De Vanessa şi Melisa (2011-12-29 10:38:17)
Anul 2012 va fi anul cel mai interesant politic, un an care va consemna două evenimente. Pierderea alegerilor de către USL şi intrarea lui Crin Antonescu în PSD.
Cum se va ajunge aici? O vom lua etapizat.
Suntem în anul 2012, luna februarie, la un an de la celebra înfiinţare a Uniunii Social Liberale. Potrivit lui IMAS şi nu Avangarde, USL stă undeva la 46%. (Apropo, imediat după sondajul IMAS, Pieleanu, omul de casă al lui Dragnea, proprietarul firmei de casă Avangarde, cea care l-a scos pe vâlceanul anonim Gigi Matei pe primul loc, a scos repede un sondaj cu un USL de 59%. Adică PSD vs. PSD).
Deci suntem în februarie 2012 şi deja scorul IMAS şi al IRS pentru USL bagă fiori adânci printre liderii PSD şi PNL. Fiecare începe să gândească strategii.
Social democraţii îşi dau seama că la un astfel de scor nu vor face guvern, pentru că Băsescu nu va nominaliza în veci un Ponta premier. PSD se uită câş la PNL şi se gândeşte că imediat după alegeri liberalii îi pot lăsa cu curul în baltă şi să plece la guvernare. Ce e de făcut? Ponta şi ai lui încep să se frământe. Protocolul spune 1:1 adică la un scor de 40% în noiembrie, PSD va avea 20% parlamentari. Foarte puţin faţă de 33% câţi au în prezent. Deci e clar trebuie renegociat protocolul funcţie de proporţionalitate sau un 2:1.
Nici la PNL nu se stă. Şi acolo lucrurile sunt tensionate. Liderul providenţial Crin Antonescu e deja prăfuit şi devine cert că nu mai este locomotiva din 2009. Meleşcanu este privit şi căutat de din ce în mai mulţi liberali. Garda marginalizată caută un lider nou. Orban nu e charismatic, dar bătrânul Mele are ceva echilibru şi suportul lui Patriciu. Tăriceanu e deja prea promiscuu, e un tip controversat, pe când Meleşcanu, uşor uşor, se detaşează de actuala conducere. Scorul de 40-46% îi sperie, dar în acelaşi timp se uită şi ei suspicios la PSD. Oare nu cumva după alegeri le trag iar ţeapă şi se duc la guvernare cu PDL?
Ponta şi Crin nu mai apar împreună la conferinţele de presă. Ambii au probleme mari în partid. La PSD, după fiecare sondaj apar hemoragiile.
Şoc, la finele lui martie, Vanghelie pleacă din PSD. Cu o mare parte din organizaţia de Bucureşti se duce fix la UNPR. Se mai adaugă 10 parlamentari printre care şi Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al partidului. Deja în PSD mocneşte revolta. În aprilie apare prima mare tensiune în USL.
Ponta, forţat de partid are prima negociere cu PNL, în care îi propune schimbarea protocolului în varianta proporţionalităţii sau 2:1. A doua zi Crin Antonescu îi spune lui Ponta că e de acord cu 2:1 dar e obligatoriu să rămână în protocol candidatura sa la funcţia supremă în stat. Pentru că de fapt acesta e visul lipoveanului. În rest e complet ieşit din realitate.
Liberalii asta aşteptau. Pretextul. Imediat scot capul şi gruparea Meleşcanu critică direct concesia făcută de Crin Antonescu. Crin reacţionează şi cere excluderea lui Patriciu din PNL. Meleşcanu cere congres. PNL e în aer. În luna iulie, ambele aripi sunt de acord cu congresul extraordinar. Se confruntă trei moţiuni – Crin, Orban şi Meleşcanu. Crin merge pe alianţa cu PSD, Orban pe varianta „cont propriu” iar Meleşcanu merge pe varianta ieşirii imediate din alianţa cu PSD şi propune chiar o apropiere sau o negociere cu PDL.
Congresul se întinde toată noaptea. Se decide soarta PNL-ului. Câştigă Patriciu, adică în turul doi rămân moţiunile Crin şi Meleşcanu. Orban se duce spre Crin în primă fază, dar la final, situaţia se răstoarnă şi Meleşcanu învinge la diferenţă extrem de mică de voturi. Partidul este gata să se scindeze.
Meleşcanu rupe alianţa cu PSD. Anunţă chiar în primul său discurs. Partizanii lui Crin huiduie în sală şi strigă trădare. Voiculescu părăseşte în grabă sala congresului. E clar că devine incertă şi situaţia ACD.
A doua zi are loc întâlnirea Patriciu – Voiculescu. Patriciu îi spune franc. Cotroceniul niciodată nu te va accepta. Voiculescu are o a doua întâlnire cu înfrântul Crin. Acesta nu ştie ce să facă. E clar că tot visul său se năruie.
O lună, PNL e în fierbere, organizaţii întregi din sud ale PNL se îndreaptă spre PSD, dar în Ardeal partidul se întăreşte. La finele lui august, au loc două întâlniri extrem de importante – Meleşcanu cu Vasile Blaga şi învinsul Crin are o întâlnire cu Ion Iliescu.
Aşa încep negocierile unei noi alianţe preelectorale PDL – PNL, dar şi pregătirea plecării aripii Crin.
Năstase nu mai este, fiind deja arestat ori pe aproape, iar Iliescu îl învită direct pe Crin în PNL cu promisiunea candidaturii la funcţia supremă în 2013.
În septembrie, Crin Antonescu semnează cu PSD şi devine vicepreşedinte, iar PNL şi PDL semnează un acord preelectoral alături de UNPR În prezenţa lui Emil Boc, Vasile Blaga, Cezar Preda, Teodor Meleşcanu, Daniel Dăianu.
La Vâlcea, lucrurile sunt varză. Buican este lider recunoscut de tot partidul, s-a lepădat de Crin imediat după congres, deşi semnase moţiunea acestuia, dar votul final l-a dat pentru Mele. Frâncu este demis din funcţia de preşedinte la municipiu şi chiar se discută excluderea acestuia din partid. PNL discută cu PDL la Vâlcea susţinerea lui Buican pentru CJ şi susţinerea lui Romeo Rădulescu pentru primărie. În urma alegerilor, PSD obţine 32 -33%, PDL 26 -27%, PNL 19 -20%, PP-DD 8-9%, UNPR 5%, UDMR5%.
Guvernul va fi compus din PDL – PNL – UNPR – UDMR, cu un premier liberal. PSD şi PP-DD sunt în opoziţie.
Recomanda articolul• Crin Antonescu• Vanessa si Melisa• Francu• Cristi Buican• PSD Valcea• PNL Valcea
Nu am dreptul să-mi exprim sentimentele cu privire la moartea lui Mircea Mărgărit, Senior Editor al „Criteriilor” , fiindcă nu mi-ar ierta-o...
Păcat. Congresul USL de sâmbătă nu a fost decât un seminar plictisitor. Un fel de sarabandă de discursuri anti-Băsescu, anti-PDL, anti-orice....
M-am plictisit de Ponta. Mă oboseşte acest copil. E de-a dreptul plictisitor tocând aceeaşi placă uzată. USL nu colaborează cu PDL, bla bla...
Se ştie demult că piticul sovietic a fost cel mai mare pitic din lume. În mania lor de a demonstra superioritatea comunismului, bolşevicii au...
Preşedintele PNL ne surprinde din nou cu o declaraţie care s-a vrut nimicitoare pentru adversarii lui de tot felul şi în special pentru aceia...
ion spune:
de teama ca va instaura monarhia USL-asii il prefera pe "bravul lor conducator " departe de ei...sau "Antenescu " fuge pentru a nu fi sanctionat pentru gafa pe care a facut-o cand a adus in discutie tema revenirii regelui??