La Rm. Vâlcea, Unirii 1 şi Unirii 2 nu sunt două staţii de metrou

din-punctul-meu-de-vedere, Emanoil Popescu (2012-01-25 10:48:35)

La Rm. Vâlcea, Unirii 1 şi Unirii 2 nu sunt două staţii de metrouMăreşte imagineaVEZI GALERIA FOTO

A venit şi Ziua Unirii Mici. Atât de la Prefectura Vâlcea cât şi de la Consiliul Judeţean au fost trimise către presă e-mail-uri cu invitaţii la fericitul eveniment. Primul urma să înceapă la ora 10.30, iar cel de-al doilea la ora 11.00. Curiozitatea cea mare consta în felul în care se poate organiza un astfel de eveniment naţional pe plan local într-o perioadă de austeritate, dacă vor avea loc incidente pe fondul protestelor cetăţeneşti din ultimele zile şi, nu în ultimul rând, cum se va împărţi lumea presei pentru că evenimentele aproape că se suprapuneau ca oră de începere.

Până la urmă s-a optat pe ceea ce s-ar putea numi fără a greşi prea mult la un surogat de sărbătorire. La Prefectură nelipsiţii actori de la Teatrul Ariel au prezentat un scurt moment de evocare istorică, poate chiar prea scurtă şi fără să mai smulgă fiorul patriotic din alţi ani. Aceleaşi şabloane care plictisesc, fără schimbări care poate să atragă atenţia, ca şi cum ai asculta la nesfârşit acelaşi disc de patefon chiar dacă acesta ar fi imprimat cu muzică cât de cât bună.

După „arieli” a urmat o palidă Horă a Unirii, una fără tragere de inimă, la care au participat personalităţile oficiale prezente indiferent de culoarea politică. E drept că aşa era şi frumos având în vedere semnificaţia momentului sărbătoresc, dar nu s-au putut vedea şi... cetăţeni de rând. În plus de acest lucru au strălucit prin absenţă, sau mai bine spus, n-au fost prezente figuri mai cunoscute de la PNL şi UNPR. Cu riscul de a greşi, dar cele două formaţiuni politice au boicotat evenimentul.

Hora Unirii din faţa Prefecturii a durat vreo 2-3 minute şi gata. Nimeni, dar absolut nimeni, n-a spus trei vorbe acolo despre eveniment ca şi cum – „Dragii noştri cei mai dragi, ne-am întâlnit aicea-şa ca să ne întâlnim pentru că ar da aiurea dacă nu ne întâlneam şi ne ieşea vorbe !”.

Şi uite aşa s-a încheiat şi frumoasa şi extrem de scurta manifestare ! În acel moment, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean, simţind că prima parte din „să ne facem că ne pasă de Mica Unire” a luat sfârşit a făcut o invitaţie sonoră: „Şi acum vă rog să veniţi cu toţii în faţa Consiliului !”. Aşadar luase sfârşit „Unirii 1” şi urma „Unirii 2” !

În faţa Consiliului Judeţean, având în vedere şi spaţiul limitat, cei prezenţi s-au strâns degrabă de mânuţe într-un surogat de dans cu paşi şi ritm pe care prea puţini le cunoşteau, mai mai să se calce pe bombeu de înghesuială, şi numai muzica de fundal putea să te ducă cu mintea că este Hora Unirii. Şi acest dans formal a durat în faţa Consiliului Judeţean tot vreo 2-3 minute şi s-a dat tonul la veselie populară că tot era sărbătoare. Ansamblul „Rapsodia Oltului” şi-a început imediat repertoriul, iar interpreta populară Mioara Raica presta de zor.

În tot acest răstimp, vis-a-vis de Consiliu, cei prezenţi au fost trataţi cu cozonac şi vin. Abia acum au început să apară şi ceva cetăţeni, care imediat ce terminau felia de cozonac şi paharul cu vin mai intrau o dată şi încă o dată la îmbulzeala creată. Păi dacă este sărbătoare, păi să sărbătorim dacă tot nu ne interesează altceva decât cozonacul şi vinul !

În rezumat ! Cele două manifestări paralele, Unirii 1 şi Unirii 2, au durat circa 30 de minute. Anul viitor oare cât o să dureze, şi dacă vor fi tot două ?

Recomanda articolul

Alte articole despre

24 Ianuarie Hora Unirii Prefectura Vâlcea Ion Cîlea Consiliul Judetean Vâlcea PNL UNPR

Mai cititi in CRITERII.RO

ACUM 0 ore

Nu înțeleg de ce nu le mulțumiți

Nu înțeleg de ce nu le mulțumiți Așa cum se arătau lucrurile în urmă cu două luni, USL nu avea cum să nu câștige alegerile, cu condiția ca domnii co-președinți să stea liniștiți. Este exact paradigma Mircea Geoană, care ar fi azi președinte dacă în ultima săptămâna de campanie ar fi mers la pescuit. Ponta...

Citeşte tot articolul

ACUM 12 ore

Cum îi executã MRU pe cei care greşesc faţã de ţarã

Cum îi executã MRU pe cei care greşesc faţã de ţarãSala Palatului. La un colţ de masă stă tăcut primul ministru al României, MRU. Se uită la fiecare dintre membrii cabinetului. Are o figură oţelită. Îmbrăcat în uniforma SS produce panică numai când e privit. Brusc se uită la Bode: „Bode, cum am spus! Hăhăian!” şi arată cu un...

Citeşte tot articolul

ACUM 18 ore

Civili omorâţi cu arme chimice în Siria

Civili omorâţi cu arme chimice în Siria Comunitatea internaţionalã este obligatã sã punã capãt masacrãrii populaţiei civile care protesteazã împotriva regimului dictatorial în Siria, chiar cu preţul vieţii. Oameni nevinovaţi continuă să fie ucişi în plină stradă de trupele fidele regimului lui Bashar al-Assad. În...

Citeşte tot articolul

ACUM 25 ore

Despre plecarea secretă a lui Crin Antonescu în Olanda

Despre plecarea secretă a lui Crin Antonescu în OlandaCrin Antonescu, Dan Radu Ruşanu, Puiu Haşoti şi Andrei Marga, evident noaptea la ora două, după o partidă de poker. „Bă, Voicu ăsta, când dracu vine să-mi spună şi mie lista ţărilor unde să mă duc. Sper că a înţeles că am pretenţii mari, nu vreau să pic mai prejos decât...

Citeşte tot articolul

ACUM 36 ore

Şatra USL s-a mutat la balconul Parlamentului

Şatra USL s-a mutat la balconul ParlamentuluiBogdan Niculescu Duvăz este deputa în colegiul Piteşti Centru, adică este reprezentantul meu în Camera Deputaţilor şi găsesc că parlamentarul PSD nu se achită de misiunea cu care a fost învestit de mine şi de alte cîteva zeci de mii de piteşteni. Noi, piteştenii din colegiul...

Citeşte tot articolul

ACUM 40 ore

Corupţie şi evaziune fiscalã în învãţãmânt

Corupţie şi evaziune fiscalã în învãţãmântRomânia nu are mafioţi ca pe timpuri, cu pistoale, clanuri, zone de acţiune, împărţirea străzilor, asasinate la comandă. Dar ţara noastră este condusă de mai multe mafii specializate în evaziuni fiscale, muncă la negru, exploatarea forţei de muncă, luare de mită, dare de mită,...

Citeşte tot articolul

ACUM 62 ore

Cum blochează Nicolescu alegerile

Cum blochează Nicolescu alegerileConstatin Nicolescu este cercetat penal într-un dosar inițiat de Agenția Națională pentru Integritate, pentru conflict de interese, infracțiuni asimilabile celor de corupție și fals în declarații. Până acum nu a fost anunțat un canditat al PSD la șefia consiliului județean iar asta...

Citeşte tot articolul

ACUM 62 ore

Senzaţional! Circ la o televiziune din Vâlcea

Senzaţional! Circ la o televiziune din VâlceaUndeva la sediul televiziunii private Vâlcea 111, în ajunul decernării premiilor fundaţiei Vâlcea 111. Masă rotundă. Printre cei adunaţi acolo: Emilian F., Liviu B., George P. şi Aura C. „Bă, io vreau să scot maximul din premiile astea. Adică puncte. Deci lăbarii pe care îi...

Citeşte tot articolul

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii (1)

Gheorghe Ionita spune:

ZIUA DEZBINARII NATIONALE si LOCALE

Din pacate ziua Unirii s-a dovedit ZIUA DEZBINARII NATIONALE si prin contributia "Unsului Guvernului" la Rm-Valcea si ziua DEZBINARII LOCALE. La anul ????. decat doua mai bine niciuna. RUSINICA!!!!!

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Omul care are la mână întreaga clasă politică

Omul care are la mână întreaga clasă politică Combinatul Oltchim are pierderi uriaşe de ani de zile, dar cu toate astea directorul general...

Citeşte tot articolul

De ce stau directorii OLTCHIM prin Tribunale

De ce stau directorii OLTCHIM prin TribunaleÎn ultima perioadă Constantin Roibu, încă director general al OLTCHIM SA, dar şi Radu Nicolae...

Citeşte tot articolul

Vanghelie s-a însurat cu Caţavencu şi l-au născut pe Ponta

Vanghelie s-a însurat cu Caţavencu şi l-au născut pe PontaCopreşedintele s-a dus în Statele Unite ca să facă limba română praf. Vorbind la o...

Citeşte tot articolul

Traficanţi împuşcaţi la miezul nopţii

Traficanţi împuşcaţi la miezul nopţiiSeara, în spatele unei clădiri, chiar spre ora 23, este montat cadrul. Nici ţipenie de om....

Citeşte tot articolul

Infractori în slujba legii

Infractori în slujba legii România nu are mafioţi ca pe timpuri, cu pistoale, clanuri, zone de acţiune, împărţirea...

Citeşte tot articolul