Traficanţi împuşcaţi la miezul nopţii

….film…Coloana sonoră poate fi Ennio Morricone

De Mihai Ionescu (2012-02-19 23:49:26)

Măreşte imaginea

Seara, în spatele unei clădiri, chiar spre ora 23, este montat cadrul. Nici ţipenie de om. Câţiva trecători întârziaţi. La un moment dat vezi mergând un tip. O taie pe lângă clădirea consiliului, face la stânga spre parcare, dar după câţiva paşi se răzgândeşte, traversează rapid, îşi ridică gulerul, bagă mâinile în buzunare şi intră în zona jetsetului. O clădire pustie, cu multe bălării crescute, cu mese aruncate. Stă cinci minute acolo, îşi aprinde o ţigară. Traversează toată vechea terasa. Apoi se opreşte. Se întoarce cu spatele, spre o arcadă, deschide prohabul şi se pişe. Apoi scoate telefonul mobil şi încet spune „Clear, boss. You can sosi aici.”

Intră pe uşile pe jumătate sparte, urcă la etaj, atent, are revolverul scos, verifică fiecare ungher. Apoi coboară. Tipul e voinic, fără păr, aspectul gorilă. Don Costelo R. se numeşte, personajul nostru, e fratele lui don Luciano R... Ambii fraţi R. au fost recuperaţi de pe străzi şi acum lucrează pentru doi capi. Luciano lucrează pentru don Caleiano, iar Costelo pentru don Persano. După aproximativ 20 de minute, în întuneric, pe străduţa din micul centru al orăşelului, o maşină rulează încet cu farurile stinse. Opreşte la zece metri de clădirea pustie a jetsetului. Nu coboară nimeni. Se văd umbrele a patru tipi înăuntru. Şoferul, don Persano şi doi locotenenţi. Unul e don Eduardo, „consigliere” sau scriitorul, altul e don Amzolino, şeful găştilor din cartiere.

„Mai sună-l pe prostul acela de Costelo. Nu am chef de surprize. Oricum nu-mi place deloc locul ales. Acesta e locul unde făcea afaceri pe vremuri, frate-miu Caleiano. Dar aşa a fost consemnul”, zise Persano. „E liber, boss.” Maşină porni încet şi se opri lângă clădirea jetsetului. „Tot nu-mi place”, mormăi, don Persano.

Don Persano, e un tip la 67 de ani, un adevărat naş al zonei, se trage dintr-o familie veche în Cosa Nostra, un şir lung de doni. Cu Caleiano nu era frate bun, dar, dat fiind faptul că în ultimii ani făcuseră multe afaceri împreună, erau consideraţi de lume aproape fraţi. Eduardo îi deschise portiera şi, încet, traversară terasa veche, atenţi la orice mişcare şi intrară în clădirea părăginită a jetului. Înăuntru Costelo îi aştepta.

„M-am uitat la toate colţurile boss, e destul de bine protejată. Nu are unghiuri moarte.” Don Persano strâmbă din nas, se uită şi el în jur. „În fine. Ai vorbit cu Titiano Gregorio? Vine?” „E pe drum.” Răspunse Eduardo. Don Amzolino scoase servieta. O desfăcu. Se mai uită odată la „marfă”. „Oh, boss. Dar e calitate!” „Eu nu mă joc. E din familie, cultură proprie. Aşa că, prostanul acesta de Gregorio ar trebui să vină cu banii.” De la geam, Costello, le făcu un semn. „Psst. Vin. Ei sunt.”

Intrară. În mijloc, Titiano marcat de trei indivizi. Progresişti, cu toţii. În partea asta, Persano falncat şi el de Costello, Amzolino şi Eduardo. Toţi cu mâinile spre piept, pe pistoale. „O, bona sera, don Persano” zise tare şi amical Titiano. „Bona Seara. Ai adus banii? Uite, aici, marfa. Şi hai să facem repede tranzacţia. Nu-mi prea place locul”, zise precipitat Persano. Titiano făcu un semn unuia dintre cei de lângă. Acesta veni cu servieta. O puse pe masă, lângă cealaltă. O deschise. Eduardo o deschise şi el pe a lui. Se apropie şi Titiano. Gustă din parfuri.

„Hm. Da, merge. Nu e ce voiam eu. Dar e bună”, spuse acesta. „What, Do you fuck with me. Don’t fucking play with me! Fuck! Fuck. Don’t you dare fucking with me! I hope you are fuckin joking”, urlă Persano. „Hey. Wait a fuck!” strigă Titiano. „Eu nu am nevoie de prafurile astea în forma asta. Eu le folosesc pentru etnobotanice!” Toţi şase scoaseră deja pistoalele. Stare de tesniune. Brusc o lumină puternică şi zgomot de elicoptere. Maşini. Alarme.

„Ieşiţi afară. Sunteţi înconjuraţi. Aici FBI!” se auzi la o portavoce. „What!” scoase Costello pistolul şi îl îndreptă spre Titiano. „Nenorocitule! O să mori, you fucking son of the bitch! Tu i-ai adus!” „No way. Tu i-ai adus aici!” Strigă Titiano „Ieşiţi afară. Don Persano! Nu face vreo prostie. Nepoata ta, Ana, deja a fost arestată, la fel şi nepotul. Avem deja o echipă pe toată plantaţia!” se auzi de afară. „Mai bine mort!” strigă Persano. Își luă pistolul . „Titiano te bagi?”

Se duseră la ferestre. Încep focul. Un schimb de focuri care dură aproape 3 ore. Ultimul care rămase în viaţă, don Persano. Dar avea o rană în umăr, în picior, iar al glonţ îi ştersese fruntea. Afară, douazeci de poliţişti și patru maşini zob. Înăuntru ,toţi muriseră cu demnitate. Titiano fusese lovit în frunte. Eduardo şi Castello, după zece răni şi-au dat suflarea. Gorilele lui Titiano au fost secerate din elicopter. O lumină puternică şi patru mascaţi intrară în jet.

„Hands Up”. Don Persano realiză că nu are nicio altă şansă. Se execută. Pe drumul spre dubă, îl văzu undeva aproape de agentul FBI pe don Luciano R., locotenentul lui Caleiano Giovani. Zâmbi abătut. „Mă gândeam eu când mi-o va trage don Caleiano…”