De Mihail Ionescu (2012-01-06 02:35:32)
Dacă politicienii vâlcenii ar gândi un pic mai mult decât marginile mustăţii lui Frâncu, un om al trecutului pe numele de botez, Ion, Ion Câlea, ar putea deveni arhivă, sau o insectă uitată într-un chihlimbar şi în nici un caz ultimul bolşevic în viaţă. Partea care pe mine mă cutremură este că acest individ, din specia comunisitfantului, are mari şanse să conducă destinele districtului Vâlcea pentru următorii patru ani.
În acest context îi voi spune eu, personal, lui Cristian Buican atât: „Ruşine, băi dascăl de provincie! Nu ai pic de coaie politice!”. Ba nu, să-mi fie cu iertare, ai nişte ouţe politice mici, de prepeliţă, atunci când te baţi cu ziariştii, când îi ameninţi sau îi jumuleşti de bani, dar nu ai tupeu, nu ai sânge în scrot, eşti doar a cincea lăbuţă din Asociaţia aia cu patru.
De ce spun asta?
Cristian Buican are şansa de a demonstra şieşi dar şi judeţului Vâlcea că îi pasă de viitor. Paşii ar fi foarte simpli. Ruperea bruscă a alianţei cu PSD-ul retrograd al lui Câlea şi Persu şi construirea unei alianţe cu PDL. Ce ar obţine din asta? El, personal, preşedinţia Consiliului Judeţean, ar scăpa definitiv de eternul şi fascinantul Cleopatra Emilian Frâncu şi ar asigura trimiterea pentru prima dată în opoziţie în judeţul Vâlcea, a comuniştilor lui Câlea. Buican are astfel şansa istorică de a câştiga revoluţia din decembrie 1989 şi pe aceste plaiuri. După 22 de ani, la Vâlcea, comuniştii s-ar duce la lada de gunoi a istoriei. Buican ar putea deveni primul revoluţionar cu acte în regulă din judeţ.
Din păcate, Buican nu este omul providenţial, el este doar un huţupean din nordul judeţului care preferă rolul de a-i mirosi băşinile (în stil pitagoreic) ale încă, viilor Câlea şi Persu şi de a se obosi cu strategii ieftine de tip ţărănist. Strategii de a-şi unge câţiva loialişti prin CA-uri la întreprinderi de stat Dacă în locul lui Buican era poate un alt liberal, unul cu ştaif şi cu poziţie la centru, acela ar fi avut curaj să-i spună lui Crin Antonescu: „Bă, ia mai du-te în mă-ta cu PSD-ul tău cu tot, eu la Vâlcea vreau să fac o dreaptă normală şi să nu mai văd freza lucioasă a unui unchieş de 70 de ani la CJ! Nu mă interesează războiul tău cu Băsescu, priorităţile locale sunt altele decât obsesiile tale!”
PDL Vâlcea ar fi dispus categoric să-l susţină pe Cristian Buican la preşedinţia Consiliului Judeţean în contrapartidă cu Romeo Rădulescu la primărie. S-a văzut asta încă din vară, când pe uliţele judeţului ţopârlanii lui Lovin se încăierau cu avocaţii lui Buican. Cei de la PDL au făcut lobby cât au putut pentru perişănean. Dar…
În acest moment Buican se cufundă într-un dulce anonimat, în palide conferinţe de presă, în repetarea grotescă a discursului lui Antonescu, în olfacţiile pârţurilor pesediste şi în mici războaie de gherilă cu presa. Altceva nimic. Anul 2012 este anul lui, dacă îl va pierde ,după 2012, liderul PNL nu va mai semăna decât cu resemnarea unei babe care şi-ar fi dorit să fie violată la timp, dar atunci manifesta principii…acum stă la drumul mare şi aşteaptă chiar şi ultimul poştaş olog...că poate are limbă.
Istoria lui Buican a început în 2009 şi se va încheia în 2012, când va obţine prin voturile oierilor din nord un al doilea mandat de deputat. Apoi, va fi uitat prin sertare.
Singura şansă este ruperea USL de la centru şi mână liberă pentru cei de la Vâlcea. În discuţiile cu liberalii din judeţ, mulţi deja spun că scenariul acesta este ideal, pentru că nu-l mai vor pe paranoicul politic (altfel, poate fi om normal) Ion Câlea în fruntea districtului. Pentru că omul cu figura de hârciog năpârlit s-a ferecat într-o scleroză de tip marxist leninist. E un fel de Beria, care se plimbă printre babele transpirate gălbior pe la subţiori şi urzeşte scenarii, vede duşmani, dă din mâini, sâcâie, întocmai unui nărod (politic, că altminteri nu ne exprimăm) magazionere şi secretare obosite, cu întrebări de genul „Cine a fost azi pe aici, ce voia, cine a urcat la Persu, cine a urcat la Bulacu, Ungureanu are maşina aici?”
E obositor, unul care mai vrea patru ani, vrea probabil catafalc aşezat în mijlocul mandatului în sala mare din CJ.
Doamne fereşte !
Da, acesta e Ion Câlea, stimabile Cristian Buican, acesta este omul pe care tu îl pupi mai nou printre dungile de celulită atârnate mai jos de coccis. Să-ţi fie ruşine de mine şi de toţi cei care vrem să ajungă şi la Vâlcea revoluţia din decembrie 1989.
Primarul Romeo Rădulescu ar trebui să-l anunţe pe deputatul liberal când în hypermarket-urile din municipiu vor fi aduse perechi de..ouă. Până atunci , Buican va vorbi piţigăiat şi va cânta prin conferinţe de presă ca un clapon!
Recomanda articolul• Ion Cilea• Cristian Buican• Dumitru Persu• PNL Valcea• PSD Valcea• USL Valcea
Cele mai multe piste jurnalistice vin „ pe surse”. Dacă ai timp să verifici informaţiile surselor tale şi dacă le poţi confirma cu...
Eliminarea acestui satrap care îşi bate joc de banul public reuşind să câştige mandat după mandat cu voturile unei minorităţi pe care o...
Vestea că senatorul Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea, s-a luptat cu un câine uriaş, pe care l-a învins în cele din urmă, a făcut...
Alegerile pentru consiliile judeţene şi primăriile capitalelor de judeţ din Argeş şi Vâlcea par a pune la îndoială câteva opinii despre...
Aşa cum am anticipat, în multe localităţi din Vâlcea sunt frământări mari în organiizaţiile liberale. Reamintim pronosticul nostru că PNL...
Este ceva să vrei să fi jupânul oraşului dar să nu mai poţi fi şef la organizaţia din care faci parte. Echipa care conduce acum PNL...
Scriam zilele trecute despre primarii şarlatani şi promiteam să revin cu un articol despre primarii fraieri. Este vorba despre oameni care au...
Migraţia politică a făcut parte din normal în ultimii 15 ani, în ţara noastră. Lupta pentru candidatura unor personaje cu vizibilitate a dus...
Politica nu este un joc lipsit de primejdii. Riscurile sunt mari. Poţi face infarct, poţi fi anchetat de DNA, poţi fi condamnat ( uneori...
Am crezut întâi că judeţul nostru este mai ciudat şi că în Vâlcea PNL,PSD şi PC procedează diferit faţă de restul ţării. M-am...
ion marin spune:
Bravo autorului!pPt. faptul ca mai exista oameni care scriu asa de bine ,s-ar putea sa ma razgandesc cu plecarea mea din acest oras si judet condus de aceasta cangrena sociala si politica!