Poveste de dragoste şi ură pe facebook

De Gheorghe Smeoreanu (2012-01-21 17:17:12)

Poveste de dragoste şi ură pe facebookMăreşte imaginea

Azi noapte, la ore târzii, când citeam presa cu facebook-ul deschis, o doamnă/domnişoară m-a anunţat că mă scoate din lista de prieteni pe motiv că ţin cu Băse. Imediat au intrat vreo şase, şapte care au zis că mă scot şi ei, pe acelaşi motiv, jurându-şi unii altora ca altădată să îi verifice mai îndelung şi mai temeinic pe cei cărora le trimit cereri de prietenie.

Acuza principală era că sunt un nespălat care a dat like unei pagini care îl susţine pe preşedinte, iar acest simplu gest făcut cu arătătorul mâinii drepte pe maus ar fi fost răsplătit de Băsescu cu bani grei.

Zadarnic am susţinut că îmi fac duş zilnic şi că da, ar fi fost minunat să primesc nişte bani pentru un like. Mi s-a spus că precis sunt un prost făcut grămadă, un manipulat care nu ştie pe ce lume se află. Recunosc că asta mi-a zâdărit orgoliul şi am replicat mărturisind că am patru diplome obţinute la universităţi serioase, din ţară şi străinătate.

Da, zice unul, degeaba ai şcoală, dacă nu ai învăţat acolo că Băsescu e un criminal. He, he !...Apoi, a adăugat că, în mod cert , sunt un parazit social care se vinde pe nimic. Iarăşi s-a trezit vanitatea din mine şi am subliniat că muncesc circa 12 ore pe zi.

Aha, te-am prins, zice altul, înseamnă că ce faci tu nu se vinde şi de aia munceşti atât...

Mi-am cerut scuze şi m-am băgat la somn, nu înainte de a inventaria epitetele cu care tocmai fusesem gratulat: nespălat, prost, impostor, infiltrat, slugoi, parazit social.

Atitudinea faţă de preşedintele Traian Băsescu s-a transformat, în mintea unora, într-o poveste de dragoste şi ură, o telenovelă cu un personaj rău şi mai multe personaje bune. Cred că această abordare este greşită şi e nevoie să gândim mai suplu.

Eu unul l-am detestat în mai multe rânduri pe Băsescu, de pildă atunci când, şef de stat fiind, a băut cu Becali şi cu fotbaliştii până în zori, ori atunci când dansa din buric la Neptun şi, mai ales, atunci când a trimis-o pe Eba la Bruxelles. Pe de altă parte, l-am admirat atunci când, ştiind că devine inamicul public nr. 1, a ieşit singur la televizor şi a anunţat că este imperios necesar să se taie din pensii şi salarii. Băsescu nu este genul meu de om, hăhăie prea mult, e prea cinic, dar îi admir realismul din ultima vreme, îi studiez atent doctrina aparent paradoxală cu privire la consolidarea statului în contextul unei tot mai puternice integrări în UE. Iar mai presus de toate,îl consider pe Traian Băsescu primul om politic român care s-a dezbărat de populism, iar pentru asta îl simpatizez enorm.

Judecata la care îi supunem pe oamenii politici nu trebuie să fie una în alb şi negru. Nu e nevoie să fim neapărat pro sau contra, să fim ultraşi. Întotdeauna situaţiile presupun, prin complexitatea şi nuanţele lor, o atitudine pe măsură.

Închei rugându-vă să mă scoateţi din listă, în eventualitatea că aveţi o listă alcătuită din fanatici.

Mulţumesc.

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

    Articole de Gheorghe Smeoreanu

    Comentarii

    crinutu spune:

    las-o mai moale

    Ar fi cazul sa nu mai judeci la tv cine are sau nu dreptate in cazul protestelor,se vede de la o posta ca balanta e inclinata rau in partea PDL-ului!

    Raspunde acestui comentariu!


    Adauga comentariul tau!

    Alte titluri