De Mircea Mărgărit (2011-11-28 16:59:06)
Fără să se gîndească la faptul că unii mau au cîte ceva de suspendat, Curtea Constituţională s-a pronunţat PENTRU menţinerea deciziei Guvernului de a amîna plata drepturilor salariale cîştigate de bugetari în instanţă pînă în 2016.
Decizia dă o lovitură groaznică la temelia şandramalei suspendării, la care Ponta, Antonescu şi ai lor lucrau din greu să o încropească, suspendare care, dacă vă aminţiti, se întemeia pe refuzul lui Băsescu de a aplica legea şi sentinţele judecătoreşti. De fapt, hotărîrea Curţii le dărîmă de-a binelea coşmelia.
Preşedintele arătase, la vremea respectivă, că bugetul nu are bani pentru cheltuielile alea, dîndu-le celor doi nebuni de pe tabla Uniunii motive să facă săritura calului, ba chiar să şi sară peste cal, ameninţînd cu suspendări şi nimiciri, în contra bunului simţ şi în ciuda realităţii economice interne şi de dinafară.
Presupun că la Curtea Constituţională mai sînt şi oameni care văd ce se întîmplă în lume, mai văd şi ce se întîmplă în România şi nici nu au interesele electorale ale celor doi demagogi. De unde şi această decizie luată cu capul pe umeri.
E greu de crezut că nici Ponta, nici Antonescu şi nici specialiştii în economie şi în finanţe ai Uniunii nu cunoşteau realitatea.
E mai degrabă dovada că ăştia doi şi stăpînii lor nu au alt scop decît beneficiile guvernării, chiar dacă, pentru a ajunge acolo, trebuie să se dărîme lumea sau măcar (sau poate mai ales) România.
Curtea Constituţională le-a dat însă peste mîini, scutindu-ne şi pe noi de inevitabilele şi interminabilele bolboroseli pe care le promitea îndelungata campanie de suspendare.
Recomanda articolul„Inspectoratul de Stat în Construcţii a depus miercuri, 23 mai, o adresă semnată de Constantin Adrian Balaban Grajdan (şeful ISC) prin...
Să ne imaginăm că nu a trecut moţiunea de cenzură şi că suntem încă sub guvernul Ungureanu şi ne uităm la Antena 3 seară de...
Un pic de istorie: Cambodgia. În 1970, generalul Lon Nol îl îndepărtează de la conducerea ţării pe prinţul Sianouk şi instaurează un...
Să judecăm la rece. Profesorii primesc ceea ce merită.USL oferă dăscălimii mai întâi un ministru impostor, apoi unul curat plagiator....
Aparenta incapacitate a actualei puteri de a da un demers valid de guvernare vine din propria concepţie. Din faptul că liantul lor de cimentare a...
Nu am dreptul să-mi exprim sentimentele cu privire la moartea lui Mircea Mărgărit, Senior Editor al „Criteriilor” , fiindcă nu mi-ar ierta-o...
M-am plictisit de Ponta. Mă oboseşte acest copil. E de-a dreptul plictisitor tocând aceeaşi placă uzată. USL nu colaborează cu PDL, bla bla...
Se ştie demult că piticul sovietic a fost cel mai mare pitic din lume. În mania lor de a demonstra superioritatea comunismului, bolşevicii au...
Dacă USL va veni la putere, o va face pe aripile celei mai parșive campanii de presă din istoria țării. Spun asta fiindcă Antena 3 nu...
Au fost mulţi cei care au vrut să vadă semnele maturizării psihologice - tîrzii, ce e drept - în discursul rostit de Ponta la învestirea...