Refuz să salvez SMURD-ul!

De Mircea Mărgărit (2012-01-14 06:08:35)

Măreşte imaginea

O experienţă de 20 de ani mă face să cred că în România croită de Ion Iliescu nu există nici o afacere mare, privată sau de stat, în care să nu-şi fi făcut cuib infracţiunile, nici o afacere în care să nu dai de evazionişti şi de şperţari, în sfîrşit, nici o afacere în care interesul personal sau de grup să nu fie pus înaintea interesului general.

În rezumat, aş putea enunţa chiar şi o axiomă: în România nu există afaceri cinstite.

Corolarul ar fi că acele afaceri care par cinstite sînt acelea în care nu au ajuns încă DNA, DIICOT ANI sau Curtea de Conturi. Cu alte cuvinte, nu este negustor cinstit decît hoţul care nu a fost prins încă.

Dacă acceptăm valabilitatea axiomei, va trebui să acceptăm şi faptul că serviciul de urgenţă pus pe picioare de Raed Arafat este minat de aceleaşi metehne pe care le întîlnim şi la celelalte activităţi aflate sub patronajul Statului şi că doar încetineala organelor a făcut ca SMURD-ul să devină un fel de legendă, un loc unde îşi fac de lucru cavaleri fără teamă şi fără prihană, pe care te ia dracu dacă îndrăzneşti să-i atingi măcar cu un reproş sau cu o reformă. Un loc ideal, un fel de utopie ca a englezului Thomas More (latinizat Thomas Morus), surprinzătoare şi incredibilă, precum girafa lui Marin Preda.

Pînă la urmă, hai să fim serioşi, vorbim aici de o afacere cu bani de la bugetul de stat şi ştim ce se întîmplă, de obicei, cu aceşti bani, care par să se lipească, de parcă ar fi fermecaţi, de mîinile celor care îi manevrează.

Raed Arafat nu m-a luat niciodată cu vreo ambulanţă cumpărată cu banii moşteniţi de la tatăl lui, aşa că nu ştiu cîte parale să dau nici pe serviciul lui, nici pe el însuşi.

Am citit însă şi poveşti de bine, dar şi de rău despre serviciul ăsta de urgenţă, situaţie mai uşor de crezut şi mai aproape de realitatea locurilor, decît închipuita perfecţiune ambulanţieră pe care unii se străduiesc din greu să ne-o îndese pe gît.

Nu cred nici mort că Ambulanţa, ca instituţie, a atins perfecţiunea în harabaiele roşii cumpărate de Arafat cu bani din contribuţiile voluntare ale românilor, nicidecum cu banii lui taică-su.

Nu cred că nu mai e nimic de spus în domeniu şi nu cred că o încercare de a schimba ceva ar trebui întîmpinată cu ostilitate şi cu huiduieli în dealul Cotrocenilor.

Nu discut proiectul legii sănătăţii, pentru că nu mă pricep şi nu mă interesează, dar încăpăţînarea de-a dreptul bovină cu care Arafat îşi apără harabaiele mă face să cred că adevărul trebuie căutat, ca de obicei, la mijloc. Adică nici proiectul ăla nu e ce ar trebui să fie, nici serviciul condus de Arafat nu e ce ar trebui să fie, şi guvernul are interes să schimbe ceva, şi Arafat are interes să nu se schimbe nimic.

Presupun că viitorul apropiat va face lumină şi în felul în care a administrat Arafat banii de la buget, pentru că popularitatea de care a ajuns să se bucure îl face, cred eu, un candidat perfect pentru anumite investigaţii.

Sincer, cred că vom mai auzi de Arafat nu numai în calitatea lui de apărător al ambulanţelor roşii.

Cu aceste îndoieli în minte, am refuzat să mă angrenez în diverse campanii de apărare a fostului secretar de stat în ministerul sănătăţii, am refuzat să sting lumina în casă, în semn de protest faţă de bla bla bla şi am refuzat să semnez ca să salvez SMURD-ul de la dispariţie.

Nu ştiu cine lansează asemenea campanii, dar drace, pot să-mi fac o oarecare idee.

Ca membri în Consiliul director al SMURD apar Mihaela Rădulescu şi Radu Tudor, de la Antenele lui Voiculescu, plus Emil Hurezeanu, de la Realitatea TV.

Dacă aceste nume nu vă spun nimic, atunci puteţi să militaţi activ în campaniile cu pricina.

Eu unu, mulţumesc mult, refuz.

Notă: dintr-un interes pur filologic, chiar mi-ar părea rău să dispară acest SMURD. Nu de alta, dar am remarcat şi chiar am folosit o expresie care mi-a plăcut: să rîzi pînă te ia cu smurdul. Evident, expresia ar dispărea repede, şi ar fi păcat, dacă ar dispărea instituţia care a generat-o.