Crin Antonescu, un don Quijote, dar mai nebun

De Mircea Mărgărit (2012-02-09 17:55:26)

Măreşte imaginea

Prestaţia preşedintelui PNL în urma votului de învestitură primit de guvernul Ungureanu şi în urma discursului domnului Victor Ponta pe aceeaşi temă te duce, aproape obligatoriu, la o comparaţie cu un alt nebun, personaj de roman făcut celebru de spaniolul Miguel de Cervantes acum mai bine de cinci sute de ani.

Cu capul înfierbintat de romanele cavalereşti medievale, măruntul nobil don Quijote îşi alege o domniţă, de fapt o ţărancă dintr-un sat vecin, în numele căreia pleacă să îndrepte relele lumii, călare pe răpciugosul Rocinante şi însoţit de scutierul său Sancho Panza.

Cînd zicem don Quijote, aproape automat gîndul ne duce la morile de vînt, pe care, în sminteala lui, hidalgo-ul le vedea ca pe nişte duşmani care agitau spre el braţele a vrajbă.

Urmarea conflictului se ştie: atacînd palele uneia dintre mori, cavalerul tristei figuri este agăţat, purtat prin aer şi trîntit de pămînt, cum am zice astăzi, de i-au sărit capacele.

Există însă şi un alt episod, în care acelaşi smintit atacă oile unor ciobani trecători pe drum şi se alege cu o ciomăgeală de-a dreptul oierească.

Au trecut cinci secole de la întîmplările de mirare povestite de ciungul de la Lepanto şi, pînă la Crin Antonescu cel de azi, am crezut întotdeauna că asemenea personaje nu există decît în cărţi.

Ţeapă!

Cam de o vîrstă cu don Quijote, Crin Antonescu face dovada aceleiaşi nesănătoase orbiri, de care suferea şi cavalerul spaniol.

Morile de vînt au dispărut, oile se pare că nici ele nu se simt prea bine, aşa că Antonescu şi-a căutat şi şi-a găsit alţi adversari împotriva cărora să lupte în numele altei Dulcinee, democraţia!

Purtînd culorile democraţiei la suliţele retorice cu care îşi atacă duşmanii, domnul Crin Antonescu pare de pe altă lume, sau, cum zicea Sever Voinescu, parcă joacă în alt film.

Declaraţia lui politică de după învestirea guvernului s-a vrut şi un contrapunct la discursul surprinzător şi incomod - pentru uselişti - rostit de domnul Victor Ponta în Parlament.

Şi chiar a reuşit să echilibreze totalul: aceleaşi acuzaţii fără probe, aceiaşi duşmani eterni ai democraţiei care trebuie alungaţi neapărat şi cu grăbire, aceiaşi duşmani care nu există decît în mintea domniei sale.

Egal cu el însuşi, domnul Antonescu nu s-a abătut nici cu o iotă de la traiectoria pe care s-a înscris cam de multă vreme şi care ameninţă să-l scoată din viaţa politică.

Victor Ponta a demonstrat - din ce motive, rămîne să vedem - că se poate face opoziţie cu bun simţ. Crin Antonescu dovedeşte că se poate şi fără.

Duritatea gratuită, intransigenţa imbecilă, retorica de Robespierre tras de alţii de sfori sînt mai degrabă păcate mortale pentru un politician, nicidecum rare calităţi de care să aibă nevoie un partid pe care eternitatea l-a condamnat la alianţe, ca să poată ajunge, măcar cu o bucă, în barca guvernării.

Domnul Crin Antonescu şi-a dat astăzi masteratul în nebunie politică, atunci cînd împrejurările cereau să şi-l dea în flexibilitate, apreciere rapidă a situaţiei şi în adaptarea discursului la realităţile orei.

Cu veselie întristată constat că preşedintele PNL este chiar mai nebun decît don Quijote, cu o imaginaţie mai bogată, inflexibil ca o coadă de suliţă şi, pentru ce e nevoie astăzi pe scena politică românească, la fel de inutil.

Şi o notă lexicală:

Domnul Crin Antonescu a folosit de cîteva ori în delirul lui numit declaraţie politică un cuvînt inexistent în româneşte. A vorbit despre investirea guvernului.

Investire cu sensul ăsta nu există în româneşte. Este aici vorba despre o confuzie pe care semidocţii o fac frecvent, între verbele a învesti, cu derivatele învestire şi învestitură = a acorda cuiva o demnitate, un rang şi a investi, cu derivatele investire, investiţie = a băga bani într-o chestie.

Aşadar guvernul a fost învestit sau a primit votul de învestitură şi presupun că va face investiţii în infrastructură.

A învesti provine din latinescul vestis (haină, ţoală, articol de îmbrăcăminte, pătură) şi înseamnă, pur şi simplu, a îmbrăca, a pune o haină pe cineva. Cînd haina aia este însemn al funcţiei sau demnităţii acordate, gestul devine simbolic.

Iată dar, simplu ca bună ziua: gestul s-a pierdut, a rămas semnificaţia metaforică.

A investi are legătură cu cheltuirea banilor, dar nu numai. Poţi să investeşti timp, efort, sentimente etc. în ceva sau în cineva.

Recomanda articolul