Niciunul nu-i pe placul ei. Al opozitiei

Opoziția e în comă. Și, culmea, se mișcă, se zbate

De Felix Cuceanu (2012-02-06 22:54:46)

Opoziția e în comă. Și, culmea, se mișcă, se zbateMăreşte imaginea

Opoziția aberează. Și, mai grav, aberează în comă (cea clasică) sau nu vede bine, deci tot despre comă e vorba – acea aberație a sistemelor optice care face să apară o imagine în formă de cometă.

Am îndrăznit să cred, pentru 12 minute, între ora când am aflat vestea demisiei premierului Boc și ora când am văzut primele, da, manifestări are liderilor USL, că s-au liniștit. Că au primit ce au vrut, ce-i drept, parțial, și că se vor concentra pe trâmbițata preocupare pentru cetățeni. Nu să-i scoată în continuare în stradă, cum fac.

Din nou, m-am înșelat; dar mă înșel din ce în ce mai rar când e vorba de membrii opoziției. Ei o țin una și bună – bună în viziunea lor (sau vizuina?) – că jos președintele.

Dacă Boc a fost un primar-profesor care, totuși, a ținut piept “hoardelor”, celor din opozitie nu le convin nici numele vehiculate pentru premier interimar, precum Cătălin Predoiu – în interimatul interimatului – nici cel desemnat, Mihai Răzvam Ungureanu.

Nu le convin, logic, pentru că ambii sunt profesioniști în cel puțin un domeniu, cu experiență în diplomație, și dispuși să preia țara în situația, de ce să nu o spun, dezastruoasă, și să facă ceva pentru a îndrepta lucrurile. Ei, opoziția, ar vrea un guvern politic, oricâte ar spune ca să îmblânzească sau supună psihic electoratul pentru alegerile care, oricum, vor fi anul acesta.

Opoziția ar vrea, cum am auzit astăzi un manifestant, “tehnocrați aleși de noi din piață”. Ar vrea niște “de-ăia” care să fie marionetele lor și să răspundă cu “da tovarășu’ “ când li se ordonă.

Precum iepurele care rămâne blocat cu ochii în farurile mașinii care se apropie, liderii USL repetă, hipnotic, “jos”; bine, guvernul e jos. Parțial, asa cum și trebuie ca să asigure interimatul. Ei l-ar vrea de tot, anarhie.

Acum, le-a mai rămas președintele.

Dar, spre dezamăgirea lor, țin să-i anunț, așa cum o fac cei mai mulți jurnalisti care analizeaza și nu se aruncă precum fata mare la măritat, că de fapt au mai pierdut o rundă. Până și “bunicuța” i-a criticat, o palmă mai mare chiar nu puteau să-și ia, în contextul asta. Poate doar să fie desființați. Așteptăm…

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Felix Cuceanu

Comentarii

Comenteaza!

Alte titluri