De Ramona Voiculescu (2012-01-25 00:19:17)
Neastâmpãratul Zeu al iubirii a depus armele şi mi-a fãcut o mare surprizã. A lãsat norişorii pufoşi ca perniţele moi ale copiilor pentru a se plimba cu mine prin pãdurea îmbrãcatã în albul îngheţat al zãpezii. Totul devine magic şi ca într-o poveste, copacii işi pleacã încet crengile când trecem pe lânga ei, pentru cã mã recunosc. Printre ei am alergat cu iubitul meu, ne-am sãrutat şi ne-am povestit gândurile şi iubirea.
Cupidon este îndrãgostit. El, care mereu işi dorea sã dãruiascã iubire prin sãgeţile lui care ţinteau direct în suflet, acum iubeşte ca un adolescent nebun o femeie în ai cãrei ochi se oglindeşte marea. Se amuza de felul în care îi transformã iubirea pe muritori şi nu intelegea fericirea de care se îmbãtau cand iubeau.
Clipele fãra iubita lui par o crudã eternitate, iar vocea şi vorbele ei au devenit pentru rãsfãţatul Cupidon o rugãciune recitatã în templul sufletului sãu. Îi mãrturiseşte iubirea prin versuri, prin gesturi simple dar curate, izvorâte dintr-un loc tainic al inimii lui cândva de gheaţã.
Işi credea sufletul cufundat în somnul veşnic al indiferenţei, dar acum visele lui sunt pline de ea. O iubeşte atât de mult, încat s-a hotãrât sã renunţe la nemurire pentru a pãşi în lumea de dincolo, ţinându-se cu ea de mânã. Nimic fãrã ea nu are sens pentru el acum.
L-am întrebat cu lacrimi în ochi, emoţionatã ca un copil care acum a descoperit poarta secretã spre paradis, de ce a vrut sã îmi vorbeascã mie despre iubirea lui. Zâmbind, mi-a spus cã eu am cunoscut de curând iubirea vieţii mele şi simte cã uneori norii cenuşii ai îndoielii mã cuprind.
Tocmai din acest motiv m-a cãutat. Pentru a îi risipi cu ultimele sale sãgeţi, deoarece atunci când l-a auzit pe iubitul meu spunând cã îşi doreşte sã moarã ţinându-se cu mine de mânã, a înţeles cã el este alesul meu, trimis de Zei şi de destin.
A vrut sã spun întregii lumi secretul sãu, ca lumea sã înveţe de aici înainte sã îşi caute singurã iubirea şi sã nu mai aştepte sãgeţile lui.
Recomanda articolul