ca să facă limba română praf.

Vorbind la o televiziune a comunităţii românilor din Chicago, preşedintele PSD a rostit următoarea frază:

România este şi trebuie să fie un partener special al Statelor Unite, dar care trebuie să primească un ajutor, pe care în schimb încă nu l-a primit.

În esenţă, fraza NU SPUNE NIMIC şi voi demonstra imediat acest lucru.

România este un partener special al Statelor Unite.

OK, nimic de comentat aici, Ponta exprimă un fapt, o realitate, aşa cum o percepe el, realitate pe care o contrazice imediat în propoziţia coordonată cu prima:

[România] trebuie să fie un partener special al Statelor Unite.

Păi dacă trebuie să fie, atunci înseamă că nu este. Că dacă este nu mai trebuie să fie, nu?

Aritmetic, vine aşa 1-1 = 0, deci în prima parte a enunţului, Ponta spune zero.

Partea a doua a enunţului este introdusă de conjuncţia adversativă "dar", care are aici funcţia sintactică a nucii în perete.

Adică este pusă degeaba, deoarece ea ar trebui să lege două propoziţii egale ca putere, ori două principale, ori două subordonate.

La Ponta, ea leagă, într-un mod care sfidează gramatica, două principale (este... şi trebuie să fie...) de o atributivă (care trebuie să...).

Ca să înţelegeţi un pic ideea, iată un exemplu corect, de data asta: Ponta ar vrea să fie prim-ministru, dar nu este.

Refăcînd fraza după modelul pontei, ar trebui să zicem Ponta ar vrea să fie prim-ministru, dar care nu este.

Dacă vă amintiţi, în acest moment de Marian Vanghelie, înseamnă că aţi prins figura.

Să mergem mai departe:

[România] trebuie să primească un ajutor:

OK, nimic de obiectat aici, România trebuie, într-adevăr să primească un ajutor, şi dacă trebuie să-l primească, se subînţelege că nu l-a primit. Repet şi subliniez, faptul că nu l-a primit este subînţeles şi este exprimat implicit de verbul a trebui.

Ponta însă nu se opreşte aici, cum ar fi fost normal, el continuă aşa:

ajutor, pe care în schimb încă nu l-a primit.

Este acelaşi tip de construcţie pe care a folosit-o şi Caragiale, cînd îl făcea pe Caţavencu să spună că o soţietate care nu dă înainte stă pe loc.

Nu am vrut să sugerez că preşedintele PSD ar fi vreun Vanghelie sau vreun Caţavencu.

Vreau să spun că La televiziunea românilor din Chicago, Victor Ponta a fost ŞI Vanghelie, ŞI Caţavencu.

Recomanda articolul