Se vorbeşte că la Vâlcea...

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări

De Gheorghe Smeoreanu (2012-02-10 18:39:33)

Se vând colegiile şi se fac averi din sponsorizări Măreşte imaginea

Criza economică s-ar putea să îi împingă pe unii şefi de partide şi candidaţi la funcţia de primar să facă gafa vieţii lor.

Se discută pe bază de argumente că în Vâlcea a început deja negocierea pentru vânzarea unor colegii, atât la USL, cât şi la PDL. În rândul opoziţiei, se foloseşte argumentul că partenerii (PSD , PNL sau PC, după caz) vor colegiul respectiv ori primăria respectivă şi e nevoie de argumente puternice (financiare) pentru a nu-i lăsa să pună mâna pe colegiul cutare sau pe primăria cutare. În cazul puterii, se folosesc aşa-zisele sondaje de opinie care pot fi mânărite sau interpretate după voia inimii.

O altă serie de semnale se referă la folosirea unor sponsorizări în interes propriu. Cutare candidat, ştiind că nu are şanse, candidează totuşi pentru a folosi nişte sume de bani după bunul plac şi pentru a-şi lua partea leului, la figurat şi la propriu.

Nu este în stilul revistei noastre de a colporta zvonuri, dar le atragem atenţia eventualilor negustori politici că suntem cu ochii pe ei şi vor fi nevoiţi să justifice fiecare decizie şi fiecare leu cheltuit, în faţa opiniei publice.

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

    Articole de Gheorghe Smeoreanu

    Comentarii

    Comenteaza!

    Alte titluri