Bãrbãţia nu e în pantaloni

De Ramona Voiculescu (2012-01-16 21:13:34)

Bãrbãţia nu e în pantaloniMăreşte imaginea

Apel cãtre dezinformare: BÃRBÃŢIA NU E ÎN PANTALONI. Acesta e mesajul care circulã pe telefoanele stimabilelor doamne în aceste zile furtunoase ale epocii moderne. De dragul ideii, dar oarecum tulburate, acestea şi-l trimit în disperare între ele, purtate de valul unui feminism absurd.

Suspinã în tãcere prin cuvinte nebune, aceste femei frustrate care nu au trãit în viaţa lor nici mãcar o poveste de amor, în care sãrutul sã fie foamea trupului şi poezia sã fie setea inimii. Nu au visat niciodatã la chipul iubitului, cu ochii deschişi, pierduţi printre nori albi ca spuma mãrii.

Acum se revoltã între ele, cã nu vor sã mai fie simple obiecte ale placerii bãrbaţilor, uitând cã au soţii pe care singure şi i-au ales şi nici mãcar nu au încercat sã îi modeleze în al 12-lea ceas al nemulţumirii, dupã modelul imaginar al sensibilitãţii la care doar tânjesc în şoapta gândurilor lor.

Şi când se întorc în patul conjugal, simt înca o datã cã nici mãcar nu mai pot mima tremuratul din plãcere. Şi în timp ce interpreteazã un rol ieftin de soţie model, viseazã la posibilul amant pe care ieri l-au refuzat şi decid sã îl caute cu nonşalanţã a doua zi, pentru cã da, de multe ori bãrbaţia e în pantaloni, bãrbatul putând recita şi compune poezii abia la final.

Recomanda articolul

Alte articole despre

barbatiebarbatfemeieamaniubireamor

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

  • Degeneraţii din Argeş

    Nu există niciun barbat adevărat în PSD Argeş. Dacă ar exista, i-ar spune verde-n faţă lui nea Costică Nicolescu că trebuie să plece.E...

  • O viziune politică despre bărbatul care şi-a înecat copiii

    Pe bărbatul care şi-a ucis copiii înecându-se cu ei de mână în lacul Tarniţa ştim că îl chema Nicolae Lăpuşte. Mai ştim despre el, din...

  • Băi, Badea, Narcisa e mai mişto decât gagică-ta

    Băi, Badea, află de la mine că Narcisa Iorga e mai mișto decât gagică-ta. Eu de Carmen asta care țopăie nu m-aș apropia nici dacă am fi...

  • Greva USL, o tristă ejaculare

    Parlamentarii au intrat, aşa cum declara, Cezar Preda, într-o grevă de lux. Adică au maşini, au secretare, au leafă, dar nu vor munci...

  • Bãrbatul din vis

    Nu mai cunosc graniţa dintre vis şi realitate. Am depãşit aceastã frontierã fãrã paşaport. Voi fi arestatã pentru cã iubesc în ambele...

Articole de Ramona Voiculescu

Comentarii

andrei spune:

esti buna

Nimic si Nimeni nu te poate opri sa arati ca esti buna si sensibila! Avem nevoie si de oameni sensibili , nu numai de batusi cu pulane si de derbedei. continua sa crezi in frumos!!!

Raspunde acestui comentariu!


bb spune:

pe ce lume traiesti?

tu pe ce lume traiesti, mai, idioato? nu vezi ce se intampla in jurul tau? ceea ce scrii acum este ca si cum te-ai epila la pizda cand restul familiei moare de foame. de fapt, ce ma mir? tu asta faci...

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri