La Rm. Vâlcea trăiește omul politic care nu respiră

De Gheorghe Smeoreanu (2012-02-16 18:35:27)

La Rm. Vâlcea trăiește omul politic care nu respirăMăreşte imaginea

E posibil să nu mă credeți, n-am să insist, e treaba dumneavoastră.

La Rm. Vâlcea, există un om politic care nu are în sânge niciun pic de demagogie. Dacă demagogia s-ar măsura cu fiola, ca alcoolul la șoferi, acest om ar sufla și nu s-ar înverzi.

Mă mir cum poate respira în spațiul politic un om care nu are demagogie în sânge, demagogia fiind un fel de hemoglobină a politicienilor. Câteodată, mă uit la acest om când vorbește la televizor și mă tem să nu leșine din cauză că nu inspiră pe gură minciuni ca să expire pe nas promisiuni. Ce naiba, îmi zic, acest om politic trăiește fără să respire ?

Se apropie campania electorală şi omul nostru o să pară un ETI căzut din stele printre mincinoşi.

Îți vine să te rogi de el să se bată măcar puțin cu pumnul în piept, să spună și el o frază din acelea mari despre interesul național, despre binele public, fiindcă prea e straniu să-l vezi că nu seamănă cu ceilalți. M-am gândit chiar la cum și-o fi cucerit nevasta așa, fără să arate că e macho. Cine știe, e secretul lui.

Fiindcă aceste rânduri vor fi citite de mii de oameni, îi desfid pe toți să încerce să demonstreze că nu e cum spun. Să nu mai deschideți niciodată criterii.ro dacă primarul Râmnicului Romeo Rădulescu nu e exact așa, sută la sută cum am zis eu aici.

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Gheorghe Smeoreanu

Comentarii

Un nene spune:

Oranjgutan Smeo

Intrucat de-ndârjesti in a ramâne, oranjgutan, retin doar stilul (profesionist) al articolului. Frazã antologicã, felicitari : "Mă mir cum poate respira în spațiul politic un om care nu are demagogie în sânge, demagogia fiind un fel de hemoglobină a politicienilor". PS Nu uita apelu-mi : decoloreaza-te! SADB.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri