Adrian Năstase, condamnat degeaba!

De Mircea Mărgărit (2012-01-30 18:59:55)

Adrian Năstase, condamnat degeaba!Măreşte imaginea

Inevitabilul s-a produs: Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat logodirea lui Adrian Năstase cu penitenciarul, care plîngea de atîta vreme de dorul lui.

Completul de trei judecători i-a dat doi ani de pîrnaie şi interdicţia de a fi ales, şi ultima speranţă a rămas în completul de cinci judecători, singura şi ultima instanţă care mai poate răsturna verdictul.

În aceste condiţii, lui Năstase trebuie să-i acordăm în continuare prezumţia de nevinovăţie şi, oricît ne-ar mînca tălpile, trebuie să ne abţinem să jucăm tontoroiul pe mormîntul omului politic de la Cornu.

S-au mai văzut răsturnări de verdicte şi, după cum cred eu, biciuit de perspectiva de a se logodi cu te miri cine prin penitenciar, fostul prim-ministru va biciui şi el găina Uniunii, ca să-i aducă acasă nişte alegeri anticipate.

Este, dacă vreţi, o cursă contra cronometru: dacă recursul se judecă înainte de alegeri, există pericolul ca sentinţa să fie confirmată şi la completul restrîns, ceea ce ar însemna sfîrşitul carierei politice a lui Năstase.

Dacă avocaţii lui vor reuşi să tragă de timp sau tovarăşii lui vor reuşi să răstoarne guvernul, astfel ca recursul să se judece sub alte auspicii politice, aş putea paria că Năstase va fi din nou achitat şi va putea să-şi vadă în continuare de interesele lui şi ale poporului.

Nu cred că Victor Ponta va fi lăsat să-l abandoneze pe Adrian Năstase, deşi un sejur la răcoare ar rezolva brusc şi fără dureri de cap multe rivalităţi şi multe dispute dintre vechea gardă şi gaşca de politicieni noi (că tineri nu mai sînt) grupaţi în jurul preşedintelui partidului.

Aşadar, dincolo de vînzoleala mediatică pe care a produs-o condamnarea, dincolo de justificările şi acuzaţiile împotriva lui Băsescu - cel care, nu-i aşa, a dat ordin la Curte să-l logodească pe ăsta cu pîrnaia - vom asista la escaladarea protestelor activiştilor de partid, care au un motiv în plus să înfrunte gerul de dragul democraţiei şi de dragul poporului (am zis poporului, nu popoului).

Dacă acceptăm teza domnului Năstase cum că judecătorii Curţii au ascultat comanda politică de la Cotroceni, atunci trebuie să acceptăm şi consecinţele acestei teze: că judecătorii ăia joacă după cum cîntă puterea politică a momentului şi, prin urmare, un preşedinte binevoitor la Cotroceni le va da ordin judecătorilor să-l scoată pe Năstase din cîrlig.

Fireşte, nu contează foarte mult că, insistînd pe ideea condamnării la comanda politicului, Adrian Năstase ne face să ne îndoim de corectitudinea achitării lui în alte circumstanţe politice.

Cazierul judiciar nu cunoaşte termenul de vinovăţie morală. Ceea ce, pînă la urmă, este singurul lucru care contează.

În concluzie, degeaba l-a condamnat Curtea Supremă, că nu putem să jucăm încă tontoroiul pe mormîntul politicianului Năstase, dar poate ar fi cazul să ne dăm ciubotele la pingelit. Aşa, pentru orice eventualitate.

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Mircea Mărgărit

Comentarii

Comenteaza!

Alte titluri