Care-i Treaba Cu Sufletele-Pereche

De Elena Popa (2012-02-07 00:47:00)

Măreşte imaginea

S-a consumat multă cerneală, iar mai nou multi biţi pe Internet pentru acest seducător subiect al sufletelor-pereche, ca să nu mai spun de industria holiwoodiană de vise care ne tratează regulat cu cisterne de siropuri de aroma asta şi ne perfuzează minţile cu poveşti tematice dedicate unui singur rezultat posibil. De parcă toate astea n-ar fi de ajuns, teorii docte şi ipoteze axiomatice despre predestinare supra-alimentează neîncetat fanteziile fetelor purtătoare de batic în biserică.

Speranţele lor dezlănţuite sufocă adevărul teologic fundamental despre Dumnezeu care nu lucrează în favoarea noastră ca agenţie matrimonială, că El nu se ocupă să aranjeze sau să deranjeze cununii şi cumetrii, că nu o peţeste pe Maria pentru Ion, nici nu-l săgetează pe John s-o ceară pe Jenny. De fapt tevatura asta toată a sufletelor şi a perechilor e lăsată la alegerile noastre discreţionare.

Realitatea este că nu există pentru fiecare o singură-unică-irepetabilă persoană perfect-potrivită o mie la sută, ci sunt mai multe, atunci când există o compatibilitate între cei doi de peste 70%. Nu sunt de ordinul sutelor. Nici măcar de ordinul zecilor nu sunt. Îndrăznesc a zice că nici măcar cât degetele de la o mână nu se pot găsi. De aceea efectiv nu întâlnim într-o viaţă ca pereche potrivită decât un singur bărbat, iar cele mai norocoase dintre noi încă unul sau poate doi. Evidenţele arată că există o similitudine sustenabilă doar între 4-5 persoane la câteva mii, asta făcând abstracţie de ce sex aparţin. Această similitudine se transcrie printr-o serie semnificativă de preocupări comune, de structuri sufleteşti asemănătoare, de atracţie şi compatibilitate fizică. În condiţiile astea miră pe cineva faptul că rata de reuşită adevărată a căsătoriilor e atât de scăzută?

În cultura noastra puternic orientată pe sex, în care bărbaţii se uită doar cu un singur ochi prin cătarea puştii lor de vânătoare, iar şi ăla -inflamat de la pofta de 'carne', în care oamenii întâi vor să se cunoască pe orizontală şi abia apoi eventual întreabă „care e viaţa ta?”, iar cel mai adesea sfârşesc prin a se întreba 'cum naiba am ajuns cu asta în pat?', păi nici nu e de mirare că aproape nimeni nu-şi găseşte „sufletul-pereche”, chiar dacă acesta există pe undeva prin zonă.

Căci ce folos dacă el există şi noi trecem nepăsători pe lângă el? Ce folos dacă el există şi noi ne uităm în pământ, când ar trebui să ridicăm ochii spre cer? Ce folos dacă el există, dacă nu prindem acel 'semnal' pe care ni-l transmite tainic sufletul celuilalt? Cu alte cuvinte, parafrazândul-l pe Alexander Fleming, trebuie să avem o minte pregatită pentru a vedea mâna pe care ne-o intinde întâmplarea.

Cât despre aia cu iubirea necondiţionată, alta gogoriţă! Dacă arecineva impresia că există o iubire neconditionată.... loool, se înşală încă mai rău decât au înşelat-o Vanessa&Melissa pe Zăvoranca. Iubire necondiţionată numai Creatorul poate să ofere, iar cum numai El poate deplin să iubească şi să dăruiască, zadarnic cineva se aşteaptă să i se ofere acest gen de iubire din partea altui om.

Ce rămâne? Sintagma „suflete-pereche” e minunată, ba ar fi de-a dreptul sublimă dacă n-ar fi doar o născocire, iar în fapt când se găsesc şi se unesc două persoane real-compatibile 60-70% sau peste, e ca şi când l-ar fi apucat pe Dumnezeu de un picior. Căci perechi de genul ăsta sunt rare ca diamantele foarte mari, iar mineritul e o ocupaţie în declin pronunţat, îin schimb în ascensiune ocupaţională e minţitul!