Membrii USL se contrazic în timpul conferințelor de presă. Viața îi contrazice pe toți.
Decredibilizarea opoziției se face din interior
din-punctul-meu-de-vedere, Felix Cuceanu (2012-01-26 23:48:27)
Dintre membri opoziției, respectiv ai USL, cei mai vocali sunt, desigur, cei care au cel mai mult de pierdut. Nu cei ai PSD, căci ei coordonează de fapt mișcarea, nu cei ai PC, ei fiind un fel de satelit, după cum vedem și în siglele conglomeratului-mutant al Uniunii, ci, desigur, ai Partidului Liberal.
Partid care, după cum știm, este pe cale de dispariție și care a acceptat să facă parte din struțo-cămila asta ca să mai aibă, politic, cîte un cuvânt de spus.
Pe cât de puține cuvinte au de spus, totuși, pe atât membri liberali își controlează mai puțin limbajul ajungând, precum cel-mai-coafat dintre ei, să-și iasa din fire pe la conferințele de presă și la mitinguri.
Așa se întâmplă cu Andrei Gerea care, pe sub atitudinea de domn, când se află în public - mă refer aici la publicul larg, nu la reprezentanții media - are și una de "chiar trebuie să explic așa, mură-n gură?", la conferințe și când întrebarile ori îl deranjează ori îl scot, ca pe orice politruc, de pe făgașul gândirii lui și numai a lui.
"Dictatura e mai ieftină decât democrația", spune acesta, cu emfaza, ca și cum ar fi dezvăluirea secolului însa probabil se referă la dictatura din interiorul Uniunii; cu toții stim că PSD conduce de fapt treburile și, pâna la urmă, frustrarea unuia ca Gerea este de înțeles atunci când trebuie să tacă in fața unuia vârât pe gât, atât în Camera Depuțatilor cât și în partid, în Argeș, de Constatin Nicolescu.
Gerea este de părere că guvernul ar trebui să se considere picat, că în cazul unei moțiuni de cenzură, odată ce Curtea Constituțională a dat verdict de neconstituționalitate pe legea comasării alegerilor. Eu aș zice că nu consideră, doar visează.
Pare că ar vrea ca CCR să rezolve treburile pe care PNL ar fi trebuit să le rezolve în Parlament. Nu este neobișnuit ca cineva să aștepte să îi facă altcineva treaba, însa asta e de-a dreptul aroganță, mai ales când vrea să ne vâre pe gât ca CCR ar fi luat această decizie în urma anunțului demisiilor-fantomă ale membrilor PNL din Parlament.
Demisie pe care nu numai că nu și-au depus-o, dar nici nu o vor depune dacă partenerii lor în dorința de guvernare nu-i lasă.
Reprezentanții celor două partide principale ale alianței - PC nu se pune - se contrazic atunci când sunt față în față, unul lângă altul, în conferințe, în răspunsurile telefonice și prin mijloacele media.
PNL încearcă să pară mai rebel decât coafura președintelui de partid, PSD vrea să pară că are ceva de-a face cu democrația, când totul la ei, de fapt, stă în deciziile unui singur om, indiferent că acesta apare pe scena politică, public, ori că stă la caldurică.
Recomanda articolulAlte articole despre
• USL• Andrei Gerea• Curtea Constitutionala• Parlament• struto-camila
Mai cititi in CRITERII.RO
ACUM 0 ore
Nu înțeleg de ce nu le mulțumiți
Așa cum se arătau lucrurile în urmă cu două luni, USL nu avea cum să nu câștige alegerile, cu condiția ca domnii co-președinți să stea liniștiți. Este exact paradigma Mircea Geoană, care ar fi azi președinte dacă în ultima săptămâna de campanie ar fi mers la pescuit. Ponta...
ACUM 12 ore
Cum îi executã MRU pe cei care greşesc faţã de ţarã
Sala Palatului. La un colţ de masă stă tăcut primul ministru al României, MRU. Se uită la fiecare dintre membrii cabinetului. Are o figură oţelită. Îmbrăcat în uniforma SS produce panică numai când e privit. Brusc se uită la Bode:
„Bode, cum am spus! Hăhăian!” şi arată cu un...
ACUM 18 ore
Civili omorâţi cu arme chimice în Siria
Comunitatea internaţionalã este obligatã sã punã capãt masacrãrii populaţiei civile care protesteazã împotriva regimului dictatorial în Siria, chiar cu preţul vieţii. Oameni nevinovaţi continuă să fie ucişi în plină stradă de trupele fidele regimului lui Bashar al-Assad. În...
ACUM 25 ore
Despre plecarea secretă a lui Crin Antonescu în Olanda
Crin Antonescu, Dan Radu Ruşanu, Puiu Haşoti şi Andrei Marga, evident noaptea la ora două, după o partidă de poker.
„Bă, Voicu ăsta, când dracu vine să-mi spună şi mie lista ţărilor unde să mă duc. Sper că a înţeles că am pretenţii mari, nu vreau să pic mai prejos decât...
ACUM 36 ore
Şatra USL s-a mutat la balconul Parlamentului
Bogdan Niculescu Duvăz este deputa în colegiul Piteşti Centru, adică este reprezentantul meu în Camera Deputaţilor şi găsesc că parlamentarul PSD nu se achită de misiunea cu care a fost învestit de mine şi de alte cîteva zeci de mii de piteşteni.
Noi, piteştenii din colegiul...
ACUM 40 ore
Corupţie şi evaziune fiscalã în învãţãmânt
România nu are mafioţi ca pe timpuri, cu pistoale, clanuri, zone de acţiune, împărţirea străzilor, asasinate la comandă. Dar ţara noastră este condusă de mai multe mafii specializate în evaziuni fiscale, muncă la negru, exploatarea forţei de muncă, luare de mită, dare de mită,...
ACUM 62 ore
Cum blochează Nicolescu alegerile
Constatin Nicolescu este cercetat penal într-un dosar inițiat de Agenția Națională pentru Integritate, pentru conflict de interese, infracțiuni asimilabile celor de corupție și fals în declarații.
Până acum nu a fost anunțat un canditat al PSD la șefia consiliului județean iar asta...
ACUM 62 ore
Senzaţional! Circ la o televiziune din Vâlcea
Undeva la sediul televiziunii private Vâlcea 111, în ajunul decernării premiilor fundaţiei Vâlcea 111. Masă rotundă. Printre cei adunaţi acolo: Emilian F., Liviu B., George P. şi Aura C.
„Bă, io vreau să scot maximul din premiile astea. Adică puncte. Deci lăbarii pe care îi...
Articole pe aceeaşi temă
- USL îi amendează pe ziariştii incomozi
Recunosc, mă fac vinovat că am tulburat liniştea şi ordinea publică la conferinţa de presă a USL Argeş din ziua instalării guvernului...
- USL-iștilor li s-au înmuiat argumentele la intrare
Opoziția e în găleată. De-aia de plastic, la frig crapă. Membrii USL nici nu mai știu din ce fac parte, care ce să mai declare, se războiesc...
- Vâlcea politică fierbe după discursul lui Ponta
Numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea executivului a determinat, în doar câteva ore, o vizibilă răcire a lui Victor Ponta față de...
- Nefericitul și sărmanul Ponta...
Traian Băsescu era Ministrul Transporturilor. Iarnă, cei ce de la CFR nu reuşiseră să lămurească problema cu restructurările. Ce face...
- Opoziția e în comă. Și, culmea, se mișcă, se zbate
Opoziția aberează. Și, mai grav, aberează în comă (cea clasică) sau nu vede bine, deci tot despre comă e vorba – acea aberație a...
- De ce nu vreau unirea Moldovei cu România
Pe rețelele de socializare au apărut, din nou, îndemnurile la unirea Republicii Moldova cu România. De data asta, pornite de la cei mai virulenti...
- Obrazul gros al USL nu simte frigul
Frigul face ca inteligența opoziției să se retragă în sine. Dovezile sunt peste tot, precum fulgii de zăpadă; doar că, în cazul lor, nu cad...
- Fabula lui Boc: albina care înţeapă şi musca fără cap
Intrând în grevă parlamentară, USL riscă să depăşească pragul de anxietate al românilor. Mitinguri haotice, scandal la televizor, proteste...
- Nicolescu-USL, personaj de cărți SF
În una dintre cărțile de căpătâi ale genului SF, Frank Herbert descria niște personaje crescute în cuve, care puteau lua orice...
- Antonescu nu cunoaste constituția, dar o invocă
“USL nu mai are ce discuta cu cei din cadrul guvernării actuale” seamănă cu "Răspund doar în fața marii adunări naționale". Un mental...
- Andrei Gerea l-a dus pe Calinic în Parlament
Pe deputatul liberal Andrei Gerea îl stinghereşte grozav, aproape ca o pietricică în pantof, însoţirea surprinzătoare dintre PD-L Argeş şi...
Omul care are la mână întreaga clasă politică
Combinatul Oltchim are pierderi uriaşe de ani de zile, dar cu toate astea directorul general...
De ce stau directorii OLTCHIM prin Tribunale
În ultima perioadă Constantin Roibu, încă director general al OLTCHIM SA, dar şi Radu Nicolae...
Vanghelie s-a însurat cu Caţavencu şi l-au născut pe Ponta
Copreşedintele s-a dus în Statele Unite ca să facă limba română praf.
Vorbind la o...
Traficanţi împuşcaţi la miezul nopţii
Seara, în spatele unei clădiri, chiar spre ora 23, este montat cadrul. Nici ţipenie de om....
Infractori în slujba legii
România nu are mafioţi ca pe timpuri, cu pistoale, clanuri, zone de acţiune, împărţirea...