Viol în patul lui Procust

De Elena Popa (2012-02-10 16:43:43)

Măreşte imaginea

Chiar dacă trăim în era 'web 2.0', o cutumă, o prejudecată din primele secole cu privire la femei este încă atât de prezentă la orice pas. Mă întâmpină din biţii întinsi pe pereţi de facebook şi în atonale ciripituri de twitter. Eu înțeleg ca ceva de valoare să dureze peste timp, însă astfel de arhaisme retrograde de ce rezistă încă? Şi în cine sau prin cine?

Adicătelea şi carevasăzică se afișează mai peste tot normativul conform căruia împlinirea femeii ar sta exclusiv în copiii născuți. Pe vremea când pieptănăm noi frumos păpuşile, ştiam deja de mult că atunci când vom fi mari, noi fetele vom fi fericite doar legănându-ne în brațe copilaşii bucălaţi. Fără să neg în vreun fel frumuseţea şi unicitatea acestor momente, consider că nu maternitatea este unica rotunjire posibilă pentru oricare femeie din lumea asta.

Fiecare femeie are codul ei irepetabil, o definesc nevoi într-o combinație unică şi are o alchimie complet aparte. Toate acestea împreună îi determină fiecarei femei un original sentiment de împlinire şi de desăvârşire. Analiza arhaică însă nu ţine cont de aceste minunat-de-complicate combinaţii care ne definesc şi ne diferenţiază pe fiecare femeie în parte, în schimb ne-a catalogat pe toate prin strivire în acelaşi odios pat al lui Procust.

Am întâlnit femei cu adânci sentimente de auto-învinovăţire, doar pentru că ele nu simt o împlinire totală venită din sentimentul lor matern. Judecându-se după standardul străvechi, trăiesc cu impresia că ar fi nişte mame denaturate şi cred că nu au dreptul să se simtă împlinite în afara dragostei faţă de copiii lor. Paradoxul însă e că ele se consideră a fi totuşi ok. Dacă viaţa lor nu se învârtea exclusiv în jurul copiilor lor, aveau sentimentul că au săvârşit o serioasă abatere de la datoria lor de femei.

Astfel, am întâlnit femei ireversibil şi grotesc marcate din pricina imposibilităţii lor de a avea copii. Ce tragice sunt chipurile femeilor care au ajuns să creadă că numai prin existenţa unui copil în viaţa lor pot fi cu adevărat fericite. Câte şi câte sunt cazurile în care femeile şi-au îndepărtat soţi iubitori prin reacţii nebuneşti, isterice, intolerabile. Mare e numarul vieţilor ruinate pornind de la păguboasa şi prea-adânc-înrădăcinata convingere că fericirea femeii este obligatoriu legată numai de aducerea măcar a unui copil în lumea asta. Cât de trist poate să fie, ce de dureri produc încă aceste procustiene convenţii sociale...

Pentru a ilustra întreg peisajul aşa cum este,este adevărat că majoritatea femeilor îşi găsesc împlinirea vieţilor prin familie, în copiii lor.

Însă nici o femeie nu trebui să se simtă apăsată de vreun sentiment de culpabilitate dacă codul ei unic o împinge să îşi realizeze împlinirea şi prin altceva decât maternitatea.

După mine odată ce o femeie îşi concentrează toată împlinirea ei ca om în sentimentele materne, va trebui să îşi şi asume responsabilitatea acestei căi. Pentru că de obicei aceasta o va priva sau o va ţine departe de alte lucruri aducătoare de bucurii. Dacă ea e mai mult decât atât, va ajunge a fi doar umbra a ce putea ea fi. Iar existenţa ei marcată ca urmele acului de tatuaj în carne. Şi asta în ciuda succesului ei maternal.

Împlinirea personală, ca şi fericirea individuală, nu trebuie să ni se prestabilească generic de nicăieri din afară. Nu e vreo datorie către nimeni că femeia trebuie legată de o anume circumstanţă sau fiinţă ca să fie completă. Circumstanţele fericite vin, dar câteodată mai şi pleacă din vieţile noastre. La fel şi persoanele dragi vin şi trec. Ori a ne lega împlinirea exclusiv de un singur aspect potenţial efemer, deşi nu ne este suficient, găsesc a fi o alegere un pic sinucigaşă. În felul ăsta ne lăsăm omorâte cu fiecare pas pe care copiii noştri îl fac prin îndepărtarea lor firească de noi.

Mă adresez aşadar către femei - să nu mai fie azi așa dispuse să se lungească pe acest străvechi pat al lui Procust. Iar către societate- să nu ne mai aştearnă în patul torturii silite. Fiecare femeie să fie ceea ce natura ei interioară unică o pune să fie, iar nu altceva!

Recomanda articolul