Mizeria presei locale

De Mihai Ionescu (2012-02-05 09:34:44)

Măreşte imaginea

De ce nu se citeşte presă locală ? Mai exact de ce nu se caută la tarabă ziare din provincie, de ce locuitorii unui târg nu sunt interesaţi de publicaţiile din urbea lor. Chiar nu sunt tentaţi să vadă ce anume s-a mai petrecut prin cetate?

Preţul? Să fim serioşi, de multe ori publicaţiile locale sunt mai ieftine decât un ziar central.

Calitate? Ce-i drept sunt multe articole scrise cu piciorul sau simple comunicate de presă, dar am întâlnit şi condeie bune, cu har.

Atunci, de ce ziarele locale nu sunt cumpărate (băgate pe gât) de administraţiile locale, de diverse instituţii şi de cei 50 de politicieni zonali?

Din cauza haosului editorial. Nicio publicaţie locală, de provincie, cu mici excepţii, nu are o politică editorială.

De exemplu, luaţi la întâmplare în orice capitală de judeţ, trei ziare. „Glasul”, „Răsunetul”, „Momentul” la care se adaugă sufixul judeţean. Ce descoperiţi? Că în acelaşi ziar, în cele 4,8,10, 12 pagini există numai paradoxuri. În unele articole este ridicat în slăvi primarul, dar imediat este luat în tărbacă poate vicele (membrii ai aceluiaşi partid), atac direct la un senator, dar deputatul aceluiaşi partid este apreciat pentru merite deosebite. Prefectul e făcut zob, deşi majoritatea membrilor partidului de guvernământ este „osanată”. Nu există o liniaritate. Editorialul este pro-USL, dar în pagina 2 şi 3, sunt mitraliaţi şeful Consiliului Judeţean (PNL sau PSD) lăudat un parlamentar PDL sau un primar portocaliu şi invers.

În paginile de economie (dacă mai sunt) veţi vedea că firmele falimentare de stat sunt lăudate, dar în articolul următor se cere privatizarea activelor statului. Sau invers, avem ode aduse unor companii private dar în pagina următoare se face lobby pentru menţinerea unor societăţi cu capital de stat.

Ziarele locale dau impresia unui talcioc, cu multe tarabe unde fiecare vine şi vinde de toate – cămăşi şi acadele, pantofi şi scule, pălării, pardesiuri, la un loc cu chiloţi de damă, lame de ras cu robe de călugăr.

Paginile de sport sunt comune, semn că ziaristul de sport este acelaşi pe la toate gazetele.

De ce acest talmeş-balmeş ? Ar putea exista o motivaţie. Fiecare reporter de gazetă are un culoar, fie e gagică şi şi-o trage cu vreun mahăr al zilei şi atunci din mâna ei vor curge articole pro-amant şi evident chestii „pe surse” pe care i le oferă între două coituri respectivul. Mahărul este o sculă a unui partid care poate nu se mulează deloc pe opţiunea politică a patronatului de gazetă, dar atât timp cât mai dă parale e bine primit. Mare parte dintre aceste gagici de presă nu aleargă după subiecte, şi stau doar prin cârciumă... unde cade sau pică. Sursa de ştiri, cum am spus-o, este fucker-ul cu funcţie.

Dacă reporterul este bărbat, este mercenar. Are culoare spre mai mulţi politicieni din diferite partide şi ştie foarte bine să-i „onoreze” sau să-i „critice”, atunci când trebuie.

Nu se scriu articole pentru cititor, ci pentru cel care a făcut comanda sau pentru cel care este ţintă. Ziarele din provincie şi-au asumat de mult că nu se adresează publicului ci sunt doar foiţe pentru cei care dau comandă sau pentru cel criticat. Ziarele din provincie nu oferă informaţii, astea sunt comunicatele de presă care sunt publicate exact aşa cum au fost receptate, numai că sub ele apare numele unui ziarist (care nici o dată nu l-a citit măcar). Nu există ziare liberale, social – democrate sau de centru. Nu există ziare de partid. Sunt foi care aparţin unor oameni ai primarului, preşedintelui de CJ, senatorului sau deputatului X. Sunt doar mijloace de scandal între diferiţi indivizi membrii ai aceluiaşi partid sau diferite. Dar nu sunt polemici doctrinare, ci polemici ordinare.

De ce ? Pentru simplul motiv că în provincie, nici un mahăr al zilei nu este membru definitiv al aceluiaşi partid. El are la activ cel puţin 3 partide şi stă cu ochii pe alte trei. De aceea, locuitorii unei urbe nu vor cumpăra niciodată cu banul jos un ziar de la tarabă, în cel mai fericit caz, îl frunzăreşte fiecare dimineaţa, pe net, la serviciu, în timp ce-şi bea cafeaua.

(Nota editorului. Această viziune se mulează mai ales pe presa vâlceană).