Nicolescu-USL, personaj de cărți SF

De Felix Cuceanu (2012-01-31 22:05:59)

Nicolescu-USL, personaj de cărți SFMăreşte imaginea

În una dintre cărțile de căpătâi ale genului SF, Frank Herbert descria niște personaje crescute în cuve, care puteau lua orice înfățișare. Ca acei dansatori-față se prezintă opoziția, pe zi ce trece. Constantin Nicolescu, la Pitești, vorbește despre orice altceva decât despre problemele politice actuale; el și acoliții săi din consiliul județean ne spun, în conferințe, știri vechi de o săptămână, ca și cum noi nu am văzut, măcar pe fereastră, că a nins. Mult. Că mașinile agricole pe care ei le numesc de deszăpezire nu și-au făcut treaba. Că parțial, sudul județului Argeș a rămas fără electricitate. Ca și cum nu am ști că pe DN73 ajungi, prin gropi, în China, și că nu a fost reabilitat din cauză că ei au organizat licitațiile.

Cu toate astea, “guvernul nu dă bani”. Banii din fondurile europene unde sunt? Încă se cercetează – penal.

Antonescu, la Bruxelles, aberează despre faptul că România nu e Rusia și nici nu va fi. Pe bune? Verificăm pe hartă sau in istorie? Nici PSD nu e roșu și nu va fi, nu-i așa? Uitându-mă la el și la Ponta, chiar îmi dau seama că Bitman a avut dreptate: “și băieții plâng”. Se vaită și dau inapoi în fiecare declarație; mai nou, spun că în Romania nu este dictatură. Dacă mă uit în urmă, câteva zile, cei doi erau ăia care strigau prin gura celor scoși în frig, că este; cumva, mă mir că nu au ieșit pe rând cu declarații publice prin care să fie de acord cu spusele lui Mark Gitenstein.

În teritoriu, toți sunt brusc interesați de soarta oamenilor. Pardon, a alegătorilor. Deszăpezire, adăpost pentru cerșetori și oamenii străzii, papa și căldurică pentru posibili votanti. La vârful coaliției continuă războiul declarativ, până și între ei, dar în județe nu-i mai aude nimeni. Nici invers. Mi se pare normal, după ce anunță demisii, se răzgândesc, se răz-răzgândesc și până la urmă adoptă, cică, “greva parlamentară” – formula inexistentă în legislația românească.

Președintele consiliului județean Argeș visează la norme de aplicare a Constitutiei, care să reglemeteze și să explice “pe larg” ce înseamnă anumite prevederi. Ca în unele state europene, zice el. Ceva care să extindă posiblitatea lor de a o încălca, zic eu.

Nici el nu crede ce spune dar, pentru că președintele dorește schimbarea legii fundamentale, el nu o vrea. Iar întrebat despre eventuala introducere în Constițutie a prevederilor de deficit bugetar, dă din colț în colț. Și sunt multe prin birourile alea. Uite-așa! Propun două Constituții: una pentru partide și una pentru cetățeni. La cât de preocupați de “binele oamenilor” sunt cei din USL acum, declarativ mi-ar da dreptate.

Cu toate astea, apele nu trebuie să se liniștească, așadar protestele partidelor continuă. Cum? Așa cum zice “tătuca” Nicolescu: “prelungim autorizația”.

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Felix Cuceanu

Comentarii

Comenteaza!

Alte titluri