UNPR-istul Gutău – despre politica lustruirii pantofilor

De Emanoil Popescu (2011-11-01 09:47:51)

UNPR-istul Gutău –  despre politica lustruirii pantofilorMăreşte imaginea

Experienţa dură prin care a trecut în ultima perioadă de timp l-a făcut pe Mircia Gutău să reacţioneze dur la adresa linguşitorilor care nu aduc decât deservicii celor care îi acceptă.

„Greutăţile prin care am trecut eu mi-au dat această şansă, pe care mai bine n-o aveam, să-i cunosc pe oameni cu adevărat. Şi acest ghinion al meu a avut şi o parte bună, să vezi caracterul oamenilor, să le simţi caracterul atunci când ai greutăţi, când te afli într-o situaţie grea sau atunci când îi dai puterea.”, a declarat Mircia Gutău.

Mesajul este cât se poate de clar şi se adresează foştilor săi colaboratori dintre care unii, spre decepţia sa că n-au fost tocmai puţini la număr, i-au înselat şi cele mai pesimiste aşteptări.

„Oamenii atunci când capătă puterea îşi arată adevăratul caracter sau atunci când tu ai o situaţie dificilă au un comportament total schimbat. Prieten este cel pe care îl ai şi la bine şi la greu. Din acest punct de vedere, vreau să vă spun că eu am foarte mulţi prieteni dinainte de a deveni primar şi care mi-au rămas prieteni şi acum.”, şi-a completat cu amărăciune declaraţia televizată Gutău.

„Aşa-zişii prieteni care s-au făcut pe parcurs, care erau tot timpul pe lângă mine în perioada când eu am fost primar atunci când am picat bineînţeles că au plecat şi s-au dus să lingă alţi pantofi şi să-i perie. Acum văd altfel lucrurile şi sunt mult mai echilibrat şi sunt convins că dacă voi redeveni... Nici n-am revenit bine şi deja sunt mulţi care mă perie şi îmi fac pantofii, sigur, la modul figurativ. Dar şi dacă voi deveni primar al Râmnicului cu siguranţă se vor întoarce, numai că voi şti foarte bine să cern.”, i-a atenţionat Mircia Gutău pe prietenii săi de conjunctură.

Toate aceste lucruri ar putea să explice faptul de ce între multitudinea declaraţiilor de simpatie, la punerea în libertate a lui Mircia Gutău, şi numărul destul de redus de gesturi concrete este o diferenţă consistentă. Gutău îşi va „cerne” oamenii şi nu va mai apleca urechea la orişicine. După înscrierea sa în UNPR acest partid nu va mai fi o soluţie de moment pentru oportunişti, linguşitori şi alţii de teapa lor, a lăsat să se înţeleagă Mircia Gutău.

Recomanda articolul

Mai cititi in Criterii

Articole pe aceeaşi temă

Articole de Emanoil Popescu

Comentarii

hanibal spune:

UNPR

Cred ca era mai bine ca dl. Gutau sa stea o perioada deoparte,asta daca nu cumva(si-mi vine sa cred ca asa e) a primit ordin sa se duca de urgenta la acest partid de buzunar si de cafenea!Pentru ca si in acesta,ca de altfel in mai toate partidele nostre ,s-au dus numai oportunistii si nu m-ar mira ca in eventulitatea in care dl. Gutau nu reuseste sa devina ceva(primar,alt post ,etc) sa-l parasesca precum fripturistii la care dnia sa face referire!Pentru ca ,in acest caz ,nu ar avea ce ciolane sa le dea fripturistilor din UNPR!In rest,s-auzim numai de bine!

Raspunde acestui comentariu!


Un pedelist spune:

Gata, ajunge!

Domnule Emanoil Popescu, deja sunteti penibil. De doua saptamani nu scrieti decat despre Mircia Gutau si numai balarii. Alte subiecte chiar nu mai aveti, ca tot vorbim de lingusitori si stergatori de pantofi? Lasati omul sa-si puna ordine in idei si nu-l mai manevrati dupa pofta si interesul celor carora va subordonati!

Raspunde acestui comentariu!


E.P. i-a raspuns lui Un pedelist

Cine zice ăla e !

Nu mă cert cu domnia voastră pentru că nu vreau să consum inutil energie, dar dacă Gutău se întorcea în PDL, dar voi l-aţi luat cu parul, atunci nu mă mai jigneaţi aiurea. Dacă nu vă interesa subiectul atunci de ce îl citiţi ? Până la urmă cine este penibilul, cine face sau cine mănâncă ?

Gheorghe IONITA spune:

Spatiu pentru comentariu

Gasesc salutara ideea limitarii lungimii comentariilor cititorilor revistei d-voastra, dar parca exprimarea unor idei cu cap si coada nu incap uneori numai in cele 500 de caractere alocate. Analizati va rog posibilitatea limitarii la 1000 d e caractere, ceea ce ar fi suficient pentru un comentariu scurt dar si argumentat. Altminteri suntem siliti sa impartim comentariu in doua parti . Cu multumiri anticipate.

Raspunde acestui comentariu!


Gheorghe IONITA spune:

SITA LUI MIRCIA(II)

Poate doar cernerea celor abilitati sa dea recomandari ar fi un mod eficient. In 20 de ani de politica nu cunosc decat 5-6 cazuri d e respingere si ma indoiesc ca la altii va putea fi altfel. Pentru o organizatie si un partid NOU, foamea dupa numarul membrilor inscrisi va guverna intreaga actiune. Prin urmare, Mircia trebuie sa gaseasca sita adecvata pentru cernerea "colaboratorilor" cu responsabilitati si functii. Pentru "insanatosirea " societatii ii doresc mult succes!

Raspunde acestui comentariu!


Gheorghe IONITA spune:

SITA UNPR(I)

Ii inteleg dezamagirile lui Mircia in privinta comportamentului falsilor prieteni si ma indoiesc ca in noul partid va putea gasi "o sita potrivita" pentru selectarea numai a oamenilor competenti profesional si morali. Pina la urma intr-un partid se reflecta intr-o mare masura intreaga structura socio-profesionala a societatii. In lipsa dosarului de cadre sau a celui profesional ( de trista amintire) nici nu sunt prea multe mijloace eficiente pentru cernerea selectiva.

Raspunde acestui comentariu!


Adauga comentariul tau!

Alte titluri