Colbul ridicat din carte

De Teodor Brucăr (2012-01-21 10:26:51)

Măreşte imaginea

Câţi dintre noi îl mai citim pe Eminescu? S-au spus atâtea prostii, s-au rostit atâtea mizerii despre El, într-un stupid şi inutil exerciţiu de "de-fetişizare" , încât e aproape ruşinos să îi mai pomenim numele.

Stăruinţa în macularea imaginii şi operei Visătorului de la Ipoteşti pare să fi rodit. Nu încetăm să-l invocăm, idiot şi festivist, încercând să ne validăm propriile inepţii prin citarea sau pomenirea sa. Repetăm aceleaşi stereotipuri, ne bălăcim în canon sau turuim cele câteva versuri memorate în şcoală. Dar îl mai citim? Chiar îl citim? Câţi dintre noi o mai facem? Câţi au citit vreodată scrisorile lui Eminescu? Dar proza sa, pentru care îmi marturisesc o slăbiciune aparte, cine o mai citeşte?

"Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit."
Scrisoarea I (fragment)

Aş vrea să mă întîlnesc cu îngerii lui Eminescu. Măcar o dată pe an, sa discutăm si să ascultam blues, sub tei, seara pe deal...