De Mircea Mărgărit (2011-10-29 22:13:13)
Pentru că nu prea sînt dus la biserică, ori de cîte ori văd Extazul Sfintei Tereza, celebrul grup statuar al lui Bernini, mă gîndesc că extazul ăla nu are nimic sfînt în el.
I-aş zice, mai degrabă orgasmul Sfintei Tereza.
Descrierea pe care spanioloaica o face întîlnirii cu îngerul, referirea la suliţa groasă cu care trimisul Domnului a pătruns-o de cîteva ori pînă în măruntaie, de şi-ar fi dorit să nu se mai oprească l-au dus, presupun, şi pe sculptor cu gîndul tot cam pe acolo, pentru că atitudinea, poziţia corpului şi expresia feţei sfintei au în ele ceva atît de lumesc, încît nici prezenţa îngerului vesel nu poate să tragă spre divin senzaţia pregnantă de post-coitum pe care ţi o lasă braţele moi, ochii închişi şi gura întredeschisă ale misticei extaziate.
Cu alte cuvinte - şi îmi cer iertare pentru vorba grosolană - futai în toată regula, pe care juna călugăriţă încearcă să-l mascheze fără prea multă dibăcie.
Dacă l-aţi citit pe Dan Brown (Îngeri şi demoni), cu siguranţă că veţi recunoaşte că analiza pe care o face americanul este mult mai profundă, mai elevată şi mai demnă de a fi consemnată în scris, deşi concluzia americanului e aceeaşi - şi îmi cer iertare pentru vorba grosolană - futai în toată regula.
Ce legătură este între Extazul terezian şi Marilena din titlu?
Păi ar fi una.
Anume că, asemenea Terezei, Marilena se dă străpunsă de suliţa groasă a îngerilor, pe care Dumnezeu i-a trimis să o apere pe ea de răutăţile duşmanilor şi, cu braţele moi şi cu gura căscată, înconjurată de alte mistice în nevoie urgentă de suliţe străpungătoare şi cît mai groase, şi de ghicitoare în stele chiar şi cînd cerul e înnorat, anunţă triumfător-extatic că duşmanii au încercat să-i distrugă televiziunea, dar Dumnezeu nu a fost de acord.
Zgîrcîtă cu detaliile, sfînta Marilena de Păduroiu ne lasă să înţelegem că Puterea a a vrut să-i bage pumnul în gură şi i-a trimis pe cap Inspecţia Muncii, care a străpuns-o cu o amendă groasă rău, alea patru sute de milioane de lei, de care am mai scris.
Ciudat, nu-i aşa, că mistica doamnă Baraţă, în extazul ei, pare să uite că Inspectoratul a amendat-o pentru că se folosea de munca unor tineri care nu aveau contracte de muncă, nicidecum pentru că ar fi vrut cineva să închidă panarama aia de post de televiziune de baracă.
În esenţă, doamna Mari a încălcat legea şi a fost doar la un angajat distanţă de un dosar penal.
Manevrele televizate ale doamnei de a prezenta o pedeapsă pentru încălcarea flagrantă a legii drept o încercare a unora de a o distruge pe ea şi televiziunea ei din magazia de pe strada Căpitan Cuţui seamănă izbitor cu încercarea sfintei de mai sus de a piti orgasmul în dosul elevaţiei mistice.
Care elevaţie mistică? Futai!
Ce tentativă de distrugere, frate? Amendă, conform legii!
Şi într-un caz, şi în celălalt e vorba despre minciuni.
Vedeţi dar că există legătură între Marilena şi Tereza.
Cît priveşte chestia cu rana din piept, aia e o încercare a mea de a fi dulceag şi greţos de sentimental, aşa cum dulceag şi greţos de sentimental sună şi deviza televiziunii de baracă (am zis baracă, nu baraţă): Televiziunea sufletului tău!, deviză pe care, pariez, tot doamna a ales-o.
Televiziunea sufletului, olae!
Recomanda articolulÎntrebarea are un răspuns scurt şi simplu: pentru că aşa i-a spus patroana să facă: du-te şi latră. Momentul canin de la matinalul din 6...
Nu e vorba despre locul unde Ştefan cel Mare s-a bătut cu turcii, pentru că ăla este Podul Înalt. Este vorba despre locul în care...
M-a surprins refuzul doamnei Marilena Baraţă de a candida la alegeri din partea partidului lui Diaconescu, pe de o parte, pentru că ştiam că...
Să precizez, din capul locului, că nu e vorba despre negri din ĂIA! E vorba că Inspectoratul Teritorial de Muncă a găsit patru persoane de...
Nu va mai curge multă apă pe Argeş şi piteştenii vor avea mult aşteptata plăcere să o vadă pe Marilena Baraţă ajutînd oamenii chiar din...
Întrebarea are un răspuns scurt şi simplu: pentru că aşa i-a spus patroana să facă: du-te şi latră. Momentul canin de la matinalul din 6...
M-a surprins refuzul doamnei Marilena Baraţă de a candida la alegeri din partea partidului lui Diaconescu, pe de o parte, pentru că ştiam că...
Să precizez, din capul locului, că nu e vorba despre negri din ĂIA! E vorba că Inspectoratul Teritorial de Muncă a găsit patru persoane de...
Alice spune:
BERNINI...Hmm..,nici n-asi dori sa stiti cat de rautacios pareati facand paralela-comparatie! Din respect pentru arta m-asi fi dus in cu totul alt punct de comparatie...poate azi, stand in alt unghi privind marea opera lasata de Bernini, cred ca va cam pare rau...Muritoarele, nesatule de bani..de bani..si de bani.. trebuie inteleasa si puse pe un podium special cu o denumire extra-speciala dar nu comparate cu opere de arta, doar numai cu personajul ...
Guminski Traian spune:
Nu stiu absolut nimic despre aceasta Mari Barata....dar cu Tereza ai nimerit o Mircea, ca de obicei. Imi place. Felicitari! Futai...