De ce nu vreau sã privesc înapoi

De Ramona Voiculescu (2012-01-26 22:49:48)

Măreşte imaginea

Mult timp am trãit cu convingerea cã în viaţã nu se poate merge înainte dacã nu ne lãsãm oglindiţi în imaginea trecutului. Tocmai din acest motiv, de numeroase ori am fost cuprinsã de teamã şi tristeţe, simţind încleştarea sentimentelor gri care îmi întinau speranţele. Când îndrãzneam sã îmi clãdesc vise şi sã mã imaginez într-un viitor frumos, plin de zâmbete şi iubire, îmi bãtea la uşã cu puterea sa nemiloasã, ca a uraganelor, trecutul.

Era ca şi cum dansul inimii îmi era întrerupt de un urlet sinistru ce acoperea mirajul muzicii şi cãdeam apoi ca din înaltul norilor pe pãmântul rece şi gol. Nu mã aştepta nimeni în cãderea mea, pentru cã eu singurã alungam tot ceea ce încerca sã mã facã fericitã şi sã îmi sãrute visele cu picãturi de gânduri curate, pline de iubire.

Dar gata! Ajunge sã mã las pradã disperãrii şi umbrelor trecutului! Vreau sã privesc spre viitor, prin prezent. Vreau sã alung tot ceea ce îmi zguduie echilibrul interior, asemenea furtunilor de zãpadã care ingheaţa tot ce întâlnesc în cale, fãcând sã devinã totul rece şi imobil.

Aş merge pe jos pânã la capãtul pãmântului pentru iubirea mea. Îmi dã putere şi credinţa cã viaţa poate fi frumoasã. Îmi umple sufletul de o emoţie nemaiîntâlnitã pânã acum şi simt un gol imens în mine atunci când e departe de mine. Clipele când nu suntem împreunã par eterne şi dor. M-a învãţat sã iubesc în doi, sã nu mã mai iubesc doar pe mine. El este familia mea, lumea şi universul meu.

Aş merge cu el pânã la capãtul pãmântului şi acolo am privi, mânã în mânã, fãrã teamã, cum rãsare soarele zilei de apoi.