În genunchi vă rog, domnule Mircea Badea

De Gheorghe Smeoreanu (2012-02-04 00:56:58)

Măreşte imaginea

Sînt disperat, domnule Mircea Badea, mă tem de faliment, de sărăcie, de neplata facturilor, de faptul că din directorul de ziar care sînt voi ajunge un aurolac cu mîna întinsă la semafoare. Nu vă fac faţă, domnule Mircea Badea, nu reuşesc să ţin pasul cu domnia voastră, mă copleşiţi, mă umiliţi profesional, mă distrugeţi, de la distanţă, fără să vreţi, fără să bănuiţi măcar...

Să vă explic, pe scurt, cum stau lucrurile, iubite şi mare coleg al meu - sper că îmi permiteţi să vă numesc aşa, deşi nu sînt decît un biet gazetăraş de provincie.

Dumneavoastră, stimate Maestre, reuşiţi dă aveţi circa cincizeci de idei politice ferme pe zi, la care se adaugă aproximativ o sută de opinii critice, ceea ce înseamnă că, asemeni vestitului Stahanov, aţi ridicat productivitatea muncii în presă pe culmi neatinse şi nici măcar bănuite, la care eu unul mă uit prostit. Păi, calculîndu-vă realizările, am ajuns la rezultatul că într-o lună exprimaţi în jur de 1500 de diagnostice ferme în domeniile social, politic şi economic, precum şi peste 3000 de observaţii critice profund întemeiate, ceea ce înseamnă că într-un an depăşiţi 18000 de idei şi atitudini imbatabile şi peste 36000 de critici usturătoare. Încredibil ce nivel aţi atins şi cum m-aţi lăsat în urmă pe unul ca mine !

Eu, să vă spun cinstit, domnule Mircea Badea, abia dacă reuşesc să am o singură certitudine pe zi faţă de un evenimentele politice care se întîmplă, ceea ce reprezintă aproximativ 2% din cîte aveţi dumneavoastră, la care se adaugă şi faptul că certitudinile mele, care şi aşa sînt puţine, sînt roase de îndoială pe la colţuri, adică eu nu reuşesc să ating puritatea de oţel, mai bine zis de diamant, a certitudinilor dumneavoastră. Trebuie că sînteţi un geniu, unul dintre acele piscuri ale presei care se nasc o dată la un mileniu, iar dacă presa nici măcar nu are un mileniu de cînd există, rezultă că nu s-a mai născut unul ca Domnia Voastră şi nici nu se va naşte prea curînd.

Eu citesc ca şi Dumneavoastră presa zilnic şi o mai comentez, fie în scris, fie cu amicii, însă nu reuşesc să proclam drept prost decît un ziarist pe zi, cel mult, precum şi maxim doi oameni politici, pe cînd Dumneavostră reuşiţi să descoperiţi seară de seara cel puţin o duzină de imbecili, peste douăzeci de cretini, tîmpiţi, urîţi, ceea ce reprezintă o adevărată industrie a libertăţii de exprimare, ceva uriaş, precum un combinat de atitudini. Sînteţi un Mittal al presei mondiale, produceţi cu mult mai multă batjocură într-o oră decît produce respectiva firmă oţel.

Într-o seară, îngenunchiasem în faţa televizorului şi să vă imploram milă cu mîinile întinse, murmurînd rugăciunea de a nu mă face una cu pămîntul, promiţîndu-vă să mă las de presă pînă la sfîrşitul zilelor mele, cînd mi-am dat seama că presa trebuie să existe totuşi pentru a avea Dumneavoastră ce judeca, precum un Zeu al mediilor de informare. Am căzut secerat de extaz şi nu m-am putut ridica decît atunci cînd aţi spun vorba magică "Trăim în România etc." În genunchi vă rog, domnule Mircea Badea să mă iertaţi că exist, că sînt sau fac şi eu pe ziaristul, să mă iertaţi că am crezut că mai avem nevoie de Stat, de Guvern, de Parlament, de Poliţie, de Justiţie, vax, în fond, nu avem nevoie decît de Mircea Badea.

Trăim în Gura presei şi asta ne face oameni.

Trăim în Gura presei şi asta ne dă sens vieţii.

Domnule Mircea Badea, vie emisiunea Ta, facă-se voia Ta, precum la televizor, aşa şi pe pămînt, manipularea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne izbăveşte să mai gîndim.

Amin.

(Articol publicat în "Criterii" la 22.10.2008)